MUZĂ, muze, s. f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor, considerate fiice ale lui Zeus și ale Mnemosinei; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. 2. Inspirație poetică. 3. (Livr.) Poezie, literatură. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse.

muză sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 164^v/15 / Pl: ~ze / E: lat mussi, ngr μοῦσα, it musa, ger Muse, fr muse] 1 (Mit) Fiecare dintre cele nouă zeițe ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor. 2 (Spc) Zeiță a poeziei, inspiratoare a poeților. 3 (Fig) Femeie iubită de un poet, pe care îl inspiră. 4 (Fig) Inspirație poetică. 5 (Liv) Poezie. 6 (Liv) Literatură. 7 (Liv) Artă.

MUZĂ, muze, s. f. 1. (Mitol.) Fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. 2. Inspirație poetică. 3. (Livr.) Poezie, literatură. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse.

MUZĂ, muze, s. f. 1. (În mitologia clasică) Fiecare dintre cele 9 zeițe ocrotitoare ale artelor și ale științelor; (în special) zeița poeziei care inspiră pe poeți. O, muză, vino și mă-nspiră. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 118. ♦ Fig. Femeie iubită de un poet și care îl inspiră. ◊ (În invocațiile poeților antici și, prin imitație, la poeții moderni) Prin ce ținuturi rătăcești Pribeagă? în care grotă din povești Ai hibernat o vară-ntreagă?... O, muza mea. TOPÎRCEANU, P. 195. Muză, ce lui Omir odinioară Cînta și Vatrahomiomahia, Cîntă și mie, fii bunișoară, Toate cîte făcu țigănia. BUDAI-DELEANU, Ț. 71. 2. Fig. Izvorul inspirației poetice, precum și însăși inspirația. Gîze, flori întîrziate, Muza mea satirică V-a-nchinat de drag la toate Cîte-o strofă lirică. TOPÎRCEANU, B. 52. Să mă vezi umblînd pe cîmpuri, rătăcit cu muza mea, Și vînînd cîte-o idee, cîte-o rimă, un cuvînt, Cînd pîn lună și pîn stele, cînd pe cer și pe pămînt. ALEXANDRESCU, P. 52. 3. (Învechit) Poezie, literatură. Era pe vremea cînd muza romînească abia gîngăvea. SADOVEANU, E. 225.

MUZĂ s.f. Fiecare dintre cele nouă zeițe, fiice ale lui Zeus, care ocroteau artele și științele; (p. ext.) zeița poeziei, inspiratoare a poeților. ♦ (Fig.) (Izvor de) inspirație poetică. [< lat. musa].

MUZĂ s. f. 1. (mit. gr.) fiecare dintre cele nouă zeițe ocrotitoare ale artelor și științelor; (p. ext.) zeița poeziei, inspiratoare a poeților. ◊ (fig.) femeie iubită de un poet, pe care îl inspiră. 2. (fig.) inspirație poetică. (< lat., it. musa, fr. muse, germ. Muse)

MUZĂ ~e f. 1) Zeiță a poeziei, inspiratoare a poeților. 2) Izvor al inspirației poetice. 3) livr. Operă poetică. 4) Inspirație poetică, evocată de o femeie considerată ideală. /<lat., it. musa, fr. muse, germ. Muse

muză f. Mit. fiecare din cele nouă zeițe, fiice ale lui Jupiter si ale Mnemozinei, cari prezidau artele liberale; 2. fig. poezie: a cultiva muzele; 3. inspirațiune poetică; 4. geniul fiecărui poet, caracterul poeziei sale: muza-i e ușoară și sglobie.

Muză f. Mit. Cele nouă Muze: Clio, Muza istoriei; Euterpe, a muzicei; Thalia, a comediei; Melpomena, a tragediei: Terpsicora, a danțului; Erato, Muza elegiei; Polimnia, a poeziei lirice; Caliope, a poeziei epice; și Urania, a astronomiei.

*múză f., pl. e (lat. musa, d. vgr. mûsa). Mit. Zeiță care proteja artele, literele și științele. Fig. Poezie: a cultiva muzele. Inspirațiune poetică: ĭ-a venit muza. Geniŭ poetic: muza luĭ Alexandri. – Eraŭ noŭă muze, fiice ale luĭ Joĭe și ale Mnemosineĭ, și anume: Clio, a istoriiĭ; Eŭterpe, a muziciĭ; Talia (vgr. Tháleia, lat. Thalia), a comediiĭ; Melpomena (vgr. -éne, lat. -ómene), a tragediiĭ; Terpsihora (vgr. -ore, lat. -ichora), a dansuluĭ; Erato (vgr. Erató, lat. érato), a elegiiĭ; Polimnia, a poeziiĭ lirice; Urania (vgr. -ía, lat. -ánia), a astronomiiĭ, și Calíope (vgr. -ópe, lat. -iope), a elocŭențeĭ și poeziiĭ eroice. Ele locuĭaŭ cu Apóline în Parnas, Pind și Elicone.

INTER ARMA SILENT MUSAE (lat.) = Pe vremea războiului muzele tac.

muză (ființă mitică; inspiratoare) s. f., g.-d. art. muzei; pl. muze

muză s. f., g.-d. art. muzei; pl. muze

muză s. f., g.-d. art. muzei; pl. muze

muză

muză (muze), s. f. – Zeiță a poeziei. Fr. muse. – Der. muzeu, s. n., din fr. musée.

muză, muze s. f. (Mitol.) Fiecare dintre cele nouă fiice ale lui Zeus și Mnemosina (Clio, Euterpe, Talia, Melpomena, Terpsihora, Erato, Polimnia, Urania și Caliopa), considerate ocrotitoare și inspiratoarele artelor și științelor; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. – Din lat., it., gr. musa, fr. muse, germ. Muse.

MÚZĂ (< lat., it., fr., ngr., germ.) s. f. (în mitologia greacă) Fiecare dintre divinitățile alegorice, ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și științelor, considerate fiice ale lui Zeus și ale Mnemosinei: Caliope, m. poeziei epice și a elocinței; Clio, m. instoriei; Erato, m. poeziei erotice; Euterpe, m. poeziei lirice și a muzicii; Melpomene, m. tragediei; Polimnia, m. imnurilor; Talia, m. comediei; Terpsihora, m. dansului; Urania, m. astronomiei. ♦ P. ext. Izvor de inspirație poetică; inspirația însăși.

MUZĂ s. f. 1. (Mitol.) Fiecare dintre cel nouă zeițe ocrotitoare ale artelor , și ale științelor; s p e c. zeița poeziei, inspiratoare a poeților. Rugîndu-vă lui Ermi D[u]mn[e]dzăul cel înțălept și pre alalte muze, a înțălepciunilor zîne. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 164^v/15, în cinstea celor 9 muse. CĂLĂTORIE, I, 166^v. Toate florile din grădinile muzelor. MOLNAR, RET. 22/19 cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Mai mult place muzelor a vorbi în fieștecare neam cu limba lui decît cu alta streină (a. 1826). GCR II, 252/24, cf. NEGULICI. Să nu trecem cu nebăgare de seamă pe lîngă Bălănești. În iazul acesta . . . ades se scaldă muzele. NEGRUZZI, S. I, 195, cf. 205, 335. Profită de vacanță, ca să te mai dai în dragoste cu muza pe care ai părăsit-o. SLECSANDRI, S. 117. Producțiunile lor nedemne de limbajul muzelor. MAIORESCU, CR. I, 114. Sînt silit să mă urc eu . . . pe acest falnic Parnas, unde te-ai așezat la taifas cu muzele. GANE, N. III, 142. În depărtata anticitate- spun unii erudiți – nu se știa să fie decît trei muze. CARAGIALE, O. III, 27. Dar nicI muzele pe-atuncea, legănîndu-mă în șoapte, Ni puteau ca să prevadă c-am să fiu un urgisit. MACEDONSKI, O. I, 72, cf. 43, 62. Nu era cu totul neîngrijit cultul muzelor. XENOPOL, I. R. I 202. ◊ (În invocații) Muză, ce lui Omir odinioară Cîntași Vatrahomiomahia, Cîntă și mie. BUDAI-DELEANU, Ț. 71. Muză . . . Șoptește-mi vorbe și graiuri line. id. ib. 95, cf. 88, 129 233, id. T. V. 29. Te rog, muză mîngăioasă, Carea cînți cîntări frumoasă, Pică-m puțintică miiare Din măiastra ta puteare. BĂRAC, ap GCR II, 172/34. O, muză, vino și mă-nspiră C-așa subiect nu mai găsești. ANGHEL-IOSIF, C. M. I, 118, cf. 77. Și tu, muză, nu fi supărată Că n-am invocat numele tău, Cum făcu Homer cînd altădată L-a cîntat pe marele-Odiseu. CONTEMP. 1949, nr. 164, 6/6. ♦ F i g. Femeie iubită de un poet, pe care îl inspiră. Apropie-te, vino, o, muza mea cernită, Visarea mea, tu soră, tu mamă, tu iubită. EFTIMIU, Î. 174. 2. Inspirație poetică. Muza-mi a voastre fapte, la umbră cercetează Ș-a voastră pomenire pana-mi a consfințit. HELIADE, O. I, 180. Să mă vezi umblînd pe cîmpuri, rătăcit cu muza mea, Și vînînd cîte-o idee, cîte-o rimă, un cuvînt. ALEXANDRESCU, O. I, 186, cf. id. M. 244. Gíze, flori întîrziate, Muza mea satirică V-a-nchinat de drag la toate Cîte-o strofă lirică. TOPÎRCEANU, B. 52. 3. (Livresc) Poezie; literatură; artă. Veniamin Costachi . . . a fost mecenatul muzelor patriei. (a. 1839). URICARIUL, V, 147. Ți-am citit toate ingenioasele poezii și m-am bucurat văzînd a se mai descoperi incă o coardă ce mai avea muza românească și care era atît de puternică. BOLLIAC, O. 50. Era pe vremea cînd se puteau număra pe degetele mînii producțiile Văcăreștilor și ale lui Conachi, cind muza românească abia gîngăvea. SADOVEANU, E. 226. – Scris și: musă. - Pl.: muze. – Din lat. musa, ngr. μοῦσα, it. musa, germ. Muse, fr. muse.