15 definiții pentru flăcăiandru flăcăuandru


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FLĂCĂIÁNDRU, flăcăiandri, s. m. Flăcău mai tânăr; adolescent, flăcăuan. [Pr.: -că-ian-.Var.: flăcăuándru s. m.] – Flăcău + suf. -andru.

FLĂCĂIÁNDRU, flăcăiandri, s. m. Flăcău mai tânăr; adolescent, flăcăuan. [Pr.: -că-ian-.Var.: flăcăuándru s. m.] – Flăcău + suf. -andru.

flăcăiandru sm [At: ISPIRESCU, U. 2 / P: ~că-ian~ / V: ~căoa~, ~căua~ / Pl: ~ri / E: flăcău + -andru] 1-2 (Șhp) Flăcău (1) (foarte tânăr) Si: adolescent, flăcăiaș (1-2), (reg) flăcăuan (1-2), flăcăuș (1-2). 3 Băiețandru.

FLĂCĂIÁNDRU, flăcăiandri, s. m. Flăcău mai tînăr. Nicu se ținea ca vrăjit de acest flăcăiandru care abia împlinise cinsprezece ani. CAMIL PETRESCU, O. I 150. Cînd se făcuse flăcăiandru, a intrat argat la caii boierești. SANDU-ALDEA, U. P. 13. Basmele... sînt numai pentru băieți și codane, pentru flăcăiandri și fetișcane. ISPIRESCU, U. 2. ◊ (Adjectival) Doi surugii flăcăiandri... mînau... săltînd ușor pe șele. ODOBESCU, S. I 161. – Pronunțat: -că-ian-.

flăcăiandru m. flăcău nu deplin adult.

flăcăĭándru m. Fam. Flăcăŭ maĭ tînăr.

FLĂCĂUÁNDRU s. m. v. flăcăiandru.

FLĂCĂUÁNDRU s. m. v. flăcăiandru.

flăcăuandru sm vz flăcăiandru

FLĂCĂUÁNDRU, flăcăuandri, s. m. Flăcăiandru. În locul tovarășului dorit, văzură un flăcăuandru care stătea cu spetele întoarse spre ei. BUJOR, S. 21.

flăcăŭándru m. Flăcăĭandru.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

flăcăiándru s. m., art. flăcăiandrúl; pl. flăcăiándri, art. flăcăiándrii

flăcăiándru / flăcăuándru s. m., pl. flăcăiándri / flăcăuándri, art. flăcăiándrii / flăcăuándrii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FLĂCĂIÁNDRU s. v. băiețandru.

FLĂCĂIANDRU s. băietan, băiețandru, copilandru, (Olt. și Munt.) dănac, (prin Maram. și Transilv.) pruncotean, (fam.) puștan, (peior.) țîngău. (Un ~ de vreo 14 ani.)

Intrare: flăcăiandru
substantiv masculin (M62)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • flăcăiandru
  • flăcăiandrul
  • flăcăiandru‑
plural
  • flăcăiandri
  • flăcăiandrii
genitiv-dativ singular
  • flăcăiandru
  • flăcăiandrului
plural
  • flăcăiandri
  • flăcăiandrilor
vocativ singular
  • flăcăiandrule
  • flăcăiandre
plural
  • flăcăiandrilor
substantiv masculin (M62)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • flăcăuandru
  • flăcăuandrul
  • flăcăuandru‑
plural
  • flăcăuandri
  • flăcăuandrii
genitiv-dativ singular
  • flăcăuandru
  • flăcăuandrului
plural
  • flăcăuandri
  • flăcăuandrilor
vocativ singular
  • flăcăuandrule
  • flăcăuandre
plural
  • flăcăuandrilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

flăcăiandru flăcăuandru

  • 1. Flăcău mai tânăr.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: adolescent, -ă băiețandru flăcăuan 5 exemple
    exemple
    • Nicu se ținea ca vrăjit de acest flăcăiandru care abia împlinise cinsprezece ani. CAMIL PETRESCU, O. I 150.
      surse: DLRLC
    • Cînd se făcuse flăcăiandru, a intrat argat la caii boierești. SANDU-ALDEA, U. P. 13.
      surse: DLRLC
    • Basmele... sînt numai pentru băieți și codane, pentru flăcăiandri și fetișcane. ISPIRESCU, U. 2.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival Doi surugii flăcăiandri... mînau... săltînd ușor pe șele. ODOBESCU, S. I 161.
      surse: DLRLC
    • În locul tovarășului dorit, văzură un flăcăuandru care stătea cu spetele întoarse spre ei. BUJOR, S. 21.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Flăcău + sufix -andru.
    surse: DEX '98 DEX '09