15 definiții pentru desfăta

desfătá [At: PSALT. 62 / V: ~fatá, (îvr) dezvă~, (reg) ~făidá / Pzi: desfắt și ~téz / E: nct] 1 vt (Înv) A extinde. 2 vt (Înv) A înfrumuseța. 3 vr A se afla într-o stare de mare mulțumire, de încântare. 4 vr A simți o deosebită plăcere (intelectuală, senzorială, estetică). 5 vr A se distra. 6 vt A provoca o bucurie, o plăcere Si: a distra. 7 vt (Pex) A fermeca. 8 vr (Înv; îe) A se ~ în sine A se complace.

DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.

DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.

DESFĂTÁ, desfăt și desfătez, vb. I. Refl. A-și trece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încîntare, a simți o mare plăcere, a se delecta, a petrece, a se distra. Pentru ce unul cîntă și se desfată în grădină umbroasă, iar altul se cutremură și blestemă ?= CAMILAR, T. 104. În salonul din dreapta dansa și se desfăta tineretul. C. PETRESCU, C. V. 178. Mă desfătam pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 117. ◊ Fig. Acea cuvîntare cadențată... pe care glasul o rostește cu plăcere, desfătîndu-se în armonia ritmului. ODOBESCU, S. I 185. ♦ Tranz. A încînta, a fermeca, a delecta. Nu vedea decît un spectacol care desfăta ochii. C. PETRESCU, C. V. 163. Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe ! IOSIF, P. 29. ◊ Absol. Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează. ALECSANDRI, P. II 47.

!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 desféte

desfătá vb., ind. prez. 1 sg. desfăt/desfătéz, 2 sg. desféți/desfătézi, 3 sg. desfátă/desfăteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. desféte/desfătéze

DESFĂTÁ vb. 1. v. delecta. 2. v. distra. 3. v. încânta. 4. v. bucura.

desfătá (-t, -át), vb.1. (Înv.) A înfrumuseța. – 2. A produce plăcere, a delecta. – 3. (Refl.) A se distra, a petrece. Lat. foetēre „a mirosi urît, a face silă”, cu pref. dis- care indică sensul contrar. Pentru semantism, cf. sp. heder „a mirosi urît” și „a supăra”; desmierda, și sl. nĕga „curățirea copilului” și „deliciu, voluptate”. Această explicație, sugerată încă de Șeineanu, nu pare să fi fost acceptată, deși este de departe cea mai corectă. Celelalte nu par suficiente: din lat. facies (Cihac, I, 90); *sătĭsfactāre (Crețu 317); *dῑsfatāre, de la fatum „soartă” (Pușcariu 518); *diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcină” (Densusianu, GS, III, 430); de la *dĭs- și lat. *fata „fătătoare” /Spitzer, RF, II, 284-86; REW 3269); de la fatuus, cf. sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului desfăta, în Destin, 1952, 109-121). – Der. desfătăciune, s. f. (desfătare, deliciu); desfătător, adj. (care produce desfătare).

A DESFĂTÁ desfăt tranz. A face să se desfete; a delecta; a fascina; a încânta; a vrăji; a fermeca. / Orig. nec.

A SE DESFĂTÁ mă desfăt intranz. 1) A fi cuprins de plăcere și de admirație; a se răsfăța; a se delecta. 2) A-și petrece timpul în distracții; a se deda plăcerilor lumești; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Orig. nec.

desfătà v. a cauza mare bucurie, a simți o mare plăcere. [Derivat probabil din lat. FETOR, putoare (de unde făt(a), cu o evoluțiune de sens analogă lui desmierda, ambii primitivi termeni de dădacă].

desfắt și -éz, a -á v. tr. (d. făt, fată. Desfăt, -ețĭ, -ată;-ete). Decletez, încînt foarte tare. V. refl. A se desfăta citind.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DESFĂTÁ vb. 1. a (se) delecta, a (se) răsfăța, (rar) a (se) dezmierda, (Mold.) a (se) teferici, (fig.) a (se) îndulci. (S-a ~ cu tot felul de bunătăți.) 2. a se amuza, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a rîde, a se veseli, (înv.) a se distráge, a se eglendisi, a libovi. (Beau și se ~.) 3. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a fascina, a fermeca, a încînta, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 4. a bucura, a încînta, a mîngîia. (Peisajul îi ~ sufletul.)

desfătá, desfăt, (desfăța), vb. tranz., refl. – A (se) răsfăța, a (se) delecta. – Et. nec. (DEX, MDA); din lat. foetere „a mirosi urât, a face silă”, cu pref. dis-, care indică sensul contrar (Șăineanu, DER); din des- + fată (DLRM).

VARIATIO (VARIETAS) DELECTAT (lat.) diversitatea desfătă – Fedru, „Fabulae”, II, 10.

Intrare: desfăta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desfăta desfătare desfătat desfătând singular plural
desfa desfătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desfăt (să) desfăt desfătam desfătai desfătasem
a II-a (tu) desfeți (să) desfeți desfătai desfătași desfătaseși
a III-a (el, ea) desfa (să) desfete desfăta desfătă desfătase
plural I (noi) desfătăm (să) desfătăm desfătam desfătarăm desfătaserăm, desfătasem*
a II-a (voi) desfătați (să) desfătați desfătați desfătarăți desfătaserăți, desfătaseți*
a III-a (ei, ele) desfa (să) desfete desfătau desfăta desfătaseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desfăta desfătare desfătat desfătând singular plural
desfătea desfătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desfătez (să) desfătez desfătam desfătai desfătasem
a II-a (tu) desfătezi (să) desfătezi desfătai desfătași desfătaseși
a III-a (el, ea) desfătea (să) desfăteze desfăta desfătă desfătase
plural I (noi) desfătăm (să) desfătăm desfătam desfătarăm desfătaserăm, desfătasem*
a II-a (voi) desfătați (să) desfătați desfătați desfătarăți desfătaserăți, desfătaseți*
a III-a (ei, ele) desfătea (să) desfăteze desfătau desfăta desfătaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)