17 definiții pentru diminutiv (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) derivat cu ajutorul unui sufix prin care se denumesc ființe, obiecte etc. considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif.

diminutiv, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) dem~ / E: fr diminutif, lat diminutivus] 1-2 sn, a (Parte de vorbire) care se formează cu un afix și care arată că obiectele, ființele sau însușirile denumite sunt considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. 3 sn Scurtare familiară a unui nume de persoană. 4 sn (Pex) Nume de persoană format cu un sufix diminutival (1). 5 a (Rar) Care micșorează.

DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Substantiv, propriu sau comun, adjectiv sau, rar, altă parte de vorbire) care se formează cu ajutorul unui afix prin care se arată că obiectele, ființele, însușirile etc. denumite sunt considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif.

DIMINUTÍV1, diminutive, s. n. 1. Cuvînt derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. «Păhărel» și «păhăruț» sînt diminutive ale lui «pahar». «Gazetăraș» este diminutivul cu sens depreciativ al lui «gazetar».«Țîțacă» e diminutiv, adică alintare a vorbei țață. SADOVEANU, N. F. 6. 2. Nume de persoană format cu un sufix diminutival sau prescurtare familiară și alintătoare a unui nume de persoană. «Ionuț», «Petrișor», «Marinică» sînt diminutive ale numelor «Ion», «Petru», «Marin».Gică... își cultivase acest diminutiv familiar. C. PETRESCU, C. V. 101. Ce va să zică Sașa? Ivan, sluga mea, îmi spuse că e diminutivul din Alexandra. NEGRUZZI, S. I 59.

DIMINUTÍV, -Ă adj. 1. (Rar) Care micșorează, scade. 2. Derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. // s.n. 1. Cuvânt (de obicei derivat printr-un sufix) care exprimă în general o micșorare a sensului noțiunii exprimate de cuvântul de bază, adăugându-i uneori o nuanță afectivă sau peiorativă. 2. Scurtare familiară a unui nume de persoană; nume de persoană format cu un sufix diminutival. [Cf. fr. diminutif, lat. deminutivus].

DIMINUTÍV, -Ă I. s. n. 1. cuvânt derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. 2. element distinctiv (al unui produs). 3. abreviere. II. adj. care folosește exagerat diminutivele. (< fr. diminutif, lat. diminutivus)

diminutív1. s. n. Element numeric distinctiv ◊ „Doctorul B.S. arată un buletin de analiză ieșit de la laborator, în care se demonstrează negru pe alb că două șarje de «Supco» (fidea cu pui) având diminutivul de fabricație 25 B3 și 26 B3 – au – conform expresiei în vigoare – proprietăți organoleptice modificate.” R.l. 14 IV 73 p. 2. ♦ 2. s. n. 1995 Abreviere, prescurtare v. Radu.3. adj. 1978 Care folosește exagerat diminutivele v. fetițoasă (formal din fr. diminutif; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

DIMINUTÍV ~e n. Cuvânt, format de obicei printr-un sufix, care exprimă ideea de mai mic, însoțită uneori de o nuanță afectivă sau peiorativă. /<fr. diminutif

diminutiv a. Gram. sufix care micșorează sensul vorbelor: căs-uță, fet-iță. ║ n. vorbă provăzută cu acest sufix: poezia populară abundă în diminutive.

* diminutiv și de-, -ă adj. (lat. de- și diminutivus; fr. diminutif, it. diminutivo. V. diminuez, minut, mărunt). Gram. Se zice despre cuvintele care, în semn de ĭubire orĭ dispreț, micșorează ideĭa cuvîntuluĭ din care se derivă, ca: cal, căluț; Jidan, Jidănaș. S.n. Un diminutiv. Care arată micșorarea: sufix diminutiv (și diminutival). V. augmentativ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

diminutív2 s. n., pl. diminutíve

diminutív s. n., pl. diminutíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DIMINUTÍV s. n. (cf. fr. diminutif, lat. deminutivus < deminutus < deminuere „micșora”): cuvânt derivat cu ajutorul unui sufix diminutival, care exprimă ideea de micime a obiectului sau a însușirii (în raport cu termenul de bază sau cu însușirea acestuia) și o nuanță afectivă. Astfel: copilaș în raport cu copil, fetiță în raport cu fată, mărgică în raport cu mărgea, gândăcel în raport cu gândac, berbecuț în raport cu berbec, brăduț în raport cu brad, pomișor în raport cu pom, frumușel în raport cu frumos, bunicică în raport cu bună, Ionuț în raport cu Ion, Irinel în raport cu Irina etc.

diminutiv (fr. diminutif „care micșorează)”, orice cuvânt de natură nominală sau adverbială, format cu ajutorul unui sufix special (diminutival), pentru a arăta că lucrul sau ființa denumită – ca interlocutor într-un dialog sau la care ne referim – este văzută de vorbitor, în mod real sau fictiv, mai mică decât celelalte sau decât e în realitate: grădiniță, fetiță, floricele, anișori, încetinel (A). D. nominal (substantival, adjectival) sau adverbial exprimă nu numai subdimensionarea obiectului sau acțiunii, ci și îndulcirea imaginii obiectului (însuflețit ori neînsuflețit) prin care poate comunica, de obicei, sentimentul alintării, numit cu un termen consacrat hipocoristic. Întrebuințat cu o semnificație în plus față de sensul său obiectiv (subdimensionarea obiectului), d. este o figură de stil. Ca figură de stil, funcția esențială a d. este exprimarea unei atitudini estetice a vorbitorului față de obiectul diminutivat, pentru că d. este simțit și ca o expresie „frumoasă”. Așa, de exemplu, în bădiță, fata din popor vede nu un iubit mai mic decât ar putea să fie, ci un flăcău frumos. Aceeași situație o are și perechea feminină a termenului, adică mândruță – deși în cazul acestui termen s-ar putea presupune că el exprimă și preferința bărbaților pentru tipul „mignon” al femeii („drăguț, delicat”, DEX). Ca figură de stil. d. poate fi clasificat după cum urmează: d. hipocoristic: copilaș, fetiță, bărbățel; d. ironic: soldățel, profesoraș; d. eufemistic: când atenuează expresia unei însușiri, fie cu accent hipocoristic: prostuțule, fie direct, ca diminutiv pur și simplu: „e cam prostuț, sărăcuțul de el”; d. hipalagă, când vorbitorul proiectează însușirea diminutivală a copilului asupra unui obiect care îl interesează pe copil (un gen de mutație psihologică subiect obiect): „să bea copilul un lăptic?” „vrei, puișor, să bei apiță?”; d. sarcastic: „mi-a făcut o trebușoară, ticălosul, pe care n-o s-o uit”; d. hiperbolă: „a muncit, sărmanul, toată ziulica!”; d. patetic: „vai! ce-a mai plâns, sărmănica!

hipalaga diminutivului v. diminutivul.

Intrare: diminutiv (s.n.)
diminutiv2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diminutiv
  • diminutivul
  • diminutivu‑
plural
  • diminutive
  • diminutivele
genitiv-dativ singular
  • diminutiv
  • diminutivului
plural
  • diminutive
  • diminutivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

diminutiv

  • 1. (Cuvânt) derivat cu ajutorul unui sufix prin care se denumesc ființe, obiecte etc. considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază.
    surse: DEX '09 DLRLC DN antonime: augmentativ attach_file 3 exemple
    exemple
    • «Păhărel» și «păhăruț» sunt diminutive ale lui «pahar». «Gazetăraș» este diminutivul cu sens depreciativ al lui «gazetar».
      surse: DLRLC
    • «Țîțacă» e diminutiv, adică alintare a vorbei țață. SADOVEANU, N. F. 6.
      surse: DLRLC
    • Ea admiră numele diminutiv atît de potrivit al Horăicelului. IBRĂILEANU, A. 158.
      surse: DLRLC
  • 2. Nume de persoană format cu un sufix diminutival sau prescurtare familiară și alintătoare a unui nume de persoană.
    surse: DLRLC DN attach_file 3 exemple
    exemple
    • «Ionuț», «Petrișor», «Marinică» sunt diminutive ale numelor «Ion», «Petru», «Marin».
      surse: DLRLC
    • Gică... își cultivase acest diminutiv familiar. C. PETRESCU, C. V. 101.
      surse: DLRLC
    • Ce va să zică Sașa? Ivan, sluga mea, îmi spuse că e diminutivul din Alexandra. NEGRUZZI, S. I 59.
      surse: DLRLC
  • 3. rar Care micșorează, scade.
    surse: DN

etimologie: