16 definiții pentru desfăta


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.

DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.

desfăta [At: PSALT. 62 / V: ~fata, (îvr) dezvă~, (reg) ~făida / Pzi: desfăt și ~tez / E: nct] 1 vt (Înv) A extinde. 2 vt (Înv) A înfrumuseța. 3 vr A se afla într-o stare de mare mulțumire, de încântare. 4 vr A simți o deosebită plăcere (intelectuală, senzorială, estetică). 5 vr A se distra. 6 vt A provoca o bucurie, o plăcere Si: a distra. 7 vt (Pex) A fermeca. 8 vr (Înv; îe) A se ~ în sine A se complace.

DESFĂTÁ, desfăt și desfătez, vb. I. Refl. A-și trece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încîntare, a simți o mare plăcere, a se delecta, a petrece, a se distra. Pentru ce unul cîntă și se desfată în grădină umbroasă, iar altul se cutremură și blestemă? CAMILAR, T. 104. În salonul din dreapta dansa și se desfăta tineretul. C. PETRESCU, C. V. 178. Mă desfătam pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 117. ◊ Fig. Acea cuvîntare cadențată... pe care glasul o rostește cu plăcere, desfătîndu-se în armonia ritmului. ODOBESCU, S. I 185. ♦ Tranz. A încînta, a fermeca, a delecta. Nu vedea decît un spectacol care desfăta ochii. C. PETRESCU, C. V. 163. Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe! IOSIF, P. 29. ◊ Absol. Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează. ALECSANDRI, P. II 47.

A DESFĂTÁ desfăt tranz. A face să se desfete; a delecta; a fascina; a încânta; a vrăji; a fermeca. / Orig. nec.

A SE DESFĂTÁ mă desfăt intranz. 1) A fi cuprins de plăcere și de admirație; a se răsfăța; a se delecta. 2) A-și petrece timpul în distracții; a se deda plăcerilor lumești; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Orig. nec.

desfătà v. a cauza mare bucurie, a simți o mare plăcere. [Derivat probabil din lat. FETOR, putoare (de unde făt(a), cu o evoluțiune de sens analogă lui desmierda, ambii primitivi termeni de dădacă].

desfắt și -éz, a -á v. tr. (d. făt, fată. Desfăt, -ețĭ, -ată;-ete). Decletez, încînt foarte tare. V. refl. A se desfăta citind.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 desféte

desfătá vb., ind. prez. 1 sg. desfăt/desfătéz, 2 sg. desféți/desfătézi, 3 sg. desfátă/desfăteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. desféte/desfătéze

desfăta (ind. prez. 1 sg. desfăt)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DESFĂTÁ vb. 1. v. delecta. 2. v. distra. 3. v. încânta. 4. v. bucura.

DESFĂTA vb. 1. a (se) delecta, a (se) răsfăța, (rar) a (se) dezmierda, (Mold.) a (se) teferici, (fig.) a (se) îndulci. (S-a ~ cu tot felul de bunătăți.) 2. a se amuza, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a rîde, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Beau și se ~.) 3. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a fascina, a fermeca, a încînta, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 4. a bucura, a încînta, a mîngîia. (Peisajul îi ~ sufletul.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

desfătá (-t, -át), vb.1. (Înv.) A înfrumuseța. – 2. A produce plăcere, a delecta. – 3. (Refl.) A se distra, a petrece. Lat. foetēre „a mirosi urît, a face silă”, cu pref. dis- care indică sensul contrar. Pentru semantism, cf. sp. heder „a mirosi urît” și „a supăra”; desmierda, și sl. nĕga „curățirea copilului” și „deliciu, voluptate”. Această explicație, sugerată încă de Șeineanu, nu pare să fi fost acceptată, deși este de departe cea mai corectă. Celelalte nu par suficiente: din lat. facies (Cihac, I, 90); *sătĭsfactāre (Crețu 317); *dῑsfatāre, de la fatum „soartă” (Pușcariu 518); *diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcină” (Densusianu, GS, III, 430); de la *dĭs- și lat. *fata „fătătoare” /Spitzer, RF, II, 284-86; REW 3269); de la fatuus, cf. sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului desfăta, în Destin, 1952, 109-121). – Der. desfătăciune, s. f. (desfătare, deliciu); desfătător, adj. (care produce desfătare).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

desfătá, desfăt, (desfăța), vb. tranz., refl. – A (se) răsfăța, a (se) delecta. – Et. nec. (DEX, MDA); din lat. foetere „a mirosi urât, a face silă”, cu pref. dis-, care indică sensul contrar (Șăineanu, DER); din des- + fată (DLRM).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VARIATIO (VARIETAS) DELECTAT (lat.) diversitatea desfătă – Fedru, „Fabulae”, II, 10.

Intrare: desfăta
desfăta1 (1 -t) verb grupa I conjugarea I reflexiv
verb (VT54)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfăta
  • desfătare
  • desfătat
  • desfătatu‑
  • desfătând
  • desfătându‑
singular plural
  • desfa
  • desfătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfăt
(să)
  • desfăt
  • desfătam
  • desfătai
  • desfătasem
a II-a (tu)
  • desfeți
(să)
  • desfeți
  • desfătai
  • desfătași
  • desfătaseși
a III-a (el, ea)
  • desfa
(să)
  • desfete
  • desfăta
  • desfătă
  • desfătase
plural I (noi)
  • desfătăm
(să)
  • desfătăm
  • desfătam
  • desfătarăm
  • desfătaserăm
  • desfătasem
a II-a (voi)
  • desfătați
(să)
  • desfătați
  • desfătați
  • desfătarăți
  • desfătaserăți
  • desfătaseți
a III-a (ei, ele)
  • desfa
(să)
  • desfete
  • desfătau
  • desfăta
  • desfătaseră
desfăta2 (1 -tez) verb grupa I conjugarea a II-a reflexiv
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfăta
  • desfătare
  • desfătat
  • desfătatu‑
  • desfătând
  • desfătându‑
singular plural
  • desfătea
  • desfătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfătez
(să)
  • desfătez
  • desfătam
  • desfătai
  • desfătasem
a II-a (tu)
  • desfătezi
(să)
  • desfătezi
  • desfătai
  • desfătași
  • desfătaseși
a III-a (el, ea)
  • desfătea
(să)
  • desfăteze
  • desfăta
  • desfătă
  • desfătase
plural I (noi)
  • desfătăm
(să)
  • desfătăm
  • desfătam
  • desfătarăm
  • desfătaserăm
  • desfătasem
a II-a (voi)
  • desfătați
(să)
  • desfătați
  • desfătați
  • desfătarăți
  • desfătaserăți
  • desfătaseți
a III-a (ei, ele)
  • desfătea
(să)
  • desfăteze
  • desfătau
  • desfăta
  • desfătaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

desfăta

  • 1. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bucura delecta distra petrece 4 exemple
    exemple
    • Pentru ce unul cîntă și se desfată în grădină umbroasă, iar altul se cutremură și blestemă? CAMILAR, T. 104.
      surse: DLRLC
    • În salonul din dreapta dansa și se desfăta tineretul. C. PETRESCU, C. V. 178.
      surse: DLRLC
    • Mă desfătam pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 117.
      surse: DLRLC
    • figurat Acea cuvîntare cadențată... pe care glasul o rostește cu plăcere, desfătîndu-se în armonia ritmului. ODOBESCU, S. I 185.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Nu vedea decît un spectacol care desfăta ochii. C. PETRESCU, C. V. 163.
        surse: DLRLC
      • Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe! IOSIF, P. 29.
        surse: DLRLC
      • absolut Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează. ALECSANDRI, P. II 47.
        surse: DLRLC

etimologie: