CURĂȚIE s. f. (Învechit și arhaizant) Nevinovăție, cinste; castitate. Avînd ea, pe lîngă curăția sufletească, și multă înțelepciune, a știut să se apere cu blîndeță. SADOVEANU, D.P. 39. Își ridică bustul... ca și cum o secretă dorință ar fi îndemnat-o să se arate în toată curăția ei. D. ZAMFIRESCU, R. 31. Ăci și colo a ei haină s-a desprins din sponci ș-arată Trupul alb în goliciunea-i, curăția ei de fată. EMINESCU, O. I 79.