15 definiții pentru intriga


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

intriga [At: SANDU-ALDEA, A. M. 112 / Pzi: intrig, (înv) ~ighez / E: fr intriguer, it intrigare] 1 vt (C. i. persoane) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri Si: (înv) a intrigarisi (1). 2 vi (Înv) A face sau a băga intrigi Si: a complota, a unelti, (înv) a intrigarisi (2), (liv) a intrica (7).

INTRIGÁ, intríg și intrighez, vb. I. 1. Tranz. A deștepta curiozitatea, suspiciunea cuiva punîndu-l pe gînduri, a da de gîndit, a trezi interesul. Aspectul acestui cortegiu mă intrigă grozav. SAHIA, U.R.S.S. 62. Păreau că descoperă acum pe seama tovarășului lor, o ciudățenie care îi consterna și-i intriga totodată. BOGZA, A. Î. 595. 2. Intranz. (Învechit) A face intrigi, a umbla cu intrigi; a unelti, a complota. Unele din familiile fanariotice, precum Mavrocordații, aflîndu-se în mare influență la Poartă, intrigară, și în doi ani capetele Brîncovenilor, Cantacuzinilor, Văcăreștilor, Dudeștilor căzură supt securea otomană. BĂLCESCU, O. I 71. [Miron Costin] intrigă mult să se numească domn Duca-vodă, prietenul său. id. ib. 185.

INTRIGÁ vb. I. 1. tr. A neliniști, a stârni curiozitatea cuiva. 2. intr. (Rar) A face intrigi; a unelti, a complota. [P.i. intríg și -ghez. / < fr. intriguer, cf. lat. intricare – a încurca].

INTRIGÁ vb. I. tr. a neliniști, a stârni curiozitatea cuiva; a contraria. II. intr. a face intrigi; a unelti, a complota. (< fr. intriguer, it. intrigare)

A INTRIGÁ intríg 1. tranz. A pune pe gânduri, trezind curiozitatea, suspiciunea sau îngrijorarea. 2. intranz. A face intrigi; a recurge la intrigi. [G.-D. intrigii; Sil. in-tri-] /<fr. intriguer, lat. intrigare

intrigà v. 1. a face intrigi; 2. a încurca, a îngrija (fig.): această scrisoare mă intrighează.

*intríg, a v. tr. (fr. intriguer, d. it. intrigo, -áre, care vine d. lat. intrico, -áre, încurc, încîlcesc. V. in-ex-tric-abil, stric). Fac intrigĭ. A te intriga ceva, a-țĭ da de gîndit, a te încurca din cauză că nu ți-l explicĭ: această scrisoare mă intrigă. – Și -ghéz, -găm ș. a.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă

intrigá vb., ind. prez. 1 sg. intríg, 3 sg. intrígă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INTRIGÁ vb. v. îngrijora.

INTRIGÁ vb. v. complota, conjura, conspira, unelti.

INTRIGA vb. a (se) alarma, a (se) frămînta, a (se) îngrijora, a (se) neliniști, a (se) speria, a (se) tulbura, (livr.) a (se) impacienta, (reg.) a (se) îngrija, (înv.) a (se) îngriji, a (se) lărmui. (Îl ~ întîrzierea lui.)

intriga vb. v. COMPLOTA. CONJURA. CONSPIRA. UNELTI.

Intrare: intriga
verb (VT13)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • intriga
  • intrigare
  • intrigat
  • intrigatu‑
  • intrigând
  • intrigându‑
singular plural
  • intri
  • intrigați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • intrig
(să)
  • intrig
  • intrigam
  • intrigai
  • intrigasem
a II-a (tu)
  • intrigi
(să)
  • intrigi
  • intrigai
  • intrigași
  • intrigaseși
a III-a (el, ea)
  • intri
(să)
  • intrige
  • intriga
  • intrigă
  • intrigase
plural I (noi)
  • intrigăm
(să)
  • intrigăm
  • intrigam
  • intrigarăm
  • intrigaserăm
  • intrigasem
a II-a (voi)
  • intrigați
(să)
  • intrigați
  • intrigați
  • intrigarăți
  • intrigaserăți
  • intrigaseți
a III-a (ei, ele)
  • intri
(să)
  • intrige
  • intrigau
  • intriga
  • intrigaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

intriga

  • 1. tranzitiv unipersonal A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00 sinonime: contraria neliniști îngrijora 2 exemple
    exemple
    • Aspectul acestui cortegiu mă intrigă grozav. SAHIA, U.R.S.S. 62.
      surse: DLRLC
    • Păreau că descoperă acum pe seama tovarășului lor, o ciudățenie care îi consterna și-i intriga totodată. BOGZA, A. Î. 595.
      surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv învechit A face sau a băga intrigi (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: complota conjura conspira unelti 2 exemple
    exemple
    • Unele din familiile fanariotice, precum Mavrocordații, aflîndu-se în mare influență la Poartă, intrigară, și în doi ani capetele Brîncovenilor, Cantacuzinilor, Văcăreștilor, Dudeștilor căzură supt securea otomană. BĂLCESCU, O. I 71.
      surse: DLRLC
    • [Miron Costin] intrigă mult să se numească domn Duca-vodă, prietenul său. BĂLCESCU, O. I 185.
      surse: DLRLC

etimologie: