15 definiții pentru legământ legamânt legaminte


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

legământ sn [At: CANTEMIR, HR. 23 / V: (pop) ~gam~, ~minte / Pl: ~minte, (îvp) ~uri / E: ml ligamentum] 1 Ceea ce servește spre a lega. 2 Ceea ce servește spre a uni. 3 Ceea ce servește spre a strânge ceva Si: legătoare. 4 (Înv Ligament. 5 (Înv) Tendon. 6 Raport. 7 Relație. 8 Legătură. 9 (Înv; îlpp) Fără ~ cu... Fără legătură cu... 10 Acord. 11 Convenție. 12 Pact. 13 Învoială. 14 Înțelegere. 15 (Înv;îs) ~ de pace Tratat de pace. 16 (Pex: îas) Alianță. 17 Promisiune solemnă Si: făgăduială, jurământ. 18 Angajament. 19 Îndatorire. 20 Obligație impusă de o autoritate sau de un principiu moral. 21 Vrajă.

LEGĂMẤNT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. 2. Învoială, convenție. – Lat. ligamentum.

LEGĂMẤNT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. 2. Învoială, convenție. – Lat. ligamentum.

LEGĂMÂNT ~ínte n. 1) Promisiune solemnă, prin care cineva se obligă să realizeze ceva. 2) Situație dintre persoane sau dintre comunități care ajung să se înțeleagă asupra unui lucru; înțelegere; învoială. /<lat. ligamentum

legământ n. 1. ceea ce servă a lega; 2. fig. convențiune, pact. [Lat. LIGAMENTUM].

LEGĂMÎ́NT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. Făceam în mine legămînt să nu uit pînă la sfîrșitul vieții mele raiul de la Nada Florilor. SADOVEANU, N. F. 84. Cristophi era un ofițer, un căuzaș afiliat al Frăției, un om care știa ce legămînt face. CAMIL PETRESCU, O. II 29. N-au putut să-și îndeplinească legămintele ce au făcut. ISPIRESCU, L. 219. 2. Învoială, înțelegere, convenție. Mă frate... eu fac cu tine un legămînt, ca să nu te mai văz așa de amărît. SADOVEANU, M. C. 71. Îndestule... sînt temeiurile voastre spre a ne lepăda de acum de orice vechi legăminte cu fățarnica și barbara putere turcească. ODOBESCU, S. III 452. 3. (Învechit) Unire, legătură, relație. Depresiuni ca acestea am încercat adesea în călătoriile mele prin țară, și suvenirea lor nu este cel mai slab legămînt ce strînge inima mea de patrie. ODOBESCU, S. II 270.

legămî́nt n., pl. inte (lat. lĭgamentum. V. ligament). Ligament. Fig. Obligațiune, convențiune: a avea legămînt cu (saŭ față de) cineva.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

legămấnt s. n., pl. legămínte

legământ s. n., pl. legămínte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LEGĂMÂNT s. 1. v. angajament. 2. v. jurământ. 3. v. înțelegere.

LEGĂMÂNT s. v. descântec, farmec, legătoare, legătură, magie, raport, relație, vrajă, vrăjitorie.

LEGĂMÎNT s. 1. angajament, asigurare, cuvînt, făgăduială, făgăduință, promisiune, vorbă, (astăzi rar) parolă, (înv. și reg.) juruită, (reg.) făgadă, (Transilv.) făgădaș, (Mold.) juruință, (înv.) promitere, sfătuit, (turcism înv.) bacalîm. (Un ~ solemn.) 2. jurămînt, (înv. și reg.) juruință, (reg.) jur, (înv.) jurare. (Și-a ținut ~.) 3. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, înțelegere, învoială, învoire, pact, tranzacție, (înv. și pop.) legătură, (pop.) tîrg, tocmeală, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) așezămînt, cuvînt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~...)

legămînt s. v. DESCÎNTEC. FARMEC. LEGĂTOARE. LEGĂTURĂ. MAGIE. RAPORT. RELAȚIE. VRAJĂ. VRĂJITORIE.

Intrare: legământ
legământ substantiv neutru
substantiv neutru (N10)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • legământ
  • legământul
  • legământu‑
plural
  • legăminte
  • legămintele
genitiv-dativ singular
  • legământ
  • legământului
plural
  • legăminte
  • legămintelor
vocativ singular
plural
legamânt
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
legaminte
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)