NEMÂNGÂIAT, -Ă, nemângăiați, -te, adj. Care nu-și poate găsi mângâiere în urma unei dureri, pierderi etc. suferite; neconsolat, inconsolabil; p. ext. nenorocit. ♦ (Despre dureri, necazuri etc.) Care nu poate fi liniștit, potolit, domolit, alinat. [Pr.: -gâ-iat] – Pref. ne- + mângâiat.

nemângâiat, ~ă a [At: MOXA, 347/21 / V: (îrg) ~măngăiat, ~măn~, ~găiat / Pl: ~ați, ~e / E: ne- + mângâiat] 1 (D. oameni) Care nu se poate consola Si: inconsolabil, neconsolat (2), (pop) neogoit. 2 (Pex; d. oameni) Nenorocit (1). 3 (D. dureri, necazuri etc.) Care nu poate fi alinat. 4 Care trădează o durere nepotolită. 5 Care este lipsit de bucurie, de mulțumire, de fericire.

NEMÂNGÂIAT, -Ă, nemângâiați, -te, adj. Care nu-și poate găsi mângâiere în urma unei dureri, pierderi etc. suferite; neconsolat, inconsolabil; p. ext. nenorocit. ♦ (Despre dureri, necazuri etc.) Care nu poate fi liniștit, potolit, domolit, alinat. [Pr.: -gâ-iat] – Ne- + mângâiat.

NEMÂNGÂIAT ~tă (~ți, ~te) (negativ de la mângâiat) 1) (despre persoane) Care este copleșit de durere; care nu-și găsește alinare. 3) (despre dureri sufletești) Care nu poate fi potolit, alinat. /ne- + mângâiat

nemângâiat a. care nu poate fi mângâiat.

nemăngăiat, ~ă a vz nemângâiat

nemăngâiat, ~ă a vz nemângâiat

nemângăiat, ~ă a vz nemângâiat

NEMÎNGÎIAT, -Ă, nemîngîiați, -te, adj. Care are o supărare, o durere sufletească mare; care nu poate găsi mîngîiere; neîmpăcat. Luă copilul în brațe și porni într-un plîns nemîngîiat. GANE, N. II 132. Totdeauna se întorcea acasă nemîngîiată cu gîndul că fiu-său nu mai are leac. CARAGIALE, O. III 76. (Cu pronunțare regională) Au stătut pînă a doua zi, nemîngîiet întru această stare. DRĂGHICI, R. 114.

nemîngîĭát, -ă adj. Inconsolabil, care nu poate fi mîngîĭat.

nemângâiat adj. m., pl. nemângâiați; f. nemângâiată, pl. nemângâiate

nemângâiat adj. m., pl. nemângâiați; f. nemângâiată, pl. nemângâiate

nemângâiat adj. m., pl. nemângâiați; f. sg. nemângâiată, pl. nemângâiate

NEMÂNGÂIAT adj. inconsolabil, neconsolabil, neconsolat. (Văduvă ~.)

NEMÎNGÎIAT adj. inconsolabil, neconsolabil, neconsolat. (Văduvă ~.)

NEMÎNGÎIAT, -Ă adj. (Despre oameni) Care nu se poate mîngîia, consola, neconsolat, inconsolabil; p. ext. nenorocit (1); (despre dureri, necazuri etc.) care nu poate fi liniștit, domolit, potolit, alinat. Lăcuia înaintea raiului și plîngea nemîngîiat. MOXA, 347/21. Pre al său prea dulce băiat Văzu-l murind nemîngîiat (a. 1801). GCR II, 187. Au nu iaste viața aceasta... năcăjită acum de nemăngăiate necazuri? MAIOR, P. 37/9, cf. LB. Au stătut pînă a doua zi nemîngîiet întru această stare. DRĂGHICI, R. 114/21, cf. VALIAN, v. Așa de dureri cuprinsă, în necazul ei cel mare, Nemîngîieta Zulnie... se topește. CONACHI, P. 83, cf. RUSSO, S. 125, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Se întorcea acasă nemîngîiată, cu gîndul că fiu-său nu mai are leac. CARAGIALE, O. II, 273, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Acesta fu singurul cuvînt care izbi pe nemîngăiata copilă. GALACTION, O. 192. Nădejdea cea deznădăjduită, mîngîierea cea nemîngîiată sînt balsamul ei care e tot atît de dulce ca și suferința. REBREANU, NUV. 252, cf. LABIȘ, P. 58. ◊ fig. Și tu erai mîndră atunci, o, țară nemîngîietă! RUSSO, S. 135. ♦ Care trădează, exprimă o durere nepotolită, nefericire. Ochii tinerei femei sînt plini de lacremi și-i strălucesc nemîngăiați. F (1906), 37. Răspunsul a fost numai un mut și nemîngiiat suspin. C. PETRESCU, a. R. 36. ♦ Care este lipsit de bucurie, de mulțumire, de fericire. Critica ar putea reînvia... psihologia poporului românesc cu toată viața lui tristă, nemingiiată. GHEREA, ST. CR. III, 195. – pl.: nemîngiiați, -te. – Și: (Învechit și regional) nemîngăiat, -ă, nemăngăiat, -ă, nemăngîiat, -ă adj. – pref. ne- + mîngîiat.