10 definiții pentru lătrător (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător.

LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător.

lătrător, ~oare [At: MARDARIE, L. 165/10 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: lătra + -ător] 1-2 a (D. câini) Care latră (1-2). 3 sm Tun. 4 sm (Dep; d. oameni) Persoană care vorbește mult și fără rost Si: cicălitor, plictisitor. 5 a (D. felul de a vorbi al oamenilor) Asemănător cu un lătrat Si: sacadat, strident. 6 sm Câine. 7 sm (Reg) Persoană care strigă darurile la nuntă. 8 sf (Fig) Gură.

LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar, despre cîini) Care latră. Am o cățea lătrătoare. HODOȘ, P. P. 164. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al oamenilor) Asemănător cu un lătrat. Cațavencu (... cu tonul brusc, vioi și lătrător): Fraților, mi s-a făcut o imputare. CARAGIALE, O. I 155. ♦ (Substantivat, rar) Cîine. Dar era noapte în toată puterea cînd începură să ne salute lătrătorii din satul Bisoca. ODOBESCU, S. III 211.

lătrător a. care latră: câine lătrător. ║ m. câine: lătrătorii din sat OD.

lătrătór, -oáre adj. Care latră. Subst. Poet. Cîne: se auteaŭ lătrătoriĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri

lătrătór adj. m., s. m. (sil. -tră-), pl. lătrătóri; f. sg. și pl. lătrătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

lătrător, lătrători s. m. informator, denunțator.

Intrare: lătrător (s.m.)
lătrător2 (s.m.) substantiv masculin
  • silabație: lă-tră-tor info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lătrător
  • lătrătorul
  • lătrătoru‑
plural
  • lătrători
  • lătrătorii
genitiv-dativ singular
  • lătrător
  • lătrătorului
plural
  • lătrători
  • lătrătorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

lătrător (s.m.)

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Dar era noapte în toată puterea cînd începură să ne salute lătrătorii din satul Bisoca. ODOBESCU, S. III 211.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Lătra + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09