miere sfs [At: PSALT. HUR. 7077 / G-D: ~rii, ~i / E: ml mel, -is] 1 (Urmat de determinări care arată din ce flori a fost extras nectarul) Substanță siropoasă, de obicei gălbuie, foarte dulce și aromată, produsă de albine sau alte himenoptere din nectarul florilor. 2 (Fam; d. oameni; îla) De ~ Foarte bun. 3 (Pop; îe) A da de ~ sau a-i pica (cuiva) ~-n păsat Se zice despre cineva care are un noroc neașteptat. 4 (Pop; îae) Se zice despre cineva căruia îi merge foarte bine. 5 (Pop; îe) A-i curge numai ~ Exprimă hărnicia cuiva, care îi aduce acestuia belșug. 6 (Pop; îe) A înota în ~ A fi foarte bogat. 7 (Îe) Să fie (sau să știu, să știi etc. că este) (și) ~ (și tot nu...) Exprimă hotărârea nestrămutată de a respinge o propunere sau o situație, oricâte avantaje aparente ar prezenta. 8 (Pop; îe) A fi cu limba fagur de ~ A vorbi foarte frumos, elocvent. 9 (Pop; îe) A unge (pe cineva) (la inimă) cu ~ A spune cuiva lucruri plăcute. 10 (Pop; îe) S-a făcut agurida ~ S-au împăcat cei învrăjbiți.(Pop; îe) în buze (sau gură) ~ și în inimă fiere (sau otravă) sau în față ~ și în dos fiere Exprimă fățărnicia și viclenia cuiva. 12 (Pop; îe) A ascunde un ac în ~ A ascunde un gând rău într-un sfat dat cu blândețe. 13 (Pop; îae) A face intrigi. 14 (Rar; îe) A-i tăia (cuiva) cuvântul cu ~ A întrerupe pe cineva din vorbire, spre a-l ajuta. 15 (Reg; îe) A da bani pe ~ A mustra. 16 (Reg, îae) A batjocori. 17 (Reg, îae) A bate. 18 (Pop; îe) A se face ~ de găleată sau a se lipi ca ~a de găleată A se supune cuiva orbește. 19 (Pop; îe) A fi bun (sau dulce) ca ~a câinelui A fi răutăcios. 20 (îae) A fi sâcâitor. 21 (Pop; îe) A avea ~ de șarpe la inimă A fi rău. 22 (Îs) ~ de trandafir (sau ~ rozată) Substanță obținută prin fierberea unui amestec de miere (1), alcool și petale de trandafiri roșii, macerate în apă, și folosită ca medicament Si: miericică (2). 23 (Îs) Lună (sau, rar, săptămână) de ~ Cea dintâi lună sau săptămână de după căsătorie. 24 Nectar al florilor. 25 (Reg) Zahăr. 26 (Reg; îs) ~ galbenă (sau de tuse) Zahăr candel. 27 (Reg; îs) ~ de baraboi (sau de picioci, de napi) Zahăr de cartofi. 28 (Reg; îs) ~ neagră (sau de urs, a ursului) Zahăr negru. 29 (Reg) Bomboane. 30 (Trs; Ban, șîs ~ de prune) Magiun. 31 (Ban, Dob) Marmeladă. 32 (Ban) Dulceață. 33 (Reg, îc) ~a-mâței Clei de cireș sau de prun. 34 (Reg, îc) ~-de-camfor Camfor. 35 (îc) ~a-ursului Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu frunze catifelate și cu flori roșcate, violete sau albastre Si: plămânare, (îvr) plămânărică (Pulmonaria mollissima). 36 (Bot; îae) Cuscrișor (Pulmonaria rubra). 37 (îae) Arbore înalt din familia urticaceelor cu fructe mici rotunde (Celtis australis). 38 (Bot; îae) Garoafa (Dianthus caryophyllus). 39 (Bot; îae) Roiniță (Melissici offîcinalis). 40 (Bot; îae) Dumbravnic (Melittis melissoplyllum). 41 (Bot; îae) Urzică moartă (Lamium maculatum). 42 (Bot; îae) Barba-ursului (Equisetum arvense). 43 (Bot; îae) Iarbă-grasă (Portulaca oleracea). 44 (Bot; îae) Omag. 45 (Bot; îae) Jale (Salvia offîcinalis). 46 (Bot; îc) ~a-cucului (Melandryum album).

MIERE s. f. Substanță vîscoasă gălbuie, dulce și aromatică, produsă de albine prin transformarea nectarului cules din flori. Albinele din Sihăstrii au hrănit-o cu mierea lor, iar nopțile senine au scăldat-o în rouă de flori mirositoare. HOGAȘ, DR. II 144. Adu bostanul fiert ca fagurii de miere și ulciorul cu apă rece. DELAVRANCEA, A. 3. Starițul... [îl cinstea] cu rachiu îndulcit cu miere. CREANGĂ, A. 139. ◊ (În metafore și comparații) Părul grijit de dînsa era încărcat de pere galbene ca ceara, de coapte ce erau, și dulci ca mierea. CREANGĂ, P. 290. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere. EMINESCU, O. I 31. Pentru unii miere, pentru alții fiere. ◊ Luna de miere = prima lună din viața conjugală. Ei sînt tot în luna de miere. Personalitatea lor doarme în legănarea iluziilor. VLAHUȚĂ, O. A. III 137. ♦ Nectar. Albinele grele de miere suptă și cu picioarele încărcate de polen se întorc seara din îndepărtate fînețe. C. PETRESCU, S. 179. Albinele... Au început să zboare fredonînd Prin florile cu miere și lumină. D. BOTEZ, P. O. 21. Mii de fluturi mici albaștri... Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline. EMINESCU, O. I 85. ◊ Compus: mierea-ursului = plantă erbacee cu flori în ciorchine, de culoare albastru-violet sau roșie și cu frunzele catifelate, folosită în trecut în medicină (Pulmonaria officinalis). Prin frunze vechi, viorele ca cerul și toporași violeți, și galbena ciuboțică a cucului, și mierea-ursului răzbătuseră. SADOVEANU, O. VIII 49.

MIERE f. 1) Substanță semilichidă, cu gust dulce și cu aromă plăcută, bogată în zaharuri și vitamine, produsă de albine din nectarul florilor. * Luna de ~ prima lună de viață conjugală a tinerilor căsătoriți. 2) Lichid dulce secretat, mai ales, de florile melifere; nectar. 3): ~ea-ursului plantă erbacee cu frunze catifelate și cu flori roșii, violete sau albastre. [G.-D. mierii] /<lat. mel

miere f. 1. suc zaharos ce albinele trag din flori; 2. fig. dulceață; 3. mierea ursului, plantă acoperită cu peri aspri (Pulmonaria). [Lat. *MELE = MEL].

mĭére f. fără pl. (lat. mel, *mélis îld. mellis, mĭere, vgr. méli; it. mele și miele, pv. cat. pg. mel, fr. sp. miel. Cp. cu fiere). O substanță galbenă sirupoasă foarte dulce pe care albinele și vespiile o adună din florĭ, o prepară și o depun în alveolele fagurilor. Fig. Vorbă dulce: mĭerea curgea de pe buzele luĭ cînd vorbea. Luna de mĭere, prima lună după nuntă. Mĭerea ursuluĭ, o buruĭană boraginee numită și cuscrișor (pulmonaria mollissima și officinalis).

miere s. f., g.-d. art. mierii

miere s. f., g.-d. art. mierii

miere s. f., g.-d. art. mierii

MIERE s. 1. (pop.) mană. (~ de albine.) 2. (BOT.) mierea-ursului = a) (Pulmonaria officinalis) cuscrișor, (rar) pulmonariță, (înv. și reg.) plămânărică, (reg.) cuscrior, cuscru, plămânare, plămânariță, plămânăriță, sudoare, iarba-plumânei; b) (Pulmonaria mollissima) plămânare, (înv. și reg.) plămânărică, (reg.) plămânărea; c) v. sâmbovină.

MIERE s. v. magiun, nectar, zaharoză, zahăr.

MIERE s. 1. (pop.) mană. (~ de albine.) 2. (BOT.) mierea-ursului = a) (Pulmonaria officinalis) cuscrișor, (rar) pulmonariță, (înv. și reg.) plămînărică, (reg.) cuscrior, cuscru, plămînare, plămînariță, plămînăriță, sudoare, iarba-plumînei; b) (Pulmonaria mollissima) plămînare, (înv. și reg.) plămînărică, (reg.) plămînărea; c) (Celtis australis) sâmbovină.

miere s. v. MAGIUN. NECTAR. ZAHAROZĂ. ZAHĂR.

miere s. f. – Substanță dulce produsă de albine. – Mr. ńere, ńare, megl. (m)ńari, istr. ml’ǫre. Lat. *melem, în loc de mellem, de la mel (Pușcariu 1072; Candrea-Dens., 1103; Iordan, Dift., 114; REW 5469), probabil datorat analogiei cu fel, sal; cf. alb. mjal (Meyer 280; Philippide, II, 647); it. m(i)ele (sicil. mieri), prov., cat., port. mel, sp. mel. – Der. mieriu (var. meriu, mierei), adj. (de culoarea mierii, auriu); mieros, adj. (dulceag); mi(e)ruță, s. f. (limba mielului, Anchusa officinalis). Mierliu, adj. (cam tulbure), cuvînt folosit în Olt., pentru a arăta că apele unui rîu nu sînt chiar limpezi după ploaie, este o var. a lui mieriu, cu l expresiv (după Pușcariu, Dacor., VI, 406 și Candrea, din lat. *merulus „curat”).

Lapte și miere – expresie sinonimă cu belșugul (vezi: Canaan și Pămîntul făgăduinței). BIB.

Luna de miere – Expresia ar veni din Orient și s-ar găsi consemnată în vestita carte Zend Avesta a vechilor perși. Voltaire susține acest lucru în romanul său: Zadig (1747), capitolul III: „... prima lună de căsătorie, cum scrie în cartea lui Zend, e luna de miere, iar a doua – luna de pelin...” Din această ultimă completare se poate trage concluzia că orientalii voiau să arate cît de puțin ține dulceața căsniciei: o lună ! Ca expresie însă, luna de miere a dovedit că durează de veacuri, pe tot globul. Ea semnifică o înțelegere, o armonie de scurtă durată. IST.

miere s. f. sg. (tox.) pudră obținută din canabis.

a unge (pe cineva) cu miere expr. v. unge

miere de amoc expr. (er.) spermă.

MIÉRE s. f. sg. I. 1. (Adesea urmat de determinări care arată din ce flori a fost extras nectarul, epoca respectivă, vîrstă roiului etc.) Substanță siropoasă, de obicei gălbuie, foarte dulce și aromată, produsă de albine (sau de alte himenoptere) din nectarul florilor. Și va hrăni de sațiului grîului și den piatră miiare sătură-i. PSALT. HUR. 70^r/7. Supseră miiare de piatră și untu de vîrtoasă piatră. PSALT. 314, cf. 169, GCR I, 15/20. Jumatate de miere strede (a. 1 588). CUV. BĂTR. I, 206/9. Mînca mugur și miiare sălbatecă (cca 1625). GCR I, 68/8. Ca musca la dulceața mieriei (a. 1642). id. ib. 98/5. Alți iarîș cetesc scripturile, iară nu înțeleg ce zic și se potrivesc cu cela ce ține miiarea în mînă, iară dulciața mierii nu-l preceapă (a. 1 644). BV I, 146. Mîncarea lui era lăcuste și miiare sălbatecă. N. TEST. (1648), 5^r/10. Ei deaderă lui o parte de peaște fript și dintr-un fagur miiare. ib. 104^r/11. De să va întimpla în cisla berbecilor acesto semno, fi-va moarte în oi mari și pîine și miară moltă va hi (cca 1660-1680). GCR I, 175/11. I-au hrănit pre ei cu roadele țarenilor, au supt miiare den piatră. BIBLIA (1688), 150²/31. Miiarea ce să dă în toți aii balcibașlîc și alte daruri. N. COSTIN, l. 583. Au fost luat Tudor Grecul lei 24, dobîndă după miiare (a. 1698). BUL. COM. IST. V, 226, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 227. Vinde a sa dreaptă ocină și moșie . . . pentru șăsă vedre de miere (a. 1724). URICARIUL, XXV, 144. Iarna va fi tare. . . poame multe, mieri puțină (cca 1 750). GCR II, 59/26. Îndată le-au pus denainte o mîncari de brînză, amestecată cu făină și cu mieri și cu un fel de vin de multe alcătuiri (cca 1750-1780). id. ib. 85/13. Să închinară lui Alicsandru și-i adusă poclon mierea (a. 1 784). id. ib. 132/31. Miere de faguri (a. 1832). N. A. BOGDAN, C. M. 138, cf. 164. Anul 1858 au fost foarte rodos și stup[i] încă au roit bine, dară de la Simpetră n-au mai căst nice o picătură de miere (a. 1858). IORGA, S. D. XIII, 74. Vrei tu pui de căprioare, Păsărele cîntătoare, Fag de miere-ndulcitoare Și vro doină jălitoare? ALECSANDRI, P. I, 94, cf. EMINESCU, O. I, 87. Culege o poală de somnoroasă, pe care o fierbe la un loc cu o vadră de lapte dulce și cu una de miere. CREANGĂ, P. 214, cf. id. A. 139. Fagurii scoși din stup dau mierea și ceara. DAMÉ, T. 120, cf. N. LEON, MED. 46. Albinele ne dau mierea și ceara fără multă muncă din parte[a] noastră, aproape de-a dreptul. PAMFILE, I. C. 85, cf. id. S. T. 64. Adu bostanul fiert și fagurii de miere. DELAVRANCEA, A. 3. Albinele din Sihăstrii au hrănit-o cu mierea lor. HOGAȘ, DR. II, 144. Miere de albine, scursă, in stupi sau în faguri fără albine. NICA, L. VAM. Vinul și mierea și grîul tot Le-au strîns, pe grabă, cine-a putut. BACOVIA, O. 121. Intră cu o tavă pe care sînt ouă fierte, miere și jimblă. CAMIL PETRESCU, O. III, 203. Miere de floare de tei. ALECSANDRI, P. P. 51. Știi, bădiță, cum cereai Seara, cînd la noi veneai, Să-ți dau păharul cu miere Și io-ți dam buzele mele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 258. Hai, mîndruțo, pe la noi, Să mîncăm miere de roi. HODOȘ, P. P. 121. Cu miere se ung sfinții care se fac la 9 mart. ȘEZ. VIII, 39, cf. I, 252. Dau ocol unei glăjuțe plină cu horincă (palincă) de bucate, colea îndulcită cu miere de stup. RETEGANUL, P. III, 83. Să le dăm țuică cu miere, Să nu ne cate la măsele, MAT. FOLK. I 315, cf. MARIAN, INS. 176. ◊ (În proverbe și zicători) Albina. . . miiare și fiiare tot într-un pîntece poartă. CANTEMIR, IST. 165. Cine umblă cu miere își linge degetele. Cf. NEGRUZZI, S. I, 249, PAMFILE, J. II, 154, ȘEZ. I, 219, ZANNE, P. III, 664. Cu o lingură de miere prinzi mai multe muște decît cu douăzeci butoaie de oțet. id. ib. I, 559. Nu toate muștele fac miere. ISPIRESCU, L. 14, cf. ZANNE, P. I, 557. Omului cu învățătură îi curge miere din gură. id. ib. V, 353. Cine n-a gustat amarul nu cunoaște gustul mierei. id. ib. III, 440. Flămândului îi pare miere codrul cel uscat. id. ib. 553. Ne e miere fără fiere. id. ib. 673. Numai miere zicînd, gura nu se îndulcește. id. ib. 664. Cu oțet și cu fiere Nu se face agurida miere. id. ib. I, 96. Mai rară vedere Este mai cu miere. id. ib. VI, 240. Unde vede o muiere, Parcă îl lipești cu miere, se spune despre bărbații afemeiați. Cf. id. ib. II, 285. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la gustul dulce, la fluiditatea produsului, precum și la însușirea lui de a se lipi ușor de ceva) Dzisele D[o]mnului. . . mai iubite-s decît aurulu și piatra cea curată, mult. . . mai dulce e de miiarea și fagurul. PSALT. HUR. 15^r/4, cf. PSALT. 31, GCR I, 12/39, 154/23. Va amărî pîntecele tău ce în gura ta va fi dulce ca miiarea. N. TEST. (1 648), 311^r/5. Iar și eu, cu cine vorovem, cu boieri, cu nigustori, ca cu nere îi îndulcem (a. 1784). GCR II, 138/3. Pere galbene ca ceara. . . și dulci ca mierea. CREANGĂ, P. 290. Vorba îi curgea din gură ca mierea. ISPIRESCU, L. 20. Dușii de pe lume, mai toți, sînt buni ca mierea. MACEDONSKI, O. I, 24. A pus zece bucățele de zahăr, de zice că-i mai bun ca mierea. REBREANU, I. 18. Ca mierea se lipește de suflet vorba lui. CONTEMP. 1953, nr. 327, 4/5.Uiu, iu, floare de mac, Dulce-i gura de diac; Dar nu-i dulce ca gura, Ci-i dulce ca și mierea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 410. (În proverbe și zicători) Fata la vremea ei, ca mierea în fagul ei. ZANNE, P. II, 131, cf. MARIAN, INS. 183. Limba e dulce ca mierea și amară ca fierea. ZANNE, P. II, 223. Tăcerea e ca mierea. id. ib. 764. ◊ F i g. Cîtu e dulce grumadzului mieu cuventele tale decît mierea rrostului mieu. PSALT. HUR. 106^v/11, cf. PSALT. 260. Înțăleptul zisă: o lume! cu dulceați de miere amestecată ești (a. 1 773). GCR II, 94/40. Să întorcea fieștecarele pre la lăcașurile sale, băgînd miiarea bunătăților fieștecarele dintru dînșii cu nevoință prin vasăle inimilor sale. VARLAAM-IOASAF, 52^v/26. Să-i curgă din limbă miiare, după cum zice poeticul. MOLNAR, RET. [prefață] 6/14. Te rog, Muză mîngăioasă! Carea cînți cîntări frumoasă, Pică-mi puțintică miiare Din măiastra ta puteare. BĂRAC, ap. GCR II, 173/1. Noi avem obiceiul de a întreba întotdeauna din ce locuri e adunată mierea artistică. IONESCU-RION, C. 38. Plecase vrăjit de vorbele pline de miere ce-i zugrăveau o idilică viață de străbun. ANGHEL, PR. 64. Da, tanti ! – răspunse cu o miere teatrală Otilia. CĂLINESCU, O. I, 52, cf. DEȘLIU, G. 52. Vai de mine, cum aș mere Seara la gură cu miere. JARNIK-BÎRSEANU,133, cf. 21, 23, 364, 404, MAT. FOLK. 1051. ◊ L o c. a d j. De miere = (despre oameni) bun, generos, de zahăr. Cf. CHEST. VI 161/3. ◊ E x p r. A da de miere sau a-i pica (cuiva) mierea-n păsat, se zice despre cineva care are un noroc neașteptat sau cînd cuiva îi merge foarte bine. Cf. ZANNE, P. III, 675, IV, 68. A-i curge numai miere, se zice despre cineva care este harnic și îi merge bine. id. ib. III, 675. A înota în miere = a fi (foarte) bogat. id. ib. Să fie (sau să știu, să știi etc. că este) (și) miere (și tot nu... ), se spune pentru a arăta hotărîrea nestrămutată a cuiva de a respinge o propunere sau o situație, oricîte avantaje aparente ar prezenta. Cf. MARIAN, INS. 185. Să știe de bine că e miere și tot nu se duce. PREDA, D. 141. A fi cu limba fagur de miere = a vorbi foarte frumos, a fi elocvent. Cf. ZANNE, P. II, 29, 811, MARIAN, INS. 183. A unge (pe cineva) la inimă cu miere = a spune (cuiva) lucruri plăcute. Cf. ZANNE, P. II, 211, MARIAN, INS. 183. S-a făcut agurida miere = s-au împăcat cei învrăjbiți. Cf. ZANNE, P. I, 95. În buze (sau gură) miere și în inimă fiere (sau otravă) sau în față miere și în dos fiere, se zice despre cei fățarnici și vicleni. id. ib. N, 25, cf. 135, 168. A ascunde ac în miere = a ascunde un gînd rău într-un sfat dat cu blîndețe; a face intrigi. id. ib. I, 309, cf. III, 676. (Rar) A-i tăia (cuiva) cuvîntul cu miere = a întrerupe (pe cineva) din vorbire, spre a-i oferi un sprijin foarte important. Dacă nu este cu putință, mai zise Țugulea. . . – Să-ți tai cuvîntul cu miere, răspunse Ursul, dară trebuie să fie cu putință. ISPIRESCU, L. 330, cf. ZANNE, P. III 676. (Regional) A da bani pe miere = a mustra; a batjocori; a bate. ZANNE, P. III, 674. Las', zicea vulpea. . . că mi te-oi prinde eu, cioară spurcată ce ești, ți-oi da eu bani pe miere, că numai tu mi-ai făcut șotia asta ! ȘEZ. III, 187. A se face miere de găleată sau a se lipi ca mierea de găleată = a se supune cuiva orbește, a se alipi de cineva cu trup și suflet. Cf. CIAUȘANU, GL., CHEST. VI 161/10. A fi bun (sau dulce) ca mierea cîinelui = a fi răutăcios, sîcîitor. Cf. ib. A avea miere de șarpe la inimă =a fi rău. Cf. CHEST. VI 161/3. ◊ Miere de trandafiri sau miere rozată = substanță obținută prin fierberea unui amestec de miere (I 1), alcool și petale de trandafiri roșii, macerate în apă (folosită ca medicament); miericică (I 1). Cf. LB, POLIZU, CUPARENCU, V. 21, PONTBRIANT, D., BIANU, D. S. ♦ (De obicei art.) Lună (sau, rar, săptămînă) de miere = cea dintîi lună (sau săptămînă) după căsătorie. Omul ce se însoară numai pentru ca să-și mărească starea niciodată nu ia soție bună. . . N-apucă să treacă luna de miere și casa ciocoiului devine o cafenea. FILIMON, O. I, 97, cf. COSTINESCU, DDRF. Era holărît ca, îndată după cununie, tinerii căsătoriți să plece spre parohia lui George, dar cu un înconjur care să dureze cel puțin o săptămînă, săptămînă de miere. REBREANU, I. 252. ♦ Nectarul florilor. Iată-n urmă și albine aducînd în gură miere. ALECSANDRI, P. III, 56. Mii de fluturi mici, albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline. EMINESCU, O. I, 85. Și albine roitoare luminoasă miere sug. id. ib. IV, 132. Albinele grele de mierea suptă și cu picioarele încărcate de polen, se întorc seara din îndepărtate finețe. PETRESCU, S. 179. Albinele. . . Au început să zboare, fredonînd Prin florile cu miere și lumină. BOTEZ, P. O. 21, cf. CHEST. VI 156/13, 16, 17, 20. 2. (Transilv., Maram., rar Ban., adesea urmat de determinări) Zahăr. Mere de trist. LEX. MARS. 243, cf. LB. La noi zic la zâhar miere de trestie. RETEGANUL, P. III, 83, cf. VAIDA, T. PAPAHAGI, M. 226. Miere albă. CHEST. VI 161/33, cf. ALR II 4 119/36, 346, 349, 353, 362. Am fărmat mierea. ib. 4112/353, cf. ALR I 1 609, ALR II 4119/235, 250, 260,272, 279, 284, 310, 6146/250, ALR II/I MN 15, 6811/235, 260, 279, A I 24, L. ROM. 1960, nr. 2, 21, LEXIC REG. 16. Miere galbenă (sau de tuse)= zahăr candel, v. c a n d e l. Cf. ALR II 3665/235, 250, 260, 284, 349, 353, 362. Miere de baraboi (sau de piciouci, de napi) = zahăr de cartofi, v. z a h ă r. Cf. ib. 3 664/260, 346, 362. Miere neagră (sau de urs, a ursului) = zahăr negru, v. z a h ă r. Cf. ib. 3663/250, 272, 346, 353, 362. ♦ Bomboane. Dă-le la mai mulți copii grunz de miere. ALR I 316/257, cf. 1608, MAT. DIALECT. I, 212. 3. (Transilv., Ban., adesea precizat prin „de prune”) Magiun (1). Cf. LB, CHEST. VI 161/17, 18, ALR I 873, ALR II 4035, 4036, 4041, 4 046. ♦ (Prin Ban. și prin Dobr.) Marmeladă. Cf. ALR I 873/677, 986, CHEST. VI 161/8, 9. ♦ (Ban.) Dulceață. Cf. CHEST. VI 161/20, 21, ALR II 4 044/29. 4. Compuse: (regional) mierea-mîței = clei de cireș sau de prun. Com. din BAN. ; miere-de-camfor = camfor, ALRM II/I h 178. II. (Bot.) Compuse: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri aspri, cu frunze catifelate și cu flori roșcate, violete sau albastre; plămînare, (învechit și regional) plămînărică (Pulmonaria mollissima). Cf. PANȚU, PL., VOICULESCU, L. 189, BUJOREAN,l. 384, H X 496; b) cuscrișor (Pulmonaria rubra). Cf. BRANDZA, FL. 375, GRECESCU, FL. 407, BARCIANU, N. LEON, MED. 51, BUJOREAN, B. L. 384, ȘEZ. XV, 86; c) arbore înalt din familia urticaceelor, cu fructe mici, rotunde (Celtis australis). Cf. ȘEZ. XV, 86, DS; d) garoafă, ALR I 1 935/516; e) roiniță (Melissa officinalis). ib. 1 943/727; f) dumbravnic (Melittis melissophyllum). ib. 1944/874; g) urzică-moartă (Lamium maculatum). ib. 1945/808; h) barba-ursului (Equisetum arvense). ib. 1 952/677; i) iarbă-grasă (Portulaca oleracea). ALR II/605; j) omag. ib. 6 302/886; k) jale (Salvia officinalis). ALR SN III h 656/876. Printre mușuroaie crescuse iarbă. . . colea păiușul oilor, dincoace, mierea-ursului. SANDU-ALDEA, U. P. 20. Porumbele și mierea-ursului străjuiau cetatea năruielii cu poamele lor de baga. KLOPȘTOCK, F. 187. Prin frunze vechi, viorele ca cerul și toporași violeți, și galbăna ciuboțică a cucului, și mierea-ursului – răzbătuseră. SADOVEANU, O. VI, 542, cf. H II 142, III 209, 242, 306, 385, X 354, 445, 489, XI 427, XII 411, XIV 29, XVI 103, 146; mierea-cucului (Melandryum album). BULET. GRĂD. BOT. XI, 25. – Gen.-dat.: mierii și mierei. – Lat. mei.