MEDIATOR, -OARE, mediatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator.

mediator, ~oare [At: (a. 1701) FN 103 / V: (înv) ~atur sm / Pl: ~i, ~oare / E: lat mediator] 1-2 smf, a (Persoană) care mijlocește o înțelegere între două părți adverse, stabilind o legătură sau obținând o favoare Vz mijlocitor. 3 sn Guvern, stat care mijlocește o înțelegere între două părți adverse. 4 sf Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă. 5 a (Îs) Plan ~ Plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. 6 sn Intermediar chimic ce asigură transmiterea influxului nervos.

MEDIATOR, -OARE, mediatori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană, guvern etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse), care face un act de mediație; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigură transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator.

MEDIATOR², -OARE, mediatori, -oare, s. m. și f. Persoană (fizică sau juridică) care mijlocește sau intervine pentru a stabili o înțelegere, un acord între două părți adverse (persoane, state etc.); mijlocitor, intermediar. V. arbitru. El avu mulțămirea a aduce la bun sfîrșit negoțiația păcii cu turcii în care Franța intră ca mediatoare. NEGRUZZI, S. II 151.

MEDIATOR, -OARE adj. 1. (Despre planuri sau drepte) Perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. 2. Factor intermediar de mediere și transmitere a unui semnal nervos sau umoral de la un organ la altul. ◊ Mediator chimic = substanță chimică eliberată de terminațiile nervoase pentru transmiterea fluxului nervos. // s.m. și f. Cel care face o mediație între doi adversari; împăciuitor, mijlocitor, intermediar. [Pron. -di-a-. / cf. fr. médiateur, lat. mediator].

MEDIATOR, -OARE I. adj. (despre planuri) perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. II. s. f. perpendiculară pe mijlocul unui segment de dreaptă. III. s. m. 1. factor intermediar de mediere și transmitere a unui semnal nervos sau umoral de la un organ la altul. 2. substanță chimică eliberată de terminațiile nervoase pentru transmiterea fluxului nervos. IV. s. m. f. persoană, guvern, stat care face o mediație; mijlocitor, intermediar. (< lat. mediator)

MEDIATOR¹ ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană (sau delegație oficială, guvern) care mediază un acord între două părți; mijlocitor; intermediar. [Sil. -di-a-] /<lat. mediator

*mediatór, -oáre adj. și s. Mijlocitor, care intervine ca să stabilească un acord.

mediatur sm vz mediator

mediator² (desp. -di-a-) s. m., pl. mediatori

mediator² (-di-a-) s. m., pl. mediatori

mediator (persoană, med. ) s. m. (sil. -di-a-), pl. mediatori

mediator, -toare.

MEDIATOR s. intermediar, mijlocitor, (rar) interpus, (înv.) mijloc, solitor. (~ între două părți aflate în conflict.)

MEDIATOR s. intermediar, mijlocitor, (rar) interpus, (înv.) mijloc, solitor. (~ între două părți aflate în conflict.)

MEDIATÓR, -OÁRE subst. 1. S. m. și f. Persoană, guvern, stat etc. care mijlocește o înțelegere între două părți (adverse). V. m i j l o c i t o r. Acel mare mediiator să ostenește, aflând tăriia de minte într-acei care să ceartă (a. 1 701). FN 103. Mediatori, rănduiț de multe părți, nimic nu hotărăscu (a. 1703). ib. 126. Stătut-au și alți mediaturi între dînșii și le-u făcut pace, împărțind țara Șpaniei în doao dreptu. NECULCE, L. 277. Era să se adune toți solii carii mersese de la turci și carii venise de la nemți, și mediatorii (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 99/16. [Franța] se grăbi a intra mediatoare între împărați. NEGRUZZI, S. II, 150. ◊ F i g. Poetul a fost un mediator al pămîntului către cer. BOLLIAC, O. 42. ◊ (Adjectival) Să facă propuneri pe care Rusia, ca putere mediatoare și ocrotitoare, le-ar fi susținut la Constantinopol. OȚETEA, T. V. 251. 2. S. f. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă. Cf. LTR, DL. ◊ (Adjectival, în sintagma) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă. Cf. LTR. – Pronunțat: -di-a-. - – Pl.: mediatori, -oare. – Și: (învechit) mediátur s. m. – Din lat. mediator.

MEDIÁTUR s. m. v. mediator.