Definiția cu ID-ul 1182550:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DISERTAȚIE (< fr. dissertation < lat. dissertatio din dissertare, a discuta) 1 Formă a discursului academic și a compoziției literare, care constă, ca și conferința, în amănunțita și erudita expunere orală sau scrisă a unei probleme științifice, literare, artistice, sociale etc. Spre deosebire de conferință, ea implică un public omogen (ex. membrii aceleiași societăți). Uneledisertații scrise sînt destinate lecturii și nu expunerii orale (ex. Disertație pentru începutul limbii românești și Disertație pentru literatura cea veche a românilor de la sfîrșitul operei lui Petru Maior Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda 1812). În proză, mai rar în versuri (ex. Lart poétique de Boileau), disertația cere o temeinică stăpinire a subiectului, o expunere clară, metodică și convingătoare, un stil atrăgător, precum și respectarea cerințelor generale ale compoziției. Tonul folosit poate fi grav, ca în disertațiile științifice, satiric sau umoristic (ex. Bacilul lui Koch de G. Topîrceanu), polemic etc. 2 Exercițiu avînd ca obiect dezvoltarea orală în fața clasei a unei teme de către elevi, studenți, în vederea deprinderii acestora cu o expunere orală, cursivă și logică.