manșon sn [At: PONTBRIANT, D. / Pl: oane / E: fr manchon] 1 Accesoriu de îmbrăcăminte femeiască în formă cilindrică, deschis la ambele capete, confecționat din blană sau din stofa vătuită și folosit pentru a apăra mâinile de frig. 2 (Teh) Piesă sau parte de piesă care servește la asamblarea a două țevi, bare sau cabluri Si: mufă. 3 Sită în formă de con din interiorul becului de gaz aerian, care devine incandescentă după aprinderea becului. 4 Fâșie de cauciuc care se introduce între camera și anvelopa unei roți de automobil, de motocicletă etc., pentru a proteja camera de aer. 5 Înveliș de protecție inelar în care se îmbracă mânerul unor obiecte. 6 (Bot) Membrană protectoare a seminței, a tulpinii etc.

MANȘON, manșoane, s. n. 1. Accesoriu de îmbrăcăminte (în formă cilindrică) deschis la ambele capete, confecționat din blană sau din postav (îmblănit) și folosit pentru a apăra mîinile de frig. Lepădase manșonul, își scotea pălăria. PAS, Z. I 68. 2. Piesă de legătură în formă de inel sau de țeava scurtă, care servește la asamblarea a două țevi, bare sau cabluri, ale căror capete le cuprinde; partea lărgită de la capătul unui tub, care servește la îmbinarea acestuia cu alt tub pe care îl îmbracă la capăt. Pietrele azvîrlite izbeau undeva fierăria, de obicei manșonul roților. DUMITRIU, V. E. 110. ♦ Bucată de cauciuc care se introduce între camera și anvelopa unei roți de automobil, pentru a proteja camera, în dreptul unei rosături sau rupturi a anvelopei. ♦ (Sport) înveliș de sfoară înfășurată, servind pentru apucarea suliței.

MANȘON s.n. 1. Obiect accesoriu de îmbrăcăminte făcut din blană sau din stofă, avînd două deschizături laterale în care se țin mîinile pentru a le apăra de frig. 2. Piesă cu filet interior cu care se îmbină două țevi; partea de la capătul unui tub care servește la îmbinarea acestuia cu un alt tub. ♦ Bucată de cauciuc introdusă sub anvelopa unei roți pentru a apăra camera în dreptul unei rosături sau a unei găuri a anvelopei. 3. Înveliș de protecție în care se îmbracă mînerul unor obiecte. [Pl. -oane. / < fr. manchon].

MANȘON s. n. 1. accesoriu de îmbrăcăminte, din blană sau din stofă, cu două deschizături laterale în care se țin mâinile pentru a le apăra de frig. 2. piesă cu filet interior cu care se îmbină două țevi; partea lărgită de la capătul unui tub, la îmbinarea acestuia cu alt tub; mufă (1). 3. bucată de cauciuc introdusă sub anvelopa unei roți pentru a apăra camera în dreptul unei rosături sau al unei găuri a anvelopei. 4. înveliș de protecție în care se îmbracă mânerul unor obiecte. 5. membrană protectoare a seminței, a tulpinii etc. (< fr. manchon)

MANȘON ~oane n. 1) Accesoriu vestimentar feminin, confecționat din blană sau din stofă, în formă cilindrică, deschis la ambele capete și folosit pentru a proteja mâinile de frig. 2) Piesă cilindrică folosită la îmbinarea sau la ramificarea conductelor, țevilor sau cablurilor; mufă. 3) Capăt lărgit al unei țevi sau tub, care servește la îmbinarea acestora cu un alt tub sau țeavă; mufă. /<fr. manchon

manșon n. blană în formă de sac deschisă de ambele căpătâie în care se bagă mâinile la frig (= fr. manchon).

*manșón n., pl. oane (fr. manchon, d. manche, mînecă). Cilindru de blană saŭ de postav, de forma uneĭ mînecĭ scurte și groase, deschis la amîndoŭă capetele și în care damele țin mînile ĭarna ca să nu le fie frig. V. colceag.

manșon s. n., pl. manșoane

manșon s. n., pl. manșoane

manșon s. n., pl. manșoane

manșon, -șoane.

MANȘON s. 1. (Transilv.) mânecar, (înv.) colceag. (Un ~ de blană pentru mâini.) 2. (TEHN.) mufă. (~ la o țeavă.)

MANȘON s. 1. (Transilv.) mînecar, (înv.) colceag. (Un ~ de blană pentru mîini.) 2. (TEHN.) mufă. (~ la o țeavă.)

damă cu manșoane expr. femeie frumoasă și elegantă.

MANȘÓN s. n. 1. Accesoriu de îmbrăcăminte femeiască în formă cilindrică, deschis la ambele capete, confecționat din blană sau din stofă vătuită și folosit pentru a apăra mîinile de frig. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W. Manșonul de-astrahan. MINULESCU, V. 142, cf. BRĂESCU, V. 25. Scoate din manșonul mic hârtiile. V. ROM. septembrie 1953, 106. Își dezbracă. . . paltonul cu guler mic de blană; lepădase manșonul, își scotea pălăria. PAS, Z. I, 68, cf. H II 31. 2. Numele a diverse piese sau părți de piese tehnice care servesc la asamblarea a două țevi, bare sau cabluri; mufă. Manșoane. . . pentru trebuințe tehnice. NICA, L. VAM. 149. Piesele scurte și de diametre mai mari se fixează numai la unul din capetele lor într-un manșon. ORBONAȘ, MEC. 272, cf. 240. Pe butucul roții este montat, nu prea strîns, un manșon. SOARE, MAȘ. 190, cf. 48, 104. Șaibă acționată. . . cu curea prin intermediul manșonului. IONESCU-MUSCEL, FIL. 134, cf. id. ȚES. 98. 3. Fîșie de cauciuc care se introduce între camera și anvelopa unei roți de automobil, de motocicletă etc., pentru a proteja camera de aer. DICȚ. 4. Înveliș de protecție în care se îmbracă minerul unor obiecte, DICȚ. 5. Sită (în formă de con) din interiorul becului de gaz (aerian), care devine incandescentă după aprinderea becului. Cf. CADE. 6. (Bot.) Membrană protectoare a seminței, a tulpinii etc. învăluite în manșonul radicular, cele trei rădăcioare ies din bob. SANDU-ALDEA, S. 25. – Pl. : manșoane. – Din fr. manchon.