gardínă, gardine, s.f. (reg.) 1. Șanțul circular făcut la capetele interne ale doagelor unui butoi. 2. Gardul confecționat din lemn ce împresoară o fântână la partea superioară. ■ (top.) Gardina, pârâu și munte în Borșa. – Din germ. Gargel (DEX, MDA); din gard „împrejmuire” + suf. -ină (Scriban); cuv. autohton, cf. alb. gardhen < i.-e. *ger-d- / gard > gardin-, conservând sensul arhaic i.-e. „incizie, crestătură” (Russu, 1970). ■ Cuv. rom. > magh. gárgyina (Bakos, 1982).