8 definiții pentru dăinuire dăinire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂINUÍRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență; menținere. – V. dăinui.

DĂINUÍRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență; menținere. – V. dăinui.

dăinuire sf [At: COSTINESCU / V: (îvr) ~nire / Pl: ~ri / E: dăinui] 1 Continuare a existenței în timp Si: dăinuit, durare, durat1, menținere, păstrare, perpetuare, persistare, rămânere, stăruință, ținere, (liv) subzistare, (îvr) dăineală, petrecere. 2 (Rar) Trăire.

DĂINUÍRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență, menținere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dăinuíre (dăi-) s. f., g.-d. art. dăinuírii

dăinuíre s. f., g.-d. art. dăinuírii; pl. dăinuíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DĂINUÍRE s. menținere, persistență.

DĂINUIRE s. menținere, persistență.

Intrare: dăinuire
dăinuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăinuire
  • dăinuirea
plural
  • dăinuiri
  • dăinuirile
genitiv-dativ singular
  • dăinuiri
  • dăinuirii
plural
  • dăinuiri
  • dăinuirilor
vocativ singular
plural
dăinire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

dăinuire dăinire

etimologie:

  • vezi dăinui
    surse: DEX '98 DEX '09