gardină sf [At: POLIZU / V: ~den, ~din sn / Pl: ~ni, ~ne / E: ger Gargel] 1 Șanț la capătul doagelor, în care se fixează fundul butoiului. 2 (Buc; pex) Porțiune de doagă dintre capătul de sus și șănțulețul în care se fixează fundul. 3 (Pex) Ghizdul fântânii Si: butălău, colac. 4 (Înv; îs) ~na pădurii Marginea pădurii. 5 (Rar) Borul pălăriei.

GARDINĂ, gardini, s. f. 1. Șănțuleț făcut la capetele din interior ale doagelor unui butoi și în care se fixează fundul sau capacul. ♦ Porțiunea de doagă cuprinsă între capătul ei de sus și șănțulețul în care se fixează fundul. 2. (Uneori la pl. cu valoare de sg.) Borul pălăriei. De sub gardinile pălăriei negre... se scurgeau, pe fruntea-i arămie, dîre subțiri de sudoare. V. ROM. mai 1953, 93. În barba neagră îi alunecau stropii de ploaie din gardina spartă a pălăriei. CAMILAR, N. II 239.

GARDINĂ ~i f. 1) (la butoaie) Șănțuleț transversal la capetele doagelor în care se fixează fundul. 2) Porțiunea de doagă cuprinsă între capătul ei de sus și șănțulețul transversal. 3) rar Bor la pălărie. /<germ. Gargel

gardină f. scobitură de doage în care intră fundul vasului. [Origină necunoscută].

garden sn vz gardină

gardin sn vz gardină

garden n. V. gardină.

gárdin n., pl. e, și gárdină f., pl. ĭ (d. gard, adică „îngrăditură”). Șanțu făcut la capătu doagelor ca să intre fundu. – În Trans. și „margine”: gardina uneĭ pădurĭ, uneĭ pălăriĭ.

gardină s. f., g.-d. art. gardinii; pl. gardini

gardină s. f., g.-d. art. gardinii; pl. gardini

gardină s. f., g.-d. art. gardinii; pl. gardini

gardină, pl. gardini

gardină (-ne), s. f. – Șănțuleț la doagele unui butoi în care se fixează fundul sau capacul. Origine obscură. După Tiktin și DAR, din germ. Gargel, Gergel (REW 3568), dar der. nu este clară. Scriban se gîndește la o der. de la gard. – Der. gărdina, vb. (a face gardine de butoi); gărdinar, s. m. (unealtă de dogărie pentru făcut gardine); desgărdina, vb. (a desface un butoi).

gardină, gardine. s. f. (intl.) acoperire, alibi.

GARDINĂ s. v. bor, margine.

gardină s. v. BOR. MARGINE.

gardínă, gardine, s.f. (reg.) 1. Șanțul circular făcut la capetele interne ale doagelor unui butoi. 2. Gardul confecționat din lemn ce împresoară o fântână la partea superioară. ■ (top.) Gardina, pârâu și munte în Borșa. – Din germ. Gargel (DEX, MDA); din gard „împrejmuire” + suf. -ină (Scriban); cuv. autohton, cf. alb. gardhen < i.-e. *ger-d- / gard > gardin-, conservând sensul arhaic i.-e. „incizie, crestătură” (Russu, 1970). ■ Cuv. rom. > magh. gárgyina (Bakos, 1982).

gardină, gardine, s.f. – (reg.) 1. Șanțul circular făcut la capetele interne ale doagelor unui butoi. 2. Gardul confecționat din lemn ce împresoară o fântână la partea superioară (ALRRM, 1971: 285). – Din germ. Gargel (Tiktin, cf. DER; DEX, MDA); din gard „împrejmuire” (< alb. gardh, sl. gradǔ) + suf. -ină (Scriban); cuv. autohton, cf. alb. gardhen < i.-e. *ger-d- / gard > gardin-, conservând sensul arhaic i.-e. „incizie, crestătură” (Russu, 1970). Cuv. rom. > magh. gárgyina (Bakos, 1982).

gardină, -e, s.f. – Gardul confecționat din lemn ce împresoară o fântână la partea superioară (ALR 1971: 285) – Din gard „împrejmuire” (< alb. gardh, sl. gradǔ) + -ină; Cuv. rom. preluat în magh. (gárgyina) (Bakos 1982).