19 definiții pentru mișel (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mișel, ~ea [At: (a. 1550) CUV. D. BĂTR. II, 454/31 / V: ~ea / Pl: ~ei, ~e / E: ml misellus] 1 a (Îrg, d. oameni) Sărac. 2 a (Pex) Vrednic de milă Si: mișelos (1), nenorocit. 3 s (Înv; îe) Vai și ~ sau ~ și vai Vai și amar. 4 a (D. obiecte de îmbrăcăminte) Sărăcăcios. 5-6 smf, a (Om) umil. 7-8 snf a (Îrg) (Om) slab. 9-10 smf, a (îrg) (Om) bolnav. 11-12 smf, a (Îrg) (Om) infirm. 13-14 smf, a (Spc) (Om) lepros. 15-16 s, a (Ban, Olt) (Știulete) mic, nedezvoltat, cu boabe puține și mărunte. 17 smf (Îrg) Cerșetor. 18-19 smf, a (Om) din cea mai de jos clasă socială. 20-21 smf, a (Pex) (Om) supus. 22-23 smf, a (Om) ticălos Si: mârșav (5), nemernic, netrebnic. 24-25 smf, a (Om) laș, fricos. 26 a (Rar, d. acțiunile, caracterul oamenilor) Mișelesc (2). 27 a (Reg; d. copii) Neastâmpărat. 28-29 smf, a (îvp) (Om) nepriceput. 30 sma (Buc; îs) ~u satului Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 31 sma Melodie după care se execută acest dans.

MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj. (Adesea substantivat) (Om) de nimic, ticălos, nemernic, mizerabil. Noi cu toții am pătimit de pe urma mișelului de Tomșa. SADOVEANU, O. VII 157. Să-i împărți în două cete: în smintiți și în mișei. EMINESCU, O. I 151. Bine, bine! împodo- biți-vă, mișelelor, cu mătăsuri și scule. CONTEMPORANUL, IV 502. ♦ (Om) laș, fricos. Că de groaza lui dușmanii au dosit-o ca mișeii. MACEDONSKI, O. I 84. Cel ce fuge dinaintea dușmanului este mișel... și mișeii nu sînt de sîngele nostru. Duceți-vă de muriți mai bine slobozi, decît să trăiți în robie și ocară. RUSSO, O. 34. 2. (Învechit și arhaizant) (Om) din popor, de jos, de rînd. E ceasul pentru cei mișei... Să li se deie partea! BENIUC, V. 82. Înaintea bătăliei... chemase în sfat de-a valma «neamurile» cu mișeii. Au stat mojicii la un loc cu boierii. SADOVEANU, O. I 4. ♦ Om sărac, în stare de mizerie; neputincios, nevolnic. Erau o samă din mișeii tîrgului, unii calici de-o mînă ori de-un picior, alții chiori și orbi. SADOVEANU, Z. C. 82. Mișeii nu pot să ridice măcar un poloboc plin, lucrul cel mai lesne. ALECSANDRI, T. I 442. Avui parte d-un mișel, Pică țundra de pe el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 277. ♦ (Om) vrednic de plîns, nenorocit, necăjit. La Dropii aș vrea să trag brazdă, unde m-am chinuit ca un rob mișel într-o toamnă. SADOVEANU, M. C. 108.

MIȘÉL ~eá (~éi, ~éle) și substantival 1) Care comite fapte reprobabile; cu comportare josnică; canalie. 2) înv. Care are o condiție socială modestă; de rând. 3) înv. Care nu dispune de mijloace de existență; sărac; sărman; mizer; nevoiaș. /<lat. misellus

mișel a. și m. 1. mizerabil, ticălos; 2. laș, fricos: cel ce fuge dinaintea dușmanului este mișel BĂLC. [Vechiu-rom. mișel, sărac, sărman = lat. MISELLUS: cu sensul peiorativ în limba modernă].

mișél, mișeá adj., pl. eĭ, ele (lat. mĭsĕllus, răŭ, păcătos, slab, [mlat.] lepros, dim. d. mĭser, mizer; vit. misello, pv vfr. mesel, lepros; cat. mesell, bolnav; vsp. mesillo. V. meser, meserie). Vechĭ. Sărman, sărac. Lepros, gubav. Mișel de, vaĭ de: mișel de el! Azĭ. Ticălos, mizerabil. Laș, fricos. – Fem. vechĭ și mișală, pl. tot -ele. Azĭ (rar) mișea, fam. mișarcă și mișaŭcă, pl. -e.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle

mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; f. sg. mișeá, pl. mișéle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MIȘÉL s. v. cerșetor, milog.

MIȘÉL adj., s. v. calic, fricos, incapabil, infirm, invalid, laș, lepros, necapabil, necăjit, neputincios, nevoiaș, prăpădit, sărac, sărman, schilod, slăbănog.

MIȘÉL adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos.

MIȘÉL adj. v. biet, bolnav, deplorabil, jalnic, lamentabil, mizerabil, nenorocit, nesănătos, prăpădit, slab, slăbănog, slăbit, suferind, tras, uscățiv.

mișel adj., s. v. CALIC. FRICOS. INCAPABIL. INFIRM. INVALID. LAȘ. LEPROS. NECAPABIL. NECĂJIT. NEPUTINCIOS. NEVOIAȘ. PRĂPĂDIT. SĂRAC. SĂRMAN. SCHILOD. SLĂBĂNOG.

MIȘEL adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (O faptă ~.)

mișel adj. v. BIET. BOLNAV. DEPLORABIL. JALNIC. LAMENTABIL. MIZERABIL. NENOROCIT. NESĂNĂTOS. PRĂPĂDIT. SLAB. SLĂBĂNOG. SLĂBIT. SUFERIND. TRAS. USCĂȚIV.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mișél (mișeá), adj.1. Sărac, mizer, nenorocit. – 2. Mizerabil, josnic, mîrșav. – 3. Laș. Lat. mĭsellus (Pușcariu 1097; Candrea-Dens., 1078; REW 5607), cf. it. misello, prov., v. fr. mesel „lepros”, cat. mesell, v. sp. mesillo. Pentru semantism, cf. sp. miserable și Șeineanu, Semasiol., 202. Der. mișeli (var. mișela), vb. (a se plînge; a defăima, a ponegri, a terfeli); mișelame, s. f. (înv., sărăcime); mișelătate, s. f. (înv., ticăloșie, mizerie); mișelesc, adj. (mîrșav, laș); mișelește, adv. (josnic); mișelie, s. f. (înv., sărăcie, mizerie; josnicie; lașitate); mișelnic, adj. (josnic); mișelos, adj. (înv., josnic, mîrșav).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mișél, meșei, s.m., adj. – (înv.) Om de rând, sărac, nevoiaș: „Vai, săracu’ haiducelu’, / Unde doarme el, mișelu’: / În vârfuțu muntelui / Și-n bătaia vântului” (Bilțiu, 2006: 132). – Lat. misellus „rău, păcătos, slab” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

Intrare: mișel (s.m.)
substantiv masculin (M12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mișel
  • mișelul
  • mișelu‑
plural
  • mișei
  • mișeii
genitiv-dativ singular
  • mișel
  • mișelului
plural
  • mișei
  • mișeilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)