mișui vi [At: (a. 1794) GCR II, 153/24 / V: (înv) ~șâi, ~șii / Pzi: 6 ~esc, 3, 6 mișuie / E: cf mișuna] A mișuna.

MIȘUI, mișuiesc, vb. IV. Intranz. 1. A mișuna. (Fig.) În capul lin aprins și fără odihnă mișuiesc noroade de gînduri răzvrătite. VLAHUȚĂ, N. 180. 2. (Rar) A copleși, a invada, a năpădi. (Fig.) Privirile-i alunecau pe poteca de argint trasă de soare, peste velința mării mișuită de colori. DELAVRANCEA, V. V. 166.

MIȘUI, mișuiesc, vb. IV. Intranz. 1. A mișuna. 2. (Rar) A copleși, a invada. – V. mișuna.

mișuì v. a furnica. [Probabil onomatopee: se mai prezintă sub tipurile moș... (v. moșinoiu, moșoroiu, moșunoiu) și muș... (v. mușunoiu)].

mâșâi² v vz mișui

mișii v vz mișui

2) míșun și -éz, a -á v. intr. (lat. *messionare, a recolta [d. messio, recoltare]; pv. meisonar, fr. moissonner. Întîĭ s’a zis *meșún, *mășun [cp. cu cășunez, înverșunez], apoĭ, pin asimilarea vocalelor, *mușun, ĭar inf. meșiná [ca leșina, rușina, tușina], apoĭ tot pin asimilare, *mișiná, de unde, pin încrucișare cu primele forme, mișuná. P. acc., cp. cu leșin. V. mișină). Vest. Foĭesc, furnic: vermiĭ, Jidaniĭ mișună. – Și míșuĭ saŭ ĭésc. V. mușluĭesc.

mișui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mișuie, imperf. 3 pl. mișuiau; conj. prez. 3 să mișuie

mișui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mișuie, imperf. 3 sg. mișuia; conj. prez. 3 să mișuie

mișui vb., ind. și conj. prez. 3 sg. mișuie, imperf. 3 sg. mișuia

MIȘUI vb. v. forfoti.

MIȘUI vb. a se agita, a colcăi, a (se) foi, a forfoti, a se frămînta, a furnica, a mișuna, a roi, a viermui, (pop.) a bîjbîi, (înv. și reg.) a jimi, (reg.) a fojgăi, a vîșca, (prin Transilv.) a șovîrca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fîțîi, a se vînzoli. (Mulțimea ~ pe străzi.)

MIȘUÍ vb. IV. I n t r a n z. A mișuna. S-au sírguit. . . a amuți buzele ceale împuțite ale hulitorilor celor ce mîșîesc in urmele începătorilor de dejghinâri (a. 1 794). GCR II, 153/24. Aci trudiți demonii de lunga lor cădere. . . Încep să mișuiască. HELIADE, O. I, 198, cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D. Mulții Noștri tovarăși dardani cîți mișuie-n lumile toate, COȘBUC, AE. 25. Liceul. . . mi se părea un imens cadavru, iară noi, copiii, ca niște viermi mișuind și adâpostindu-se într-însul. DELAVRANCEA, ap. TDRG. Pe sub coșcoviturile de sub păreți, atitea legiuni de ploșniți autohtone trebuia să fi mișuit. HOGAȘ, DR. I, 209. ◊ Fig. Sub aceste valuri de flori, mișuie, colcăie, se muncesc aceleași patime. DELAVRANCEA,, T. 62. În capul lui aprins și fără odihnă mișuiesc noroade de gînduri. VLAHUȚĂ, O. A. I, 146. - Prez. ind. pers. 3: mișuiesc și mișuie. – Și: (învechit) mîșîí, (Ban.) mișií (CDDE) vb, IV. – Cf. mișuna.