EMPIRIOCRITICISM s. n. Formă pozitivistă a empirismului orientată spre eliminarea elementelor apriorice și dualiste; machism. [Pr.: -ri-o-] – Din rus. empiriokritițizm.

empiriocriticism sn [At: DL / P: ~ri-o~ / E: rs емпириокритицизм] Curent filozofic pozitivist apărut la sfârșitul sec. XIX, care neagă existența obiectivă a lumii materiale și consideră lucrurile ca fenomene ale conștiinței, ca simple complexe de senzații Si: machism.

EMPIRIOCRITICISM s. n. Curent filozofic pozitivist de la sfârșitul sec. XIX, care nega existența obiectivă a lumii materiale și considera lucrurile ca fenomene ale conștiinței, ca simple complexe de senzații; machism. [Pr.: -ri-o-] – Din rus. empiriokritițizm.

EMPIRIOCRITICISM s. n. Curent filozofic idealist și reacționar, de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, care neagă existența obiectivă a lumii materiale și consideră lucrurile ca fenomene ale conștiinței, ca fiind complexe de senzații. În opera sa genială «Materialism și empiriocriticism» Lenin a dat o lovitură nimicitoare empiriocriticismului. ▭ Rolul obiectiv, rolul de clasă al empiriocriticismului se reduce în întregime la faptul că este în slujba fideiștilor în lupta acestora împotriva materialismului în general și împotriva materialismului istoric în special. LENIN, O. XIV 352.

EMPIRIOCRITICISM s.n. Curent filozofic pozitivist de la sfîrșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care rupea experiența de materie și concepea lumea ca fiind un simplu complex de senzații, negînd existența obiectivă, independentă de subiect, a realității materiale; machism. [Pron. -ri-o-. / rus. empiriokritițizm, cf. fr. empiriocriticisme].

EMPIRIOCRITICISM s. n. curent filozofic pozitivist care rupea experiența, de materie și concepea lumea ca un simplu complex de senzații, negând existența obiectivă a realității lumii; machism. (< rus. empiriokritițizm)

EMPIRIOCRITICISM n. Concepție filozofică bazată pe critica cunoașterii. [Sil. em-pi-ri-o-cri-ti-cism] /<rus. empiriokritițizm

empiriocriticism (desp. -ri-o-cri-) s. n.

empiriocriticism (-ri-o-cri-) s. n.

empiriocriticism s. n. (sil. -ri-o-cri-)

empiriocriticism

EMPIRIOCRITICISM s. (FILOZ.) machism.

EMPIRIOCRITICISM s. (FILOZ.) machism.