huidumă sf [At: M. I. CARAGIALE, C. 57 / Pl: ~me / E: nct] (Fam) Persoană mare și grasă Si: huimă, matahală, namilă.

HUIDUMĂ, huidume, s. f. (Familiar) Persoană foarte corpolentă; matahală, namilă. După geam se vedea un spate lat, de huidumă. CAMILAR, N. II 320.

huĭdúmă f., pl. e (var. din hadîm). Munt. Matahală, namilă, persoană voluminoasă. – În Suc. (Șez. 32, 109) „femeĭe robustă”.

uidumă sf vz huidumă

huidumă (fam.) s. f., g.-d. art. huidumei; pl. huidume

huidumă (fam.) s. f., g.-d. art. huidumei; pl. huidume

huidumă s. f., g.-d. art. huidumei; pl. huidume

HUIDUMĂ s. v. arătare, colos, matahală, namilă, uriaș.

huidumă s. v. ARĂTARE. COLOS. MATAHALĂ. NAMILĂ. URIAȘ.

huidumă, huidume, s.n. – Persoană înaltă și solidă (Hotea, 2006); matahală: „Și cum a văzut-o, iute s-a și întors, că era tare, tare speriat de huiduma aceea, așa de mare cât o claie de fân” (Bilțiu, 1999: 249; Giulești). – Et. nec. (DEX, MDA).

huidumă, -e, s.n. – Persoană înaltă și solidă (Hotea 2006). Matahală. – Et. nec. (MDA).

HUIDUMĂ, subst. Guiduman, Vas. (Isp II¹; Bîr III).

huidumă, huidume s. f. 1. (pop.) 1. persoană mare și grasă. matahală. 2. (intl.) polițist.

a se îmbrăca huidumește expr. (intl.) a se îmbrăca în așa fel încît să nu atragă atenția victimelor.