DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

drag, ~ă [At: COD. VOR. 190 / Pl: ~agi, ~age / E: vsl драгу] 1 a (Înv) Scump. 2 a Neprețuit pentru cineva care îl iubește. 3 a (Înv; îe) A-i fi cuiva ~ a... sau să... A-i plăcea cuiva mult să facă ceva. 4 a (Înv; îae) A se simți atras spre ceva. 5 a (Pop; îe) A-i cădea ~ (cuiva) A trezi dragostea cuiva. 6 a (Pop; îe) A prinde ~ de (sau pe) cineva A se îndrăgosti (de cineva). 7 a (Pop; îe) A avea (pe cineva) ~ A iubi (pe cineva). 8 a (Reg; îe) A se avea ~agi A se iubi unul pe altul. 9 a (Îe) Când ți-e lumea (sau viața) mai ~ă Se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută, atunci când totul mergea bine. 10 a (Pop; îe) ~ă Doamne Vorba vine. 11 sf (Fam) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite. 12 smf (Fam) Termen folosit când se vorbește despre o persoană iubită. 13 smf (Fam; adesea irn) Termen generic de adresare. 14 a Care exprimă iubire, prețuire. 15 a Care este plin de afecțiune. 16 a Plăcut ochiului. 17 a (Îe) Cu ~ă inimă Din toată inima. 18 a (Îae) Cu multă plăcere. 19 a (Înv; îe) Cu ~ă voie De bună voie. 20 a (Înv; îae) Cu plăcere. 21 smf Persoană care iubește pe cineva Si: iubit, (pop) mândru. 22 sn (Pop) Dragoste (1). 23 sn (Îlav) Cu (mare, mult, atât etc.) ~ Cu iubire. 24 sn (Îal) Cu (multă) plăcere. 25 sn (Îrg; îal) Cu blândețe. 26 sn (Pop; îlav) Cu tot ~ul Cu toată plăcerea. 27 sn (Îrg; îal) Cu tot dinadinsul. 28 sn (Îrg; îlav) În ~ul lelii Fără rost. 29 sn (Pfm; îlpp) De ~ul... Pentru. 30-31 sn (Îal) Din dragoste sau din prietenie pentru cineva. 32 sn (Pop; îe) (A fi sau a-i fi) mai mare ~ul (să...) (A fi sau a resimți) mare plăcere (să...). 33 sf (Pop; îcs) ~ă și iar ~ă Dans popular nedefinit mai de aproape. 34 sf (Pop; îacs) Melodie după care se execută dansul „dragă și iar dragă” (33). 35 sf (Bot; reg; îc) ~ă-Mărioară Papucul-domnișoarei (Impatiens sultani).

DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DRAG¹ s. n. sg. Iubire, dragoste. Să te bată-un dor și-un drag, Să șezi toată ziua-n pat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 259. În calea voinicilor, Unde-i dragul fetelor. TEODORESCU, P. P. 204. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atîta etc.) drag (sau cu tot dragul) = cu iubire, cu plăcere, bucuros. Ceteam cu mare drag poeziile populare ale lui Vasile Alecsandri. GALACTION, O. I 12. Tînguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atîta drag Pe cînd iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. EMINESCU, O. I 209. (Poetic) Gheorghe și Irina se furișară în grădină, așezîndu-se sub nucul care-i aștepta cu același drag ca altădată. BUJOR, S. 149. De drag = de dragoste. Roșind, s-a zăpăcit, de drag. COȘBUC, P. I 57. Îi venea flăcăului, de drag, să o soarbă într-o lingură de apă. ISPIRESCU, L. 35. Și de drag, Mulți voinici zac. HODOȘ, P. P. 32. De dragul lui = de bunăvoia lui, de plăcere. Dar ce? Îl țiu legat de mine? Îl trag de mînecă? Ba bine! El vine-așa de dragul lui, Cînd vine. COȘBUC, P. I 129. ◊ Loc. adj. De-a mai mare dragul = care produce plăcere, (care este) de toată frumusețea. E o zăpadă, afară, de-a mai mare dragul. SADOVEANU, O. I 399. Dintr-o păreche de boi, de-a mai mare dragul să te uiți la ei, am rămas c-o pungă goală. CREANGĂ, P. 44. ◊ Loc. prep. (Urmat de un genitiv sau de un pronume posesiv, introduce o cauzală) De dragul... = pentru..., din dragoste pentru..., de hatîrul... Văzu în toți camarazii lui niște robi... aduși să moară de dragul stăpînilor. CAMILAR, N. I 416. Ce înțeleg directorii, acționarii cu cefile răsfrînte peste guler? Știu ei că în clipa aceasta un muncitor plînge de dragul unei locomotive? SAHIA, N. 31. Se făcuse, de dragul mundirului milităresc, călăraș cu schimbul. MACEDONSKI, O. III 6. S-a tot dus. De dragu-unei copile S-a rupt din locul lui de sus. EMINESCU, O. I 173. ◊ Expr. A cădea (cuiva) cu drag = a deveni iubit de cineva. Cum o văzu... îi căzu cu drag. ISPIRESCU, L. 124. (Ți-e) mai mare dragul (sau e drept dragul să...) = e o mare plăcere (să...). Mireasa ici, dincolo nun, Și-n mijloc el, mai mare dragul! COȘBUC, P. I 241. Crescu un nuc așa de frumos, încît îți era mai mare dragul să-l privești. ȘEZ. V 65. În dragul lelii = în dorul lelii, v. dor. Tot mergeam eu așa pă drum, în dragu lelii. ȘEZ. VII 52.

DRAG¹ n. Sentiment de afecțiune față de cineva sau de ceva; dragoste; iubire; amor. ◊ De ~ul... din dragoste pentru... /<sl. dragu

drag a. prea iubit, scump: dragii mei copii; a-i fi drag, a iubi mult pe cineva, a avea mare plăcere pentru ceva: ți-era drag să te uiți la el. [Slav. DRAGŬ, scump, prețios]. ║ n. iubire mare: mor de dragul tău.

drag² (dragoste) s. n. (cu/de ~), art. dragul (de ~ lui/său)

drag² s. n.

drag s. n.

DRAG s. v. dragoste, iubire.

drag s. v. DRAGOSTE. IUBIRE.

DRAG (sec. 14), voievod din Maramureș, asociat fratelui său Balc. Fiul lui Sas. Ctitor al mănăstirii din Peri.

DRAGU, com. în jud. Sălaj; 1.334 loc. (1995).

DRAGU, Teodor (1848-1925, n. Zăpodeni, jud. Vaslui), inginer român. Constructor de locomotive cu abur. Inițiator al utilizării în țară a locomotivelor care funcționau cu combustibil lichid; a inventat (1887) un injector pe păcură.

VITAM IMPENDERE VERO (lat.) a-și primejdui viața de dragul adevărului – Iuvenal, „Satirae”, IV, 91: „Nec civis erat qui... vitam impendere vero” („Și nu era cetățean care... să-și fi primejduit viața de dragul adevărului”). Reproș adresat consulului Vibius Crispus, care se temea de mânia împăratului Domițian. Vitam impendere vero a fost deviza lui J.-J. Rousseau.