21 de definiții pentru divan

diván sn [At: M. COSTIN, O. 89 / Pl: ~e, ~uri / E: tc divan] 1 (În Imperiul Otoman) Consiliu cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari. 2 (În Țările Române) Consiliu format din reprezentanții marii boierimi și din înalți dregători care luau parte, alături de domnitor, la conducerea țării Si: sfat domnesc. 3 (Pex) Ședință a divanului (2). 4 Sală în care se adunau membrii divanului (2). 5 (Pex) Sediu al divanului (2). 6 (Pgn) Loc de adunare și de consfătuire. 7 (Pgn) Curte domnească sau boierească. 8 (Înv; îe) A sta ~ A avea o atitudine respectuoasă și solemnă. 9 (Reg) Flecăreală. 10 (Jur; înv) Judecată. 11 (Pex; înv) Judecătorie. 12 (Pop; irn; îe) A face (cuiva) ~ pe spinare A bate (pe cineva). 13 (Înv; îs) -ul cel de pe urmă Judecata de apoi. 14 Canapea fără spătar, de obicei mai lată și puțin ridicată de la pământ, pe care se poate ședea sau dormi. 15 (Fam; fig; îe) A se sui pe ~ A se obrăznici. 16 (Îvr) Banc de lucru pentru cizmar Si: bedreag. 17 (Reg) Tejgheaua tâmplarului. 18 Culegere postumă de versuri aparținând unui poet oriental. 19 (Pex) Culegere de poezii care imită poeziile orientale.

diván-ceaúș sm [At: VĂCĂRESCUL, IST. 255 / Pl: ~i /E: tc divan čausi] (Tcî) Funcționar al divanului (1), adesea folosit cu funcția de curier sau pentru misiuni speciale.

diván-eféndi sm [At: (a. 1693), ap. ȘIO II2, 48 / V: ~isí / E: tc divan efendisi] (Tcî) Funcționar al divanului (1) care îndeplinea funcția de secretar și care adesea citea firmanul la înscăunarea domnitorilor din Țările Române.

DIVÁN, divane, s. n. I. Canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. II. 1. (În Imperiul Otoman) Consiliu cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari; (în Țările Române) Sfat Domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, ședință a divanului (II 1). ♦ Sală, clădire în care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare și de consfătuire. 2. (Înv.) Judecată, proces. ◊ Expr. (Glumeț) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postumă de versuri aparținând unui poet oriental. [Pl. și: divanuri] – Din tc. divan.

DIVÁN, divane, s. n. I. Canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. II. 1. (În Imperiul Otoman) Consiliu cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari; (în țările românești) sfat domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, ședință a divanului (II 1). ♦ Sală, clădire în care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare și de consfătuire. 2. (Înv.) Judecată, proces. ◊ Expr. (Glumeț) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postumă de versuri aparținând unui poet oriental. [Pl. și: divánuri] – Din tc. divan.

DIVÁN, divane și divanuri, s. n. I. Un fel de canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. M-am întins pe divanul din odăița mea. SADOVEANU, N. F. 96. Lungiți pe divanurile moi, căpitanul Mincu și doctorul Barbă-Roșie fumau, adînciți în cetirea gazetelor proaspete, aduse de vaporul poștal. BART, E. 173. Abu-Hasan, întins frumos pe divan, a dormit pînă a doua zi foarte tîrziu. CARAGIALE, P. 145. Plosca pe masă punea, Pe divan se așeza. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 489. ◊ (Poetic) Toamna și-a-ntins melancolia Pe-a dealurilor scunde divanuri mici de aur. PERPESSICIUS, S. 26. II. 1. (În Turcia din timpul sultanilor și în țările aservite ei) Consiliu compus din sfetnicii tronului, cu atribuții politice, administrative și juridice. În ziua aceea au venit la curte... pețitorii unui fecior de boier mare, sfetnic al divanului. GALACTION, O. I 70. Împăratul porunci să se adune divanul. ISPIRESCU, L. 117. Curtea lui Suleiman se umpluse de străini venetici, care-și lepădase vechea credință și ajunsese la înalte dregătorii, atît în divan cît și la ordie. ODOBESCU, S. A. 126. ◊ Divan ad-hoc = fiecare dintre cele două adunări speciale care s-au întrunit în 1857 (la Iași și la București) și au cerut unirea țărilor romîne. Între țăranii fruntași care au luat parte împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul țării la divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era și Moș Ioan Roată. CREANGĂ, A. 151. ♦ Adunare, ședință a consiliului de stat. Boierii soseau la divan, cei mai mulți călări. SADOVEANU, Z. C. 82. [Ciocoii] fur în ziua mare În divan, în adunare; Fără frică de robie, De bătaie, pușcărie; Căci ei sînt privilegiați Și de pravili apărați. BOLLIAC, O. 184. ◊ Expr. A ține (sau a sta, a ședea la) divan = a ține consiliu; p. ext. a sta de vorbă, a sta la taifas. De prin morminte umbre mari se scoală... Și țin divan sub bolțile surpate. IOSIF, P. 24. ♦ Sală, clădire în care se adunau odinioară membrii consiliului de stat; p. ext. loc de adunare și consfătuire. Părul din mijlocul satului era odinioară... divanul unde sfătuia satul. RUSSO, O. 119. Și mi-l duc într-un divan, Unde domnul cu caftan... Sta culcat pe-un buzdugan, Lîng-un grec țarigradean. ALECSANDRI, P. P. 89. 2. (Învechit) Judecată, proces. Nimeni din voi nu se plînge că din cuib a fost gonit... Sau că n-a putut să roază de frica vrunui dușman Pergamentele antice, condicile de divan. ALEXANDRESCU, M. 208. Vinde-ți maică rochița Și-mi descuie temnița, Vinde-ți maică tulpanu Și-mi așază divanu. SEVASTOS, C. 274. ◊ Expr. A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). Nu-ți tot bate gioc de mine, C-a veni vara ca mîine De te-oi prinde-n lunca mare Să-ți fac divan pe spinare. ALECSANDRI, P. P. 260. III. Denumire obișnuită în Orientul apropiat și mijlociu, a unor colecții de poezii așezate în ordinea alfabetică a rimelor; culegere de poezii care imită poezia orientală; culegere de narațiuni. «Divanul persian» este titlul unei opere de Mihail Sadoveanu.Întăi, divanurile acestea s-au ținut la India, pe urmă... au ajuns în forme schimbate la apuseni, fie în latinește, fie în limbile proaste. SADOVEANU, D. P. 5.

diván (canapea fără spătar) s. n., pl. diváne/divánuri

*Diván (sfat domnesc) s. propriu n.

diván s. n., pl. diváne/divánuri

DIVÁN s. v. acțiune, cauză, judecată, proces.

diván (-nuri), s. n.1. Canapea, pat turcesc. – 2. Consiliu, sfat. Mr. divane. Tc. divan (Roesler 591; Șeineanu, II, 158; Lokotsch 526), din arab. diwānsp. aduana (Egiulaz 61); cf. ngr. διβάνι, ντβάνι, bg., sb. divan, fr. divan, sp. diván. În Principate, la începutul sec. XIX, divanul cuprindea: a) Divanul judecătoresc, tribunal civil și contencios; b) Al doilea Departament, pentru cauze mai puțin însemnate; c) Departamentul Trebilor străine, Afacerile Externe; d) Departamentul Afacerilor criminale, tribunal criminal. Der. divăni, vb. (Trans., Banat, a vorbi, a sta la taifas; a se sfătui), din sb. divaniti; divanist, adj. (care aparține divanului); divanit, adj. (propriu tribunalului). Comp. divan-ceauș, s. m. (ștafeta divanului); divan-chiatip, s. m. (copistul divanului); divan-efendi, s. m. (secretarul divanului); divan-sarai, s. n. (palatul divanului), din tc.

DIVÁN ~e n. 1) Canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. 2) (în Moldova și în Muntenia medievală) Sfat domnesc. 3) Adunare, ședință a acestui sfat. /<turc. divan

Divan n. od. 1. consiliu domnesc și sala unde se ținea (la Turci și la Români): înaltul Divan; 2. curte de justiție, tribunal suprem prezidat de însuș Domnitorul: alergați îndată la Divan..., judecătorii s’au adunat AL; fig. Divanul lumii (titlul unei opere etice a lui Cantemir); 3. adunare deliberantă: Divanul ad-hoc (V. ad-hoc); 4. (ironic) judecată, proces: să-ți fac divan pe spinare și să te calc în picioare AL. [Turc. DIVAN]. ║ adv. a sta divan, a se ținea într’o atitudine respectuoasă și solemnă (ca la Divan): când începe să cânte, tot satul îi stă divan PANN.

divan n. 1. od., pat de scânduri înfundat, larg și puțin ridicat (ținând loc în vechile case boierești de pat, canapea, fotoliu, scaune); 2. azi, pat așternut cu covoare: un divan moale ca bumbacul CR. [Turc. DIVAN].

divan n. culegere de poezii orientale: Divanul lui Hafiz.

* diván n., pl. urĭ și e (turc. [d. pers.] divan, de unde și ngr. diváni, scris ntiváni). Pat de lemn lung înșirat pe lîngă părețĭ. Sala de consiliŭ și consiliu sultanuluĭ. Sala de consiliŭ și consiliu domnuluĭ la Românĭ în timpu Fanarioților (Acest consiliŭ era șĭ tribunal suprem). Culegere de poeziĭ orientale: divanu luĭ Hafiz. Divanu judecătoresc, curtea de apel după anu 1831. Divanu domnesc, curtea de casațiune după 1831, Divanu ad hoc (orĭ special), adunările naționale constituite în București și Iași la 1857 ca să arate Eŭropeĭ dorințele poporuluĭ. Fam. Rar. A sta la (saŭ de) divan, a sta la taĭfas, a sta de vorbă. A sta divan, a asculta atent.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DIVÁN s. (IST.) consiliu, sfat, (înv.) scáun, tănáci. (~ domnesc.)

diván s. v. ACȚIUNE. CAUZĂ. JUDECATĂ. PROCES.

DIVANURI AD-HOC v. Adunări ad-hoc.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

pă divan expr. (friz., înv.) tunsoare pentru femei, după moda franceză „coup de vent”.

Intrare: divan
divan
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular divan divanul
plural divane divanele
genitiv-dativ singular divan divanului
plural divane divanelor
vocativ singular
plural
divan
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular divan divanul
plural divanuri divanurile
genitiv-dativ singular divan divanului
plural divanuri divanurilor
vocativ singular
plural