5 definiții pentru concurgere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONCÚRGE, concúrg, vb. III. Intranz. (Înv.) 1. A se întâlni într-un punct, venind din mai multe direcții. 2. A contribui la înfăptuirea unei opere; a colabora. 3. A concura. – Din lat. concurrere (după curge).

CONCÚRGE vb. III. intr. (Rar) A tinde (spre), a se întinde (dintr-un punct); a concura, a participa la. [După fr. concourir, it. concorrere].

A CONCÚRGE concúrg intranz. înv. 1) A se orienta spre un punct comun, venind din diferite direcții; a converge. 2) A lucra împreună; a participa la elaborarea unei opere sau la realizarea unei acțiuni comune; a colabora; a conlucra; a coopera. /<lat. concurrere


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

concúrge vb., ind. prez. 3 sg. concúrg


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONCÚRGE vb. v. candida, concura.

Intrare: concurgere
concurgere infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concurgere
  • concurgerea
plural
  • concurgeri
  • concurgerile
genitiv-dativ singular
  • concurgeri
  • concurgerii
plural
  • concurgeri
  • concurgerilor
vocativ singular
plural

concurge învechit

etimologie:

  • limba latină concurrere (după curge).
    surse: MDA2 DEX '09 DEX '98 MDN '00