CUSTURĂ (pl. -turi) sf. 🔧 1 Limbă de cuțit, asemenea unei dălți, mai adesea de formă dreptunghiulară, cu tăișul la capătul de jos întrebuințată la diferite unelte: la masa de tras doage, la strung, la rîndea, etc. (🖼 1719) ¶ 2 Fierul coasei ¶ 3 Pînza ferestrăului de la joagăr ¶ 4 Unealtă cu care se retează stupii (🖼 1720) ¶ 5 Cuțit fără mîner; cuțit cu mîner de lemn ¶ 6 Cuțitul cizmarului (🖼 1721) ¶ 7 Maram. Briceag ¶ 8 F Cuțit prost, netăios, stricat: își rădea barba cu o ~ de briciu făurită de el (SAD.) ¶ 9 Băn. Maram. 🌐Colină ce are forma unei custuri; rîpă prăpăstioasă [apare și în unele limbi slavice; probabil e împrumutat de la Români].