11 definiții pentru mojic (adj.) mujic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

mojic, ~ă s, a [At: (a. 1648) GCR I, 133/2 / V: muj~ / Vc și: (reg) mojice / Pl: ~ici, ~ice / E: rs мужик] 1 smf (Îvr) Țăran. 2 sm (Înv; pex) Om de rând, care nu facea parte din cinurile boierești. 3-4 smf, a (Persoană) lipsită de educație, de maniere Si: bădăran, mitocan. 5 sm (Liv; îf mujic) Țăran rus înainte de revoluția rusă din octombrie 1917.

MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat țăranilor ruși înainte de Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

mojic a. foarte grosolan. ║ m. 1. țărănoiu; 2. om brutal și obraznic. [Rus. MUJIKŬ, țăran, bădăran].

mojíc, -ă adj. și s. (rus. mužik, țăran, țopîrlan, pol. mužyk, d. vsl. monžikŭ, d. monžĭ, bărbat, om). Fam. Om din clasa de jos (de la oraș orĭ de la sat), țopîrlan, mitocan, modoran: un mojic. Prost crescut, fără educațiune (indiferent din ce clasă socĭală ar fi): un om mojic. Adv. Ca mojicu: s’a purtat foarte mojic. Prov. Apa trage la matcă, și mojicu la treaptă, omu fără educațiune, tot prost se poartă, orĭ-ce ĭ-aĭ face.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojíc s. m., adj. m., pl. mojíci; f. sg. mojícă, g.-d. art. mojícei, pl. mojíce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MOJÍC adj., s. 1. adj., s. v. mitocan. 2. adj. v. mitocănesc.

MOJIC adj., s. 1. adj., s. bădăran, grosolan, mitocan, mîrlan, mîrlănoi, mocofan, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopîrlan, vulgar, (pop.) mocan, mocîrțan, modîrlan, pădureț, rîtan, țopîrcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modîrlău, modoran, mogîldan, necunoscător, negîndit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.) 2. adj. bădărănesc, grosolan, mahalagesc, mitocănesc, mîrlănesc, mojicesc, nepoliticos, ordinar, țopesc, țopîrlănesc, vulgar, (rar) mojicos, (fig.) necioplit. (O comportare ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mojíc (mojíci), s. m.1. Țăran, om simplu. – 2. Bădăran, țopîrlan. – 3. (Adj.) Josnic, obraznic, nerușinat. Rut., rus. mužik (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 201), cf. pol. muzyk, ceh. muzik. Este dubletul lui mujic, s. m. (țăran rus), cultism din sec. XIX. Der. mojicesc, adj. (grosolan); mojicește, adv. (cu mojicie); mojicie, s. f. (grosolănie, obrăznicie); mojicime, s. f. (țărănime, plebe); mojicos, adj. (țărănesc).

Intrare: mojic (adj.)
mojic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mojic
  • mojicul
  • mojicu‑
  • moji
  • mojica
plural
  • mojici
  • mojicii
  • mojice
  • mojicele
genitiv-dativ singular
  • mojic
  • mojicului
  • mojice
  • mojicei
plural
  • mojici
  • mojicilor
  • mojice
  • mojicelor
vocativ singular
plural
mujic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mujic
  • mujicul
  • mujicu‑
  • muji
  • mujica
plural
  • mujici
  • mujicii
  • mujice
  • mujicele
genitiv-dativ singular
  • mujic
  • mujicului
  • mujice
  • mujicei
plural
  • mujici
  • mujicilor
  • mujice
  • mujicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mojic (adj.) mujic

etimologie: