MIȘUÍ vb. IV. I n t r a n z. A mișuna. S-au sírguit. . . a amuți buzele ceale împuțite ale hulitorilor celor ce mîșîesc in urmele începătorilor de dejghinâri (a. 1 794). GCR II, 153/24. Aci trudiți demonii de lunga lor cădere. . . Încep să mișuiască. HELIADE, O. I, 198, cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D. Mulții Noștri tovarăși dardani cîți mișuie-n lumile toate, COȘBUC, AE. 25. Liceul. . . mi se părea un imens cadavru, iară noi, copiii, ca niște viermi mișuind și adâpostindu-se într-însul. DELAVRANCEA, ap. TDRG. Pe sub coșcoviturile de sub păreți, atitea legiuni de ploșniți autohtone trebuia să fi mișuit. HOGAȘ, DR. I, 209. ◊ Fig. Sub aceste valuri de flori, mișuie, colcăie, se muncesc aceleași patime. DELAVRANCEA,, T. 62. În capul lui aprins și fără odihnă mișuiesc noroade de gînduri. VLAHUȚĂ, O. A. I, 146. - Prez. ind. pers. 3: mișuiesc și mișuie. – Și: (învechit) mîșîí, (Ban.) mișií (CDDE) vb, IV. – Cf. mișuna.