20 de definiții pentru disertație dizertație disertațiune dizertațiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISERTÁȚIE, disertații, s. f. Expunere științifică asupra unei probleme. ♦ Spec. Lucrare științifică susținută în public de autor, pentru dobândirea unui grad științific. [Var.: dizertáție s. f.] – Din fr. dissertation, lat. dissertatio. Cf. rus. disertațiia.

disertație sf [At: MAIOR, IST. 82/13 / V: ~iune, dize~, dizertațiune, (înv) ~tăciune, ~tățiune, ~sărtație, desărtăciune / Pl: ~ii / E: fr dissertation, lat dissertatio] 1 Expunere (scrisă sau orală) în care se tratează o problemă dintr-un domeniu oarecare în mod științific și amănunțit. 2 Expunere asupra unei chestiuni, asupra unei opere etc. în care se dezvoltă o idee filozofică sau morală. 3 (Spc) Lucrare științifică susținută în public de autor, pentru dobândirea unui grad științific. 4 Temă dezvoltată de un elev sau de un student asupra unui subiect dat. 5 Lucrare prezentată de un student la terminarea unui ciclu de studii postuniversitare. 6 (Fam) Expunere prelungită și plictisitoare a unei idei, a unei probleme.

DISERTÁȚIE, disertații, s. f. Expunere în care se tratează o problemă în mod științific și amănunțit. ♦ Spec. (Ieșit din uz) Lucrare științifică susținută în public de autor, pentru dobândirea unui grad științific. [Var.: dizertație s. f.] – Din fr. dissertation, lat. dissertatio. Cf. rus. disertațiia.

DISERTÁȚIE, disertații, s. f. Expunere în care se tratează în mod științific și amănunțit o problemă. Mihai se sili să asculte această vertiginoasă și perfidă disertație de geografie, istorie și folclor. C. PETRESCU, Î. I 7. În anul 1835 o disertație asupra robiei s-a trimis cenzorului. BOLLIAC, O. 55. ♦ Lucrare științifică susținută public de autor pentru dobîndirea unui grad științific. Disertație de candidat. Disertație de doctor. ♦ Temă dezvoltată de un elev asupra unui subiect dat (la școală). – Variantă: dizertáție (CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 4/3) s. f.

DISERTÁȚIE s.f. Expunere științifică (scrisă sau orală) care tratează o anumită problemă; expunere asupra unei chestiuni, asupra unei opere etc. în care se dezvoltă o idee filozofică sau morală. ♦ Lucrare prezentată de cineva în vederea obținerii unui grad științific. ♦ Temă dezvoltată de un elev sau de un student asupra unui subiect dat. [Gen. -iei, var. disertațiune, dizertație, dizertațiune s.f. / cf. fr. dissertation, lat. dissertatio].

DISERTÁȚIE s. f. expunere asupra unei probleme, tratată în mod științific. ◊ lucrare prezentată de cineva în vederea obținerii unui grad științific. (< fr. dissertation, lat. dissertatio)

DISERTÁȚIE ~i f. 1) Lucrare științifică susținută public pentru obținerea unui grad științific (de doctor în științe); teză. 2) Expunere în care se tratează o problemă în mod științific pe baza argumentelor și datelor dobândite prin studiu. [Art. disertația; G.-D. disertației; Sil. -ți-e] /<fr. dissertation, lat. dissertatio

DIZERTÁȚIE s. f. v. disertație.

DIZERTÁȚIE s. f. v. disertație.

DIZERTÁȚIE s. f. v. disertație.

disertațiune sf vz disertație

dizertație sf vz disertație

DISERTAȚIÚNE s.f. v. disertație.

DIZERTÁȚIE s.f. v. disertație.

DIZERTAȚIÚNE s.f. v. disertație.

disertați(un)e f. discurs sau scriere metodică despre o chestiune oarecare.

* disertațiúne f. (lat. dis-sertátio, -ónis. V. disertez). Discurs orĭ scriere metodică despre o chestiune oarecare. – Și áție. Fals. diz-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

disertáție (-ți-e) s. f., art. disertáția (-ți-a), g.-d. art. disertáției; pl. disertáții, art. disertáțiile (-ți-i-)

disertáție s. f. (sil. -ți-e), art. disertáția (sil. -ți-a), g.-d. art. disertáției; pl. disertáții, art. disertáțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DISERTAȚIE (< fr. dissertation < lat. dissertatio din dissertare, a discuta) 1 Formă a discursului academic și a compoziției literare, care constă, ca și conferința, în amănunțita și erudita expunere orală sau scrisă a unei probleme științifice, literare, artistice, sociale etc. Spre deosebire de conferință, ea implică un public omogen (ex. membrii aceleiași societăți). Uneledisertații scrise sînt destinate lecturii și nu expunerii orale (ex. Disertație pentru începutul limbii românești și Disertație pentru literatura cea veche a românilor de la sfîrșitul operei lui Petru Maior Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda 1812). În proză, mai rar în versuri (ex. Lart poétique de Boileau), disertația cere o temeinică stăpinire a subiectului, o expunere clară, metodică și convingătoare, un stil atrăgător, precum și respectarea cerințelor generale ale compoziției. Tonul folosit poate fi grav, ca în disertațiile științifice, satiric sau umoristic (ex. Bacilul lui Koch de G. Topîrceanu), polemic etc. 2 Exercițiu avînd ca obiect dezvoltarea orală în fața clasei a unei teme de către elevi, studenți, în vederea deprinderii acestora cu o expunere orală, cursivă și logică.

Intrare: disertație
disertație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disertație
  • disertația
plural
  • disertații
  • disertațiile
genitiv-dativ singular
  • disertații
  • disertației
plural
  • disertații
  • disertațiilor
vocativ singular
plural
dizertație substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dizertație
  • dizertația
plural
  • dizertații
  • dizertațiile
genitiv-dativ singular
  • dizertații
  • dizertației
plural
  • dizertații
  • dizertațiilor
vocativ singular
plural
disertațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disertațiune
  • disertațiunea
plural
  • disertațiuni
  • disertațiunile
genitiv-dativ singular
  • disertațiuni
  • disertațiunii
plural
  • disertațiuni
  • disertațiunilor
vocativ singular
plural
dizertațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dizertațiune
  • dizertațiunea
plural
  • dizertațiuni
  • dizertațiunile
genitiv-dativ singular
  • dizertațiuni
  • dizertațiunii
plural
  • dizertațiuni
  • dizertațiunilor
vocativ singular
plural

disertație dizertație disertațiune dizertațiune

  • 1. Expunere științifică asupra unei probleme.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Mihai se sili să asculte această vertiginoasă și perfidă disertație de geografie, istorie și folclor. C. PETRESCU, Î. I 7.
      surse: DLRLC
    • În anul 1835 o disertație asupra robiei s-a trimis cenzorului. BOLLIAC, O. 55.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin specializare Lucrare științifică susținută în public de autor, pentru dobândirea unui grad științific.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Disertație de candidat. Disertație de doctor.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Temă dezvoltată de un elev asupra unui subiect dat (la școală).
      surse: DLRLC DN

etimologie: