curăție sf [At: PSALT. 26/15 / Pl: ~ii / E: curat³ + -ie] (Înv) 1-6 Curățenie (1-2, 5,8-10).

CURĂȚIE sf. 1 Curățenie: această ~ mare și aceste locuri bine întocmite (SB.) ¶ ¶ C. NECURĂȚIE ¶ 2 Ⓕ Curățenie de suflet, neprihănire, nevinovăție: curăția ei de fată (EMIN.) [curat].

CURĂȚIE s. f. (Învechit și arhaizant) Nevinovăție, cinste; castitate. Avînd ea, pe lîngă curăția sufletească, și multă înțelepciune, a știut să se apere cu blîndeță. SADOVEANU, D. P. 39. Își ridică bustul... ca și cum o secretă dorință ar fi îndemnat-o să se arate în toată curăția ei. D. ZAMFIRESCU, R. 31. Ici și colo a ei haină s-a desprins din sponci ș-arată Trupul alb în goliciunea-i, curăția ei de fată. EMINESCU, O. I 79.

CURĂȚIE s. f. (Înv. și arh.) Cinste; nevinovăție, castitate. – Din curat + suf. -ie.

curăție f. curățenie (sub raportul moral).

curățíe f. Vechĭ. Rar azĭ. Puritate: curăție de limbă, de stil, de suflet (castitate).

curăție (înv.) s. f., art. curăția, g.-d. curății, art. curăției

curăție (înv.) s. f., art. curăția, g.-d. curății, art. curăției

curăție s. f., art. curăția, g.-d. curății, art. curăției

CURĂȚIE s. v. candoare, castitate, cinste, corectitudine, feciorie, incoruptibilitate, inocență, integritate, lealitate, neprihănire, nevinovăție, onestitate, pudicitate, pudoare, virginitate.

curăție s. v. CANDOARE. CASTITATE. CINSTE. CORECTITUDINE. FECIORIE. INCORUPTIBILITATE. INOCENȚĂ. INTEGRITATE. LEALITATE. NEPRIHĂNIRE. NEVINOVĂȚIE. ONESTITATE. PUDICITATE. PUDOARE. VIRGINITATE.