custură, custuri, s.f. – 1. Unealtă în formă de cuțit, cu care fierarul curăță copita la cal, înainte de a bate potcoava (Felecan, 1983). 2. Cuțit de strung (Felecan, 1983). 3. Cuțit ce nu se închide (Bud, 1908): „Moșule, cu barba sură, / Te-aș rade și n-am custură” (Papahagi, 1925: 224). ♦ (top.) Custura, deal în Vima Mică, cu sensul de „creastă stâncoasă, ascuțită” (Vișovan, 2008); Custuri, stâncă situată lângă cascada Covătari (pe valea Runcului, afluent al râului Săpânța), cu o înălțime de 70-100 m (Timur, 2007: 12); Custuri, „râpi prăpăstioase” (Papahagi, 1925; Ieud). – Et. nec. (DER, DEX, MDA); cuvânt autohton, fără corespondent în albaneză, din rad. i.-e. *kes- „a zgăria, a răzui, a pieptăna” (Russu, 1981). Cuv. rom. > magh. kusztora (Capidan, Drăganu, cf. DER; Bakos, 1982).