EMPIRIOCRITICISM s.n. Curent filozofic pozitivist de la sfîrșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care rupea experiența de materie și concepea lumea ca fiind un simplu complex de senzații, negînd existența obiectivă, independentă de subiect, a realității materiale; machism. [Pron. -ri-o-. / rus. empiriokritițizm, cf. fr. empiriocriticisme].