13 definiții pentru nărui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂRUÍ, nắrui, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) surpa, a (se) prăbuși; spec. a (se) ruina. ♦ Refl. (Despre ființe) A se prăbuși cu toată greutatea corpului; p. ext. a muri (prăbușindu-se). – Et. nec.

NĂRUÍ, nắrui, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) surpa, a (se) prăbuși; spec. a (se) ruina. ♦ Refl. (Despre ființe) A se prăbuși cu toată greutatea corpului; p. ext. a muri (prăbușindu-se). – Et. nec.

nărui [At: URECHE, ap. LET. I, 133/30 / Pzi: nărui, ~esc, 3 și: (reg) năroaie / E: nct] 1-2 vtr A (se) dărâma. 3-4 vtr (Spc; d. construcții) A (se) ruina. 5 vr (D. ființe) A se prăbuși cu toată greutatea corpului. 6 vr (Fig) A muri prăbușindu-se. 7 vr (Rar) A se năpusti (4).

NĂRUÍ, nắrui, vb. IV. Refl. A se dărîma, a se surpa, a se prăbuși, a se prăvăli; (despre construcții) a se ruina, a se dărăpăna. Șanțurile noastre erau pline de apă și de noroi; pămîntul moale se năruia, surpat de umezeală. SADOVEANU, O. VI 73. Un zgomot surd de ape puternic frămîntate îmi izbi auzul, muntele din față păru că se năruie peste mine. HOGAȘ, M. N. 223. ◊ Tranz. Un turn înalt pe care grozavul cutremur îl năruie dintr-o zguduitură. CARAGIALE, O. III 100. ♦ (Despre ființe) A se prăbuși, a cădea; p. ext. a muri. Se năruise la masa lui de lucru, cu capul în mîini. PAS, L. I 257. Îi crăpa vreun porc... se năruia vreun cal. ȘEZ. XVIII 199. – Prez. ind. și: năruiesc (GALACTION, O. I 202).

A NĂRUÍ năruiésc tranz. A face să se năruiască. /Orig. nec.

A SE NĂRUÍ mă năruiésc intranz. 1) (despre maluri, povârnișuri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se surpa; a se ponorî; a se dărâma. 2) și fig. A se răsturna la pământ (din cauza pierderii punctului de sprijin); a se surpa. /Orig. nec.

năruì v. Mold. a (se) surpa: pe pământ lor li se pare, că se nărue tot cerul EM. [Origină necunoscută].

nắrui și -ĭesc v. tr. (vsl. nyrati, a se scufunda. V. norcă). Surp, prăbușesc. Mă surp: zidurile malurile s’aŭ năruit din pricina apeĭ. – Și înăruĭesc (Șez 30, 199).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

năruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. nắrui, 3 nắruie, imperf. 3 sg. năruiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să nắrui, 3 să nắruie

năruí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. nărui, 3 sg. și pl. năruie, imperf. 3 sg. năruiá

nărui (ind. prez. 1 sg. nărui, 3 sg. și pl. năruie)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NĂRUÍ vb. 1. v. dărâma. 2. v. prăbuși.

NĂRUI vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) dărîma, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hîi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Casa s-a ~ de tot.) 2. a cădea, a se dărîma, a pica, a se prăbuși, a se prăvăli, a se surpa, (înv.) a se îmburda. (S-a ~ casa pe ei.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

năruí (-uésc, năruít), vb.1. A cădea, a se prăbuși. – 2. A se ruina. Origine suspectă. Pare să fie în loc de noroi „a se umple de noroi”, caz în care sensul primitiv ar fi cel de „a egala”, cf. megl. muruiés „a nivela solul pardosit”. Cf. și fraze ca au murit mulți oameni, cît nu-i puteau îngropa, și-i aruncau prin gropi de-i năruiau (Neculce) sau năruiau munții în mînă de-i făcea țărînă (Creangă), unde sensurile glosate mai sus nu par să se potrivească (în primul ex. se poate înțelege „a nivela” sau „a acoperi cu pămînt”, iar în al doilea, „a fărîmița”). Der. din sl. rinati „a împinge” (Cihac, II, 305), din sl. nyrąti „a se scufunda” (Scriban) sau din lat. ruere (Tiktin) nu pare posibilă. – Der. năruială, s. f. (prăbușire a unui zid); năruitură, s. f. (ruină).

Intrare: nărui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • nărui
  • năruire
  • năruit
  • năruitu‑
  • năruind
  • năruindu‑
singular plural
  • năruie
  • năruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • nărui
(să)
  • nărui
  • năruiam
  • năruii
  • năruisem
a II-a (tu)
  • nărui
(să)
  • nărui
  • năruiai
  • năruiși
  • năruiseși
a III-a (el, ea)
  • năruie
(să)
  • năruie
  • năruia
  • nărui
  • năruise
plural I (noi)
  • năruim
(să)
  • năruim
  • năruiam
  • năruirăm
  • năruiserăm
  • năruisem
a II-a (voi)
  • năruiți
(să)
  • năruiți
  • năruiați
  • năruirăți
  • năruiserăți
  • năruiseți
a III-a (ei, ele)
  • năruie
(să)
  • năruie
  • năruiau
  • nărui
  • năruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

nărui

  • 1. A (se) dărâma, a (se) surpa, a (se) prăbuși.
    exemple
    • Șanțurile noastre erau pline de apă și de noroi; pămîntul moale se năruia, surpat de umezeală. SADOVEANU, O. VI 73.
      surse: DLRLC
    • Un zgomot surd de ape puternic frămîntate îmi izbi auzul, muntele din față păru că se năruie peste mine. HOGAȘ, M. N. 223.
      surse: DLRLC
    • Un turn înalt pe care grozavul cutremur îl năruie dintr-o zguduitură. CARAGIALE, O. III 100.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin specializare A (se) ruina.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ruina
    • 1.2. reflexiv (Despre ființe) A se prăbuși cu toată greutatea corpului.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cădea prăbuși un exemplu
      exemple
      • Se năruise la masa lui de lucru, cu capul în mîini. PAS, L. I 257.
        surse: DLRLC
      • 1.2.1. prin extensiune A muri (prăbușindu-se).
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: muri (vb.) un exemplu
        exemple
        • Îi crăpa vreun porc... se năruia vreun cal. ȘEZ. XVIII 199.
          surse: DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: năruiesc.
    surse: DLRLC

etimologie: