NEMÎNGÎIAT, -Ă, nemîngîiați, -te, adj. Care are o supărare, o durere sufletească mare; care nu poate găsi mîngîiere; neîmpăcat. Luă copilul în brațe și porni într-un plîns nemîngîiat. GANE, N. II 132. Totdeauna se întorcea acasă nemîngîiată cu gîndul că fiu-său nu mai are leac. CARAGIALE, O. III 76. (Cu pronunțare regională) Au stătut pînă a doua zi, nemîngîiet întru această stare. DRĂGHICI, R. 114.