NAMILĂ, namile, s. f. Ființă sau lucru foarte mare; matahală, colos. ♦ Ființă fantastică de proporții foarte mari și cu înfățișare îngrozitoare. – Et. nec.

namilă sf [At: CANTEMIR, IST. 142 / V: (reg) ma~, mamină, manină, mlamni~, mom~, ~ină, năma~, năm~, nomină / Pl: ~le, nămili / E: nct] 1 Ființă sau lucru de proporții exagerate, mari, uriașe Si: colos, matahală, (reg) natimală (1), natină (2), nătărală. 2 Ființă fantastică de mărime enormă și cu înfățișare de obicei îngrozitoare, adesea cu contururi vagi Si: (reg) budihace, nămetenie. 3 (Pex) Arătare. 4 (Reg; dep) Cal mare și urât. 5 (Reg) Sperietoare.

NAMILĂ, namile, s. f. Ființă sau lucru foarte mare; matahală, colos. ♦ Ființă fantastică de mărime enormă și de obicei cu înfățișare îngrozitoare. – Et. nec.

NAMILĂ, namile, s. f. Ființă sau lucru foarte mare; matahală, colos. Deodată ieși din tufișuri o namilă cît un junc. Era un vier negru. SADOVEANU, O. I 64. Namila de vapor a dat peste mine și eu m-am văzut deodată în fundul apei. DUNĂREANU, CH. 190. O namilă de om mînca brazdele de pe urma a 24 de pluguri. CREANGĂ, P. 241. ◊ (În comparații și metafore) Troienii se ridicau namilă pînă în tinda creștinului. DELAVRANCEA, H. T. 249.

NAMILĂ ~e f. Ființă sau (mai rar) lucru de dimensiuni neobișnuit de mari și ne-proporționale; matahală. /Orig. nec.

namilă f. 1. arătare uriașă; 2. colos: o namilă de om CR. namilă de marmură OD. [Disimilat din mamilă: v. momâie].

námilă (vest), mámilă, mámină și mánină (est) f., pl. e și ĭ (V. momîĭe). Colos, ceva voluminos: o namilă de om, de munte. – La As. 155: o fĭară manină. Și nămálă, pl. e (Ret.).

mamilă sf vz namilă

mamină sf vz namilă

momilă sf vz namilă

namină sf vz namilă

nămală² sf vz namilă

nămilă sf vz namilă

nomină sf vz namilă

mòmilă f. Tr. namilă. [De aceeaș origină cu momâie].

mámilă și mámină, V. namilă.

mánină, V. namilă.

mómilă f. (V. momîĭe). Trans. Namilă.

momîĭe f., pl. îĭ (slovac mamona, strigoĭ, pol. dial. mamuna, rudă cu rom. momesc. De aci var. mómilă [Ban. Trans.], mámină, mánină [est] și námilă [vest]). Sperietoare, om de peticĭ și de paĭe pus în semănăturĭ ca să se sperie păsările. Prăjină înfiptă ca să arăte hotaru. – În est momîĭață (pl. -ĭețe), după mogîldeață (Sadov. VR. 1910, 4, 60, și rev. I. Crg. 14, 111) și mămúĭe, vechĭ mamúĭe. V. momîrlan.

nămálă V. namilă.

namilă s. f., g.-d. art. namilei; pl. namile

namilă s. f., g.-d. art. namilei; pl. namile

namilă s. f., g.-d. art. namilei; pl. namile

NAMILĂ s. v. uriaș.

NAMILĂ s. arătare, colos, matahală, uriaș, (pop.) măgăoaie, (reg.) nămetenie, nătărală, (Mold.) bahahuie, (prin Transilv.) mamiță, (Olt.) sodom, (fam.) huidumă. (O ~ cît toate zilele.)

Namilă ≠ pitic

namilă (namile), s. f. – Gigant, uriaș. – Megl. namilă. Creație expresivă, cf. momîie și der. sale. Der. propusă de Cihac, II, 192, din sl. namira „culme”, nu este convingătoare. Legătură cu rădăcina expresivă mam- a fost indicată deja de Tiktin, Candrea și Scriban. Numeroase var. mamilă, momilă, mamină, mamișă, manină etc. – Natimă, s. f. (monstru, sperietoare, pocitanie; vrajă, descîntec împotriva unui dușman), în Olt., este un rezultat al lui anatimă încrucișat cu aceste cuvinte.

momilă, momile, s.f. (reg.) namilă.

MÁMILĂ s. f. v. namilă.

MÁNINĂ s. f. v. namilă.