EMPIRIOCRITICISM s. n. Curent filozofic idealist și reacționar, de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, care neagă existența obiectivă a lumii materiale și consideră lucrurile ca fenomene ale conștiinței, ca fiind complexe de senzații. În opera sa genială «Materialism și empiriocriticism» Lenin a dat o lovitură nimicitoare empiriocriticismului. ▭ Rolul obiectiv, rolul de clasă al empiriocriticismului se reduce în întregime la faptul că este în slujba fideiștilor în lupta acestora împotriva materialismului în general și împotriva materialismului istoric în special. LENIN, O. XIV 352.