MANȘÓN s. n. 1. Accesoriu de îmbrăcăminte femeiască în formă cilindrică, deschis la ambele capete, confecționat din blană sau din stofă vătuită și folosit pentru a apăra mîinile de frig. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W. Manșonul de-astrahan. MINULESCU, V. 142, cf. BRĂESCU, V. 25. Scoate din manșonul mic hârtiile. V. ROM. septembrie 1953, 106. Își dezbracă. . . paltonul cu guler mic de blană; lepădase manșonul, își scotea pălăria. PAS, Z. I, 68, cf. H II 31. 2. Numele a diverse piese sau părți de piese tehnice care servesc la asamblarea a două țevi, bare sau cabluri; mufă. Manșoane. . . pentru trebuințe tehnice. NICA, L. VAM. 149. Piesele scurte și de diametre mai mari se fixează numai la unul din capetele lor într-un manșon. ORBONAȘ, MEC. 272, cf. 240. Pe butucul roții este montat, nu prea strîns, un manșon. SOARE, MAȘ. 190, cf. 48, 104. Șaibă acționată. . . cu curea prin intermediul manșonului. IONESCU-MUSCEL, FIL. 134, cf. id. ȚES. 98. 3. Fîșie de cauciuc care se introduce între camera și anvelopa unei roți de automobil, de motocicletă etc., pentru a proteja camera de aer. DICȚ. 4. Înveliș de protecție în care se îmbracă minerul unor obiecte, DICȚ. 5. Sită (în formă de con) din interiorul becului de gaz (aerian), care devine incandescentă după aprinderea becului. Cf. CADE. 6. (Bot.) Membrană protectoare a seminței, a tulpinii etc. învăluite în manșonul radicular, cele trei rădăcioare ies din bob. SANDU-ALDEA, S. 25. – Pl. : manșoane. – Din fr. manchon.