némeș, nemeși, (nemiș), s.m. (reg.) 1. (în Trans., în Evul Mediu) Nobil. 2. (în Maram.) Țăran cu rang de noblețe: „Această carte, anume Antolido, cu tieltuiala lui Bărci Timoc, nemiș din sat...” (Bârlea, 1909: 105). ■ „Sub raport social, maramureșenii se împart în două categorii distincte: țăranul de jos și nemeșul. Această distincție nu e însă de natură economică, ci morală, de noblețe familială: sunt familii de rând, cu averi; aceasta însă nu le dă și dreptul de a fi și nemeși, nobile”. Nemeșul este țăranul (și urmașii lui) care a fost onorat cu diferite titluri de noblețe din partea conducătorilor imperiului austro-ungar (Papahagi, 1925: 86-87). Astfel de titluri de noblețe se primeau, de regulă, în urma unor acte de vitejie în confruntări militare: „(Nemeșii) o tăiat pădurea pă tătari. Acia n-o plătit impozit la stat multă vreme” (Ștețco, 1990; referitor la evenimentele din 1717, când maramureșenii conduși de Lupu Șandru au nimicit armata tătarilor, în Strâmtura Cheia, de sub Prislop). 3. Nemeș-birău = primar nobil: „Înainte de 1848, biraiele se alegeau numai dintre nobili, pentru aceea aveau titulatura de nemeș” (Bud, 1908). ■ (top.) Ulița Nemeșilor, în Odești (zona Codru): „aici ședeau nemeșii, adică oamenii liberi, cu stare” (Odobescu, 1973). ■ (onom.) Nemeș, nume de familie frecvent în zona Cosău. – Din magh. nemes „nobil” (Șăineanu, DER, MDA).