MUCENIC², -Ă, mucenici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Martir creștin din primele secole după Hristos; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ.

mucenic² [At: PSALT. 333 / V: (îrg) măce~, măcinec, măcinic, (înv) mâce~, (reg) moce~, mocinic, ~cin~ / Pl: ~ici, ~ice / E: slv мученикъ, rs мученик] 1 smf Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare și moartea, apărând ideile creștinismului Si: martir². 2 smf (Pgn) Persoană care a îndurat chinuri îngrozitoare sau și-a sacrificat viața pentru ideile, convingerile sale. 3 smf Persoană supusă la chinuri morale sau fizice. 4 smf Om asuprit, împilat. 5 smp (Șîs ziua de ~i) Sărbătoare creștină, la 9 martie, în care se prăznuiesc 40 de mucenici² (1) și de care sunt legate diferite datini.

mucenic¹ sm [At: MARIAN, S. R. II, 161 / V: (reg) măce~, măcin~ / Pl: ~ici / E: cf rs dal мучник] (Pop; lpl) Un fel de covrigel preparat din aluat copt sau fiert, cu nuci și cu zahăr sau miere, care se mănâncă în ziua de 9 martie Si: (reg), bradoș, brăduleț, brânduș, sfințișor.

MUCENIC², -Ă, mucenici, -ce, subst. 1. S. m. și f. Martir din primele timpuri ale creștinismului; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ.

MUCENIC, -Ă, mucenici, -e, s. m. și f. (În religia creștină) 1. Martir din primele timpuri ale creștinismului. Oștean a fost și sfîntul Gheorghe și sfîntul Dimitrie și alți sfinți mucenici. CREANGĂ, A. 9. ◊ (În comparații) Văd și pe Maria, sora lui Andrei, cu aeru-i de mucenică. SADOVEANU, O. VI 430. Și răbda Șandru, răbda ca un mucenic și bătaie și foame îndelungată. MIRONESCU, S. A. 60. 2. (La m,. pl.) Sărbătoare creștină pentru pomenirea celor patruzeci de martiri. ♦ Un fel de colăcei (preparați cu nuci sau cu miere) care se mănîncă în această zi; sfințișori. Ceasuri întregi, uneori toți ai casei răsucesc și împletesc de zor mucenicii, care sînt puși apoi unul lîngă altul pe tablale de lemn. CAMIL PETRESCU, O. I 183.

MUCENIC ~ci m. 1) Persoană care îndură chinuri fizice sau morale pentru ideile, convingerile sale; martir. 2) (la începuturile creștinismului) Creștin ortodox care era supus la suferințe fizice pentru credință. 3) la pl. bis. Sărbătoare creștină în amintirea celor patruzeci de mucenici din Sevastia. 4) Fiecare dintre cei patruzeci de colăcei în formă de opt, copți cu ocazia sărbătorii creștine pentru pomenirea celor patruzeci de martiri. /<sl. mučeniku

mucenic m. 1. martir: marele mucenic Dimitrie CR.; Cei 40 de mucenici, sărbătoarea celor 40 de martiri din Sevastia, ce cade pe 9 Martie, și colacii ce se duc la biserică în acea zi; 2. colăcel fiert cu nuci pisate și cu miere (ce se face la această sărbătoare). [Rus. MUČENIKŬ, lit. cel ce sufere munca sau tortura pentru credința sa].

muceníc m. (sîrb. mučenik, rus. múčenik, vsl. mončenikŭ, d. monka, muncă. V. muncă). Mártir al credințeĭ creștineștĭ. Colac făcut la sărbătoarea celor 40 de mucenicĭ (9 Martie), numit și sfințișor (Mold.) și bradóș (Olt.). – În Munt. măcinic, (după bg. mŭčenik). Fem. mucenică și (vechĭ, d. sîrb. mucenica, rus. múcenica) muceniță. Cp. cu ucenică.

măcenic, ~ă smf vz mucenic

măcinec, ~ă smf vz mucenic

măcinic², ~ă smf vz mucenic

mâcenic, ~ă smf vz mucenic²

mocenic, ~ă smf vz mucenic²

mocinic, ~ă smf vz mucenic²

mucinic, ~ă smf vz mucenic²

măciníc, V. mucenic.

mucenic s. m., pl. mucenici

mucenic s. m., pl. mucenici

mucenic (martir, preparat culinar) s. m., pl. mucenici

MUCENIC s. (BIS.) 1. martir, (înv.) martor, mărturie, mărturisitor, otroc. (~ ortodox.) 2. (mai ales la pl.) sfințișor, sfânt, (reg.) bradoș, brăduleț, brânduș. (De 9 martie se mănâncă ~i.)

MUCENIC s. (BIS.) 1. martir, (înv.) martor, mărturie, mărturisitor, otroc. (~ ortodox.) 2. (mai ales la pl.) sfințișor, sfînt, (reg.) bradoș, brăduleț, brînduș. (De 9 martie se mănîncă ~i.)

mucenic (mucenici), s. m. – 1. Martir. – 2. (S. m. pl.) Sărbătoarea celor 40 de martiri din Sevastia, la 9 martie. – 3. Un fel de covrigi care se servesc de sărbătoarea Sf. Mucenici. Sb. mučenik (Tiktin; Candrea), din sl. mąčenikŭ (Cihac, II, 205), cf. bg. măčenik, cf. muncă. – Der. muceni, vb. (înv., a martiriza); mucenicie (var. mucenie), s. f. (martiriu), din sb. mučenje; mucenicesc, adj. (de mucenic); muceniță, s. f. (martiră), din sb. mučenica.

mucenic, mucenici, s.m. – (rel.) Mucenicii (40 de sfinți), sărbătoare de primăvară (9 martie) de tip agrar, prilej cu care se aduc ofrande din recolta de anul trecut. Femeile fac 40 de colaci sau plăcinte pe care le consumă în familie sau le oferă pomană femeilor văduve sau oamenilor săraci din sat: „Să făcea niște florii din aluat, patruzăci făcea. Femeile din vecini se-nsoță câte patru-cinci laolaltă și puneau tăte fărină păntru aluat. Colăcuțî aveau formă de opt. Să unjea cu ou și se presăra mac peste ele. După aceea le puneau în coș și le duceau la biserică și să sfințe și le dădea la femei văduve mai sărace” (Bilțiu, 2009: 56-57; Suciu de Sus). – Cf. rus mučnik „plăcintă de secară” (DEX, MDA).

măcinic s. m. v. mucenic.

Patruzeci de mucenici, sfinți martiri, ostași din cetatea Sevasta (Armenia), care, nevoind să jertfească idolilor în timpul împăratului Liciniu (307-324 d. Hr.), au fost condamnați să petreacă o noapte întreagă într-un lac înghețat. Când s-a făcut ziuă, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au luat cununa muceniciei. Biserica îi sărbătorește la 9 martie.

MĂCENÍC, -Ă s. m. și f. v. mucenic.

MĂCINÉC, -Ă s. m. și f. v. mucenic.

MĂCINÍC², -Ă s. m. și f. v. mucenic.

MOCINÍC, -Ă s. m. și f. v. mucenic².