10 definiții pentru juruință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JURUÍNȚĂ, juruințe, s. f. (Înv. și reg.) Făgăduială solemnă, jurământ. [Pl. și: juruinți] – Jurui1 + suf. -ință.

JURUÍNȚĂ, juruințe, s. f. (Înv. și reg.) Făgăduială solemnă, jurământ. [Pl. și: juruinți] – Jurui1 + suf. -ință.

juruință sf [At: LET. I, 158/15 / Pl: ~țe, ~ți / E: jurui1 + -ință] (Îrg) 1 Legământ față de Dumnezeu. 2 Promisiune solemnă. 3 Făgăduială cu jurământ (5).

JURUÍNȚĂ, juruințe și juruinți, s. f. (Învechit) Făgăduială solemnă; jurămînt. Ai ademenit-o cu juruinți mincinoase. NEGRUZZI, S. I 19.

JURUINȚĂ s.f. (Mold.) Făgăduință. A: Giuruințe cari le-au giuruit Dumnezău. VARLAAM. Ai trimis . . . giuruința ta pre șe[r]bii tăi, pre părinții noștri. DM, 34r. Acestea sînt giuruințele filozofilor. E 1779, 13v; cf. URECHE; PRAV.; CANTEMIR, HR. // C: Giuruința lui Pavel Apostol. C 1737, 19r. Etimologie: jurui + suf. -ință. Vezi și jurui, juruire, juruit, juruită. Cf. f ă g a d ă, f ă g ă d a ș, f ă g ă d u i a l ă, j u r u i r e, j u r u i t ă.

juruínță f., pl. e. Promisiune solemnă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

juruínță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. juruínței; pl. juruínțe

juruínță s. f., g.-d. art. juruínței; pl. juruínțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

JURUÍNȚĂ s. v. angajament, asigurare, cuvânt, fagăduială, făgăduință, jurământ, legământ, promisiune, vorbă.

juruință s. v. ANGAJAMENT. ASIGURARE. CUVÎNT. FĂGĂDUIALĂ. FĂGĂDUINȚĂ. JURĂMÎNT. LEGĂMÎNT. PROMISIUNE. VORBĂ.

Intrare: juruință
juruință1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • juruință
  • juruința
plural
  • juruințe
  • juruințele
genitiv-dativ singular
  • juruințe
  • juruinței
plural
  • juruințe
  • juruințelor
vocativ singular
plural
juruință2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • juruință
  • juruința
plural
  • juruinți
  • juruințile
genitiv-dativ singular
  • juruinți
  • juruinții
plural
  • juruinți
  • juruinților
vocativ singular
plural

juruință

etimologie:

  • Jurui (1.) + sufix -ință.
    surse: DEX '09 DEX '98