12 definiții pentru joncțiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JONCȚIÚNE, joncțiuni, s. f. Legătură, unire; (concr.) locul unde se realizează legătura, unirea unor părți, unor elemente etc. ♦ (Electron.) Zonă de contact între două regiuni cu mecanisme diferite de conducție ale unui semiconductor, între doi semiconductori sau între un metal și un semiconductor. ♦ (Lingv.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele unei propoziții sau fraze, care constă în legarea lor prin cuvinte ajutătoare. ♦ (Mil.) Loc unde se realizează legătura dintre flancurile dispozitivelor de luptă a două unități militare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. jonction.

JONCȚIÚNE, joncțiuni, s. f. Legătură, unire; (concr.) locul unde se realizează legătura, unirea unor părți, unor elemente etc. ♦ (Electron.) Zonă de contact între două regiuni cu mecanisme diferite de conducție ale unui semiconductor, între doi semiconductori sau între un metal și un semiconductor. ♦ (Lingv.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele unei propoziții sau fraze, care constă în legarea lor prin cuvinte ajutătoare. ♦ (Mil.) Loc unde se realizează legătura dintre flancurile dispozitivelor de luptă a două unități militare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. jonction.

joncțiune sf [At: DA / V: (înv) junc~ / P: ~ți-u~ / Pl: ~i / E: fr jonction] 1 Legătură. 2 (Ccr) Loc unde se realizează unirea unor părți, a unor elemente etc. Si: (liv) junctură (1). 3 (Elt) Zonă de contact între două regiuni cu mecanisme diferite de conducție ale unui semiconductor, între doi semiconductori sau între un metal și un semiconductor. 4 (Lin) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau subordonare dintre elementele unei propoziții sau fraze, care constă în legarea lor prin cuvinte ajutătoare. 5 (Mil) Loc unde se realizează legătura dintre flancurile dispozitivelor de luptă a două unități militare.

JONCȚIÚNE, joncțiuni, s. f. Legătură, împreunare, unire; (concretizat) locul de împreunare, locul unde se face legătura.

JONCȚIÚNE s.f. Legătură, unire. ♦ (Concr.) Locul unde se face o legătură; junctură. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. jonction, lat. junctio].

JONCȚIÚNE s. f. 1. legătură, unire, cuplare; locul unde se face o legătură; junctură. 2. element de circuit care realizează contactul între doi semiconductori diferiți. 3. legare prin coordonare sau subordonare a elementelor unei propoziții ori fraze cu ajutorul unor instrumente gramaticale, sau al altor cuvinte cu funcție de relație. ◊ (mil.) loc unde se realizează legătura dintre flancurile dispozitivelor de luptă a două unități. (< fr. jonction)

JONCȚIÚNE ~i f. 1) Punere în contact a unor părți, elemente sau lucruri. 2) Loc unde se realizează acest contact; punct de legătură. [Sil. jonc-ți-u-] /<fr. jonction, lat. jonctio


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

joncțiúne (jonc-ți-u-) s. f., g.-d. art. joncțiúnii; pl. joncțiúni

joncțiúne s. f. (sil. jonc-ți-u-), g.-d. art. joncțiúnii; pl. joncțiúni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

JONCȚIÚNE s. împreunare, unire. (~ a două armate.)

JONCȚIUNE s. împreunare, unire. (~ a două armate.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

JONCȚIÚNE s. f. (cf. fr. jonction, lat. junctio): legătură, unire, contact realizat între o parte de propoziție și elementul regent, între două părți de propoziție, între o parte de propoziție și o propoziție, între două propoziții sau între două fraze, cu ajutorul unor instrumente gramaticale (prepoziții, conjuncții, locuțiuni prepoziționale, locuțiuni conjuncționale) sau al unor părți de vorbire cu funcție de relație (pronume și adjective relative, adverbe relative). Termen folosit în sintagmele element de joncțiune, coordonare prin joncțiune și subordonare prin joncțiune (v.).

Intrare: joncțiune
joncțiune substantiv feminin
  • silabație: jonc-ți-u-ne
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • joncțiune
  • joncțiunea
plural
  • joncțiuni
  • joncțiunile
genitiv-dativ singular
  • joncțiuni
  • joncțiunii
plural
  • joncțiuni
  • joncțiunilor
vocativ singular
plural

joncțiune

  • 1. Punere în contact a unor părți, elemente sau lucruri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00 NODEX sinonime: cuplare legătură unire împreunare
    • 1.1. concretizat Locul unde se realizează legătura, unirea unor părți, unor elemente etc.
      surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: junctură
    • 1.2. electronică Zonă de contact între două regiuni cu mecanisme diferite de conducție ale unui semiconductor, între doi semiconductori sau între un metal și un semiconductor.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
    • 1.3. lingvistică Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele unei propoziții sau fraze, care constă în legarea lor prin cuvinte ajutătoare.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
    • 1.4. (termen) militar Loc unde se realizează legătura dintre flancurile dispozitivelor de luptă a două unități militare.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie: