14 definiții pentru ciufut (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciufut, ~ă [At: I. GOLESCU, C. 350b / Pl: ~uți, ~e / E: tc çufit] (Înv) 1-2 smf, a (Om) zgârcit, avar. 3-4 smf, a (Om) cu toane. 5 sm (Iuz) Cămătar.

CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt.

CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt.

CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj. (Despre oameni, rar) 1. Zgîrcit, avar. (Substantivat) Dacă reușește ș-acum, halal să-i fie!... că ăla e un ciufut. CARAGIALE, N. 224. 2. Cu toane, prost dispus, capricios. Trezit din somn, sînt mahmur, ursuz, ciufut. M. I. CARAGIALE, C. 7.

ciufut a. și m. sgârcit: un ciufut bătrân CAR. [Turc. ČUFUT].

cifút și cĭufút, -ă adj. (turc. čufut, cifud, epitet plin de dispreț adresat Jidanuluĭ: cum. ğuhud, d. ar. ĭehud, ĭudă, jidan; ngr. tsifúti, bg. čifut. La Sîrbĭ Civut e un monstru antropofag). Fam. Rar. Avar, feroce Abraș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte

ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; f. sg. ciufútă, pl. ciufúte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIUFÚT s., adj. v. avar, calic, zgârcit.

ciufut s., adj. v. AVAR. CALIC. ZGÎRCIT.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ciufút (ciufútă),adj. 1. Evreu. – 2. Cămătar. – 3. Zgîrcit, avar, meschin. – Mr. ciafut. Tc. çufut „evreu” din arab. gehud (Cihac, II, 565; Șeineanu, II, 138; Meyer 446; Lokotsch 424; Ronzevalle 76; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 364); cf. ngr. τσιφούτης, alb. tšifut, bg. čifuts, sb. čivut, it. ceffaute și cifutti (Battisti, II, 841 și 934). S-a folosit de asemenea în trecut în sp. cf. cifuti „evreu” la Cervantes, Comedias y entremeses, ed. Schevill și Bonilla, V, 95. Se folosește numai în Munt., dar mai mult decît afirmă DAR. – Der. ciufuțenie, s. f. (rar, zgîrcenie, avariție); ciufuți, vb. (a fi zgîrcit).

Intrare: ciufut (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciufut
  • ciufutul
  • ciufutu‑
plural
  • ciufuți
  • ciufuții
genitiv-dativ singular
  • ciufut
  • ciufutului
plural
  • ciufuți
  • ciufuților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)