GHEM¹, gheme, s. n. 1. Obiect de formă (relativ) sferică, rezultat prin depanarea unor fire (de ață, de lână etc.). ◊ Expr. A face ghem = a) a depăna în formă de ghem¹ (1); b) a face mototol. Loc. vb. A se face (sau a sta) ghem = a se ghemui. 2. Al treilea compartiment al stomacului rumegătoarelor. [Pl. și: ghemuri] – Lat. *glemus (= glomus).

ghem¹ sn [At: ALECSANDRI, P. II, 237 / Pl: ~e, ~uri / E: lp *ghemus] 1 Obiect de formă (relativ) sferică, rezultat prin depănarea unor fire de ață, sfoară, lână etc. Cf bulgăr, bulz, cocoloș, mototol. 2 (Pop; îe) A se mântui ața de pe ~ A fi aproape de moarte. 3 (Îe; d. tort) A face ~ A depăna. 4 (Îae; d. obiecte) A mototoli. 5 (Îae; d. ființe) A aduna la un loc. 6 (Îlv) A se face ~ A se ghemui (2). 7 (Îe) A sta ~ A sta ghemuit² (1). 8 (Pex) Tort depănat. 9 Al treilea stomac al rumegătoarelor (după ierbar și ciur), ai cărui pereți interiori sunt căptușiți cu multe foițe. 10 Al patrulea stomac la mieii care sug. 11 (Mdv) Boală de vite Cf încuietură. 12 (Bot; reg; îc) ~ele popii Remf (Aristolochia clematitis).

GHEM¹, gheme, s. n. 1. Obiect de formă (relativ) sferică, rezultat prin depănarea unor fire (de ață, de lână etc.). ◊ Expr. A face ghem = a) a depăna în formă de ghem¹ (1); b) a face mototol (1). Loc. vb. A se face (sau a sta) ghem = a se ghemui. 2. Al treilea compartiment al stomacului rumegătoarelor (2). [Pl. și: ghemuri] – Lat. *glemus (= glomus).

GHEM, gheme, s. n. 1. Rotocol în formă de minge sau de ou, format prin depănarea sforii sau a firelor de lînă, de cînepă etc. Cînd stăpîna casei făcea la ciorap, pisoiul se juca cu ghemul. ISPIRESCU, L. 285. Pe o pagină găsi o mulțime de cercuri ce se tăiau, atît de multe, încît părea un ghem de fire roși. EMINESCU, N. 46. ◊ (Metaforic) Pe peron, mulțimea se adunase într-un buluc, ghem strîns de trupuri. DUMITRIU, N. 77. S-a desprins raza din ghemul ei de aur și a rătăcit prin senin. GÎRLEANU, L. 43. ◊ Expr. A face ghem = a) (cu privire la tort) a depăna. Făcu și inul tot gheme. RETEGANUL, P. III 54; b) (cu privire la obiecte) a strînge ca un ghem, a face mototol. Batistă făcută ghem. ▭ În atîtea nopți mi-am odihnit trupul zdrobit de oboseala zilei, cu mantaua făcută ghem drept căpătîi. BART, S. M. 12. A se face ghem = a se strînge ca un ghem, a se ghemui. Ariciul se face ghem. A sta ghem = a sta adunat, ghemuit. Oare ce gîndește hîtrul, de stă ghem? EMINESCU, N. 43. 2. Al treilea compartiment al stomacului rumegătoarelor (urmînd după ierbar și ciur), ai cărui pereți dinăuntru sînt căptușiți cu multe foițe; foios. 3. Fig. (Rar) Cocoașă, gheb. Un moșneag cu barba albă, veac bătrîn cu ghemu-n spate, Zice: «Multă sănătate, vouă, meseni de prin sate!» BELDICEANU, P. 54. – Pl. și: ghemuri (DUMITRIU, N. 81).

GHEM ~e n. 1) Obiect sferic format prin înfășurare de fire. ~ de ață. ~ de lână. ◊ A se face ~ a se ghemui. 2) (la rumegătoare) Al treilea compartiment al stomacului. /<lat. ghemus

ghem n. 1. glob de ață sau de tort; 2. numele unei părți din stomacul rumegătoarelor; 3. constipația vitelor. [Lat. GLOMUS].

ghem n., pl. (est) urĭ și (vest și Cov.) e (lat. *glemus îld. glomus, ghem, rudă cu globus, glob; it. ghiomo, ghem. V. gheb și aglomerez). Mototol de ață orĭ de sfoară înfășurată în regulă în formă de glob. V. păpușă.

ghem¹ (înfășurare de fire) s. n., pl. gheme

ghem¹ (înfășurare de fire) s. n., pl. gheme

ghem (de lână, ață etc. ) s. n., pl. gheme

ghem, -me.

GHEM s. v. foios.

GHEM s. (ANAT.) foios. (~ al stomacului rumegătoarelor.)

ghem (gheme), s. n. – 1. Obiect de formă rotundă, rezultat din depănarea unor fire. – 2. Cocoloș, bulgăre. – 3. Al treilea compartiment al stomacului rumegătoarelor. – Mr. gl’om, gl’em, megl., istr. gl’em. Lat. glǒmus, prin intermediul unei forme pop. *glemus (Miklosich, Consonantismus, II, 59; Densusianu, Filologie, 447; Pușcariu 711; Candrea-Dens., 734; REW 3801; DAR; Philippide, II, 643; Iordan, ZRPh., LVI, 230; Graur, Revue de Philologie, XI, 267; Rosetti, I, 57), cf. alb. ljëms, it. ghiomo (ven. gemo). Totuși, modificarea vocalismului s-ar putea explica și ca rezultat specific limbii rom., pe baza lui *ghiom, cf. mr. gl’om, it. ghiomo, prin intermediul unei asimilări produse la pl. *ghiome › gheme. Cf. sl. glenŭ, pol. glon, pe care Berneker 301 le derivă de la același etimon lat. Der. ghemotoc, s. n. (ghem, cocoloș; obiect mototolit), cu var. etimologice ghiomotoc și cele expresive ghemoltoc, glomotoc, ciomîltoc; ghemui, vb. (a ghemotoci, a face ghem); ghemoșat, adj. (strîns, ghemuit); ghemejat, adj. (ghemuit); ghemîrdîc (var. ghemîrdoc), s. m. (mucos, țînc, puști), cu suf. expresiv; înghemui, vb. (a ghemui; a îngrămădi), al cărui ultim sens, care apare la unii scriitori moderni, de ex. la Bassarabescu, pare urmarea unei confuzii cu înghesui; (în)ghemuială, s. f. (acțiunea de a ghemui); ghibirdic (var. ghibizdoc), s. m. (pitic, năpîrstoc), formație paralelă lui ghimîrdic, cu o confuzie între ghem și gheb; ghibiroancă, s. f. (cartof); ghibirdeci, s. m. (pitic, pigmeu).

a face ghem expr. a bate tare.

a fi făcut ghem (de către cineva) expr. a fi lovit / bătut. 2. a fi arestat, a fi închis.