13 definiții pentru impunător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

impunător, ~oare a [At: ODOBESCU, S. III, 76 / Pl: ~i, ~oare / E: impune + -(ă)tor] Care impune respect, admirație, teamă etc. prin calități, prestigiu, cantitate, dimensiuni Si: măreț, falnic, arătos, impozant, considerabil.

IMPUNĂTÓR, -OÁRE, impunători, -oare, adj. Care impresionează (prin dimensiuni, calități etc.); măreț, falnic, impozant, grandios. – Impune + suf. -ător.

IMPUNĂTÓR, -OÁRE, impunători, -oare, adj. Care impresionează (prin dimensiuni, calități etc.); măreț, falnic, impozant, grandios. – Impune + suf. -ător.

IMPUNĂTÓR, -OÁRE, impunători, -oare, adj. Care impune respect sau admirație prin calități, prestigiu, dimensiuni; măreț, falnic, arătos, impozant. O casă de cultură, înzestrată cu o bibliotecă impunătoare și cu o elegantă sală de teatru și cinematograf. STANCU, U.R.S.S. 165. Mă uitam încremenit la figura lui impunătoare de războinic. SADOVEANU, O. I 418. Operile de artă au știut și ele să păstreze un aspect cu totul impunător. ODOBESCU, S. III 76.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

impunătór adj. m., pl. impunătóri; f. sg. și pl. impunătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IMPUNĂTÓR adj. 1. grandios. 2. grandios, maiestos, măreț, (livr.) august. (O ceremonie ~oare.) 3. v. falnic.

Impunător ≠ neimpunător

IMPUNĂTÓR, -OÁRE adj. Măreț, falnic, impozant. [< impune + -tor].

IMPUNĂTÓR, -OÁRE adj. măreț, falnic, impozant. (< impune + -/ă/tor)

IMPUNĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care impune respect sau admirație datorită calităților sale (exterioare) deosebite; impozant; impresionant. /a impune + suf. ~ător

impunător a. 1. care impune, care inspiră, respect; 2. care umple de admirațiune: spectacol impunător; 3. fig. considerabil: forțe militare impunătoare.

*impunătór, -oare adj. Care impune, care atrage atențiunea, respectu: figură impunătoare. Care înalță sufletu: ceremonie impunătoare. Considerabil: forțe impunătoare.

impunătór adj. m., pl. impunătóri; f. sg. și pl. impunătoáre

IMPUNĂTOR adj. 1. grandios, impozant, maiestos, măreț, monumental, splendid, superb, (rar fig.) trufaș. (Un palat ~.) 2. grandios, maiestos, măreț, (livr.) august. (Imagine ~.) 3. falnic, grandios, impozant, impresionant, maiestos, măreț, semeț, splendid, (livr.) magnific, (pop.) mîndru, (înv. și reg.) fălos, (fig.) trufaș. (Vîrfurile ~ ale munților.)

Intrare: impunător
impunător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • impunător
  • impunătorul
  • impunătoru‑
  • impunătoare
  • impunătoarea
plural
  • impunători
  • impunătorii
  • impunătoare
  • impunătoarele
genitiv-dativ singular
  • impunător
  • impunătorului
  • impunătoare
  • impunătoarei
plural
  • impunători
  • impunătorilor
  • impunătoare
  • impunătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

impunător

  • 1. Care impresionează (prin dimensiuni, calități etc.).
    exemple
    • O casă de cultură, înzestrată cu o bibliotecă impunătoare și cu o elegantă sală de teatru și cinematograf. STANCU, U.R.S.S. 165.
      surse: DLRLC
    • Mă uitam încremenit la figura lui impunătoare de războinic. SADOVEANU, O. I 418.
      surse: DLRLC
    • Operile de artă au știut și ele să păstreze un aspect cu totul impunător. ODOBESCU, S. III 76.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Impune + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN