13 definiții pentru meșterie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MEȘTERIE, meșterii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Meserie; p. gener. profesie. 2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. – Meșter + suf. -ie.

meșterie sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / Pl: ~ii / E: meșter + -ie] 1 (Îrg) Meserie 2 (Îrg; pgn) Profesiune. 3 Pricepere. 4 Însușire, calitate ascunsă a unui obiect. 5 Secret. 6 (Ccr) Obiect, unealtă, instrument etc. realizat cu îndemânare, pentru un scop practic Si: (îvp) măiestrie1 (11).

MEȘTERIE, meșterii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Meserie; p. gener. profesiune. 2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. – Meșter + suf. -ie.

MEȘTERIE, meșterii, s. f. (Rar) Pricepere, îndemînare; măiestrie. Spuneți-mi... De-aveți meșterie, Ca să-mi faceți mie Altă mănăstire. ALECSANDRI, P. P. 191.

MEȘTERIE ~i f. pop. 1) Îndeletnicire de orice natură, bazată pe munca manuală calificată; meserie; meșteșug. 2) Măiestrie în lucru; iscusință. /meșter + suf. ~ie

meșterie f. măestrie: de aveți meșterie să-mi faceți altă mănăstire, chip de pomenire... POP.

meșteríe f. (d. meșter). Rar. Măĭestrie, pricepere.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

meșterie (înv., reg.) s. f., art. meșteria, g.-d. art. meșteriei; pl. meșterii, art. meșteriile (desp. -ri-i-)

meșterie (înv., reg.) s. f., art. meșteria, g.-d. art. meșteriei; pl. meșterii, art. meșteriile

meșterie s. f., art. meșteria, g.-d art. meșteriei; pl. meșterii, art. meșteriile

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MEȘTERIE s. v. abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, îndeletnicire, îndemânare, meserie, meșteșug, ocupație, pricepere, profesiune, știință, talent, ușurință.

meșterie s. v. ABILITATE. DESTOINICIE. DEXTERITATE. DIBĂCIE. INGENIOZITATE. ISCUSINȚĂ. ISTEȚIE. ISTEȚIME. ÎNDELETNICIRE. ÎNDEMÎNARE. MESERIE. MEȘTEȘUG. OCUPAȚIE. PRICEPERE. PROFESIUNE. ȘTIINȚĂ. TALENT. UȘURINȚĂ.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MEȘTERÍE s. f. (Învechit și regional) 1. Meserie (1), meșteșug (I 1); p. gener. profesiune. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., POLIZU, BARCIANU, V., LM, ALEXI, W. Sîntem meșteri lemnari. . . Ni-i în grijă numai de meșteria și de treaba noastră. SADOVEANU, O. XII, 514. Era odată un fierariu tare iscusit. Nime. . . nu era harnic să-l întreacă în meșteria lui. SBIERA, P. 248. L-o dat la meșterii. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. Pricepere, îndemînare, iscusință, măiestrie1 (4), meșteșug (I 3). Cu fărmăcărească meșterie fac tămăduințele. DOSOFTEI, ap. TDRG. Voi, meșteri zidari, Zece meșteri mari! Spuneți-mi cu drept, Cu mîna la piept, De-aveți meșterie Ca să-mi faceți mie Altă monastire. ALECSANDRI, P. P. 191. ♦ Însușire, calitate (ascunsă) a unui obiect; secret. Spune-mi ce meșterie are oglinda asta? ALECSANDRI, T. I, 418. 3. (Concretizat) Obiect (unealtă, instrument etc.) realizat cu îndemînare (pentru un scop practic); (învechit și popular) măiestrie1 (5). V. m e ș t e ș u g (II). Prind peștele cu cărsnicul, coșul sau cu alte meșterii. PAMFILE, I. C. 70, cf. 68. ♦ S p e c. (Învechit, rar) Operă de artă. BUDAI-DELEANU, LEX. – Pl.: meșterii. – Meșter + suf. -ie.

Intrare: meșterie
meșterie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșterie
  • meșteria
plural
  • meșterii
  • meșteriile
genitiv-dativ singular
  • meșterii
  • meșteriei
plural
  • meșterii
  • meșteriilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

meșterie, meșteriisubstantiv feminin

învechit regional
etimologie:
  • Meșter + sufix -ie. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.