13 definiții pentru coșar (pătul; -e)

COȘÁR1, coșare, s. n. Îngrăditură sau construcție de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., sb. košara.

COȘÁR1, coșare, s. n. Îngrăditură de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție cu pereți din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., scr. košara.

COȘÁR2, coșare, s. n. 1. Îngrăditură de nuiele pentru adăpostirea vitelor (mai ales vaci, oi). Focuri de vreascuri sînt aprinse în vetre, fumul urcă încet din toate ogrăzile, vacile sînt mulse în coșare. BOGZA, C. O. 379. Veni acasă cu vacile și le băgă în coșar. ISPIRESCU, L. 231. Un coșar în care se adăposteau seara puține vite de hrană, ce pribegeau ziua pe malurile gîrlei. ODOBESCU, S. I 148. 2. Construcție cu pereții din împletitură de nuiele pentru păstrarea la loc uscat și aerisit a porumbului, a paielor etc. Dac-or ieși la muncă să are pămînt ciocoiesc, după învoielile ciocoiului, să le puneți și ălora foc la paie, la coșare! DUMITRIU, B. F. 134. Toamna... darnică... Dat-au in pentru ștergare Și porumb pentru coșare. ALECSANDRI, P. A. 155. Scutură Hambarele, Mătură Coșarele. TEODORESCU, P. P. 670. – Variantă: (Mold.) coșér (ALECSANDRI, P. P. 41) s. n.

coșár (pătul) s. n., pl. coșáre

coșár (-re), s. n.1. Hambar, pătul. – 2. Staul, grajd. – 3. Împletitură de nuiele, leasă. – 4. Colibă, bordei. – Var. coșer, coșare, coșară, coșerie. Mr. cușare, megl. cușară. Sl. (bg. košara, sb. kòšara), din aceeași rădăcină ca și coș, fiind vorba în general de împletitură făcute cu nuiele de răchită (Cihac, II, 75; DAR). Totuși, explicația este incertă, fiind vorba de un cuvînt care, în alte limbi sl., provine cu siguranță din rom. (slov. košar, rut. košiera, pol. koszara, cf. Wedkiewicz, Mitt. Wien., 274). Berneker 586 a încercat să explice cuvîntul sl. prin rom. casă, mr. cășare (cf. împotrivă Capidan, Raporturile, 207). – Der. coșerar, s. m. (muncitor care face împletituri de răchită; sărman care trăiește într-o colibă). Coștei, s. n. (hambar) pare rezultat al unei confuzii a lui coșar cu bg. kăšta „casă” (Graur, BL, IV, 75), fără legătură cu coștei „castel” (Tiktin). Același lucru se poate spune despre coștereață, s. f. (cocină; ogradă), contaminare a lui coșar cu bg. kăšta „casă”, sb. kučèrica „colibă”, rom. porcăreață, coteneață.

COȘÁR1 ~e n. 1) Loc îngrădit pentru închiderea animalelor; ocol; țarc. 2) Construcție cu pereții din nuiele împletite sau din scânduri bătute rar, pentru păstrarea porumbului în știuleți; pătul; porumbar; sâsâiac; leasă. /<bulg., sb. košara

coșar, coșare, s.n. (pop.) 1. îngrăditură de nuiele pentru adăpostul vitelor, cailor și al oilor; staul. 2. acaret pentru uscatul și păstratul porumbului; pătul, porumbar, sâsâiac. 3. împletitură de nuiele fără fund, pusă peste loitrele carului, pentru căratul porumbului. 4. împletitură de nuiele pentru uscat poame; loșniță, slaniță. 5. locuință ciobănească primitivă. 6. casă proastă, fără ferestre; bordei.

coșar n. 1. staul pentru vite și cai; 2. fig. casă proastă, fără ferestre, bordeiu. [Slav. KOȘARŬ].

2) coșár n., pl. e (vsl. košara, -rĭa, țarc, îngrăditură; bg. košar, stup, košara, staul de nuĭele; ung. kosár, coș. V. coș 2 și coșar 1). Est. Leasă, hambar de nuĭele de păstrat ștulețĭ (popușoĭ [!] pe cĭocălăĭ). Vest. Adăpost de vite, staul. – În est coșăr, lit. coșér. V. stodoală.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

COȘÁR s. pătul, porumbar, (reg.) magazín, (Mold. și Transilv.) coș, (Transilv.) coșárcă. (~ de porumb.)

Intrare: coșar (pătul; -e)
coșar (pătul; -e) substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coșar coșarul
plural coșare coșarele
genitiv-dativ singular coșar coșarului
plural coșare coșarelor
vocativ singular
plural