CUSTURĂ, custuri, s. f. 1. (Pop.) Lamă, tăiș de cuțit; cuțit rudimentar (fără plăsele); p. gener. cuțit. 2. (Reg.) Creastă de munte stâncoasă, ascuțită, zimțată, specifică epocii glaciare. – Et. nec.

custură¹ sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: (reg) ~re, ~toră, (prin apropiere de cusătură) ~sut~ / Pl: ~ri, (rar) ~re / E: nct] 1-2 (Pop) (Lamă sau) tăiș de cuțit. 3 (Înv) Placă de metal. 4 (Pop; spc) Fierul coasei. 5 (Reg) Ferăstrău pentru scânduri. 6 (Pop; pex) Pânza ferăstrăului de la joagăr. 7 (Pop) Cuțit rudimentar (fără plăsele). 8 (Pop; pgn) Cuțit. 9 (Pop) Briceag. 10 (Pop) Tăiș de cuțit foarte ruginit. 11 (Pop) Cuțit care nu taie bine Si: (reg) bleau², cioarsă. 12 (Pop; pex) Daltă. 13 (Pop; pex) Parte a plugului prin care acesta se strânge. 14 (Pop) Fierul lat de la plug. 15 (Pop; pan) Unealtă cu care se curăță, se căpăcesc și se scot fagurii din stup. 16 (Reg; spc) Cuțit cu care se taie capetele cercurilor la butoi. 17 (Pop; spc) Cuțit de cizmărie. 18 (Reg; pan) Creastă de munte stâncoasă, zimțată, specifică epocii glaciare. 19 (Ban; pex; ssp) Persoană înclinată spre furt.

CUSTURĂ, custuri, s. f. 1. (Pop.) Lamă, tăiș de cuțit; cuțit rudimentar (fără plăsele); cuțit. 2. (Reg.) Creastă de munte stâncoasă, ascuțită, zimțată, specifică epocii glaciare. – Et. nec.

CUSTURĂ, custuri, s. f. 1. Limbă de metal ascuțită, lamă, tăiș; cuțit rudimentar, de obicei fără plăsele. Simțind pași, își ascunse repede custura sub brîu, căci... cum s-o vadă cineva tăind? CAMILAR, TEM. 161. C-o custură alcătuită dintr-o frîntură de coasă, lelea Ileana curăți cîțiva pești. SADOVEANU, I. A. 93. Geamurile îi sînt înghețate tun, cu frunze geruite, de nu le-ai răzui nici cu custura. DELAVRANCEA, S. 1S4. Spinii s-ar putea tăia din grîu cu o custură pusă în vîrful unui băț. I. IONESCU, M. 344. 2. (Regional) Vîrf ascuțit de munte, de stîncă sau de colină. De la custura Godeanului pînă la căpătîiul muntelui Scărișoara. I. IONESCU, M. 37.

CUSTURĂ ~i f. pop. 1) Parte metalică și tăioasă a unui instrument; lamă. 2) Cuțit rudimentar, fără plăsele. /cutit + suf. ~tură

custură f. 1. cuțit fără plăsele; 2. limba sau fierul plugului, coasei, pânza ferestrăului; 3. unealtă cu care se retează stupii; 4. (ironic) cuțit prost. [Formă redusă din cuțitură cf. negustor = neguțător].

custúră f., pl. ĭ (din cuțitură, ca negustor din neguțător. D. rom. vine bg. sîrb. kostura și ku-, ung. kusztor și -ora, briceag. Cp. și cu lat. pop. cósteus, cuțit făcut dintr’o coastă). Lamă de coasă. Lamă de rîndea. Bricĭ (Arg.). Briceag (Maram.). Cuțitu pluguluĭ. Cuțit de retezat stupiĭ, de scos mĭerea. Cuțit cizmăresc: c’o custură ascuțită tăĭa curelele pentru opincĭ (Sadov. VR. 1911, 4, 5). Fig. Cuțit prost. V. bulicher.

custoră sf vz custură¹

custure sf vz custură

custură s. f., g.-d. art. custurii; pl. custuri

custură s. f., g.-d. art. custurii; pl. custuri

custură s. f., g.-d. art. custurii; pl. custuri

CUSTURĂ s. v. ascuțiș, briceag, cuțit, fier, lamă, limbă, tăiș.

CUSTURĂ s. (GEOGR.) karling. (~ unui munte.)

CUSTURĂ s. (GEOGR.) karling. (~ unui munte.)

custură s. v. ASCUȚIȘ. BRICEAG. CUȚIT. FIER. LAMĂ. LIMBĂ. TĂIȘ.

custură (custuri), s. f. – 1. Lama unui cuțit sau a oricărui instrument tăios. – 2. Cuțit, briceag. – 3. Cuțit care nu taie. – 4. Cuțit de rindea. – 5. Brăzdar de plug. – 6. Cuțit de cizmărie. – 7. Creastă de munte, pisc. – Var. custure, cusutură, cuțitură. Mr. custură. Origine incertă. Apare și în bg., slov. kustura, sb. kùstura, mag. kusztor(a), fapt pentru care s-a considerat de origine sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 89; Conev, 66, 69); însă cuvîntul nu poate fi autentic sl., și mai curînd pare a proveni din rom. (Berneker 652; Skok, Slavia, IV, 338; cf. și Capidan, Raporturile, 207 și Drăganu, Dacor., VII, 109, pentru originea rom. a mag.) Astfel stînd lucrurile, se consideră că custură este o reducere de la cuțitură, din lat. *cotire „a face vîrf”, cu aceeași reducere ca neguțător › negustor sau toți trei › tustrei (Laurian; Tiktin; Pascu, I, 74; DAR; Scriban). Der. din tc. ustura (Popescu-Ciocănel 27), pare puțin probabilă.

custură, custuri, s.f. (pop.) 1. lamă, tăiș de cuțit. 2. placă de metal. 3. ferăstrău, firez. 4. fierul coasei. 5. cuțit rudimentar, cu mâner de lemn sau fără el; ciorsă, bleau. 6. daltă. 7. parte a plugului ( fierul, undreaua). 8. unealta cu care se curăță, se retează și se scot fagurii din stup. 9. cuțit cu care se taie capetele cercurilor la butoaie. 10. cuțitul cizmarului. 11. creastă stâncoasă de munte, ascuțită, zimțată, specifică epocii glaciare. 12. om cu apucături rele, hoț, custurar.

custură, custuri, s.f. – 1. Unealtă în formă de cuțit, cu care fierarul curăță copita la cal, înainte de a bate potcoava (Felecan, 1983). 2. Cuțit de strung (Felecan, 1983). 3. Cuțit ce nu se închide (Bud, 1908): „Moșule, cu barba sură, / Te-aș rade și n-am custură” (Papahagi, 1925: 224). ♦ (top.) Custura, deal în Vima Mică, cu sensul de „creastă stâncoasă, ascuțită” (Vișovan, 2008); Custuri, stâncă situată lângă cascada Covătari (pe valea Runcului, afluent al râului Săpânța), cu o înălțime de 70-100 m (Timur, 2007: 12); Custuri, „râpi prăpăstioase” (Papahagi, 1925; Ieud). – Et. nec. (DER, DEX, MDA); cuvânt autohton, fără corespondent în albaneză, din rad. i.-e. *kes- „a zgăria, a răzui, a pieptăna” (Russu, 1981). Cuv. rom. > magh. kusztora (Capidan, Drăganu, cf. DER; Bakos, 1982).

custură, custuri, s.f. – 1. Unealtă în formă de cuțit, cu care fierarul curăță copita la cal, înainte de a bate potcoava (Felecan 1983). 2. Cuțit de strung (Felecan 1983). 3. Cuțit ce nu se închide (Bud 1908): „Moșule, cu barba sură, / Te-aș rade și n-am custură” (Papahagi 1925: 224). – Cuvânt autohton, din rad. i.-e. *kes- „a zgăria, a răzui, a pieptăna” (Russu 1981); Cuv. rom. preluat în magh. (kusztora) (Bakos 1982).

CUSTURA MARE, lac glaciar în M-ții Retezat, la 2.226 m alt.; 2,8 ha; ad. max.: 9 m.