13 definiții pentru cioflingar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cioflingár sm [At: I. CR. III, 54 / V: ~ig~, ~icár, ~legár(iu), ~lengár(iu), ciuflengár / Pl: ~i / E: pbl ger Schuhflicker „cizmar cârpaci”] 1 (Reg) Om care nu se pricepe la nimic și care tot ce face, face rău Cf cârpaci. 2 (Reg; prt) Surtucar. 3 (Reg; irn) Persoană care se îmbracă bine și se împodobește pentru a părea înstărită. 4 (Reg; pex) Vagabond.

CIOFLINGÁR, cioflingari, s. m. (Pop. și fam.) Om de nimic, secătură, vagabond. ♦ Epitet ironic pe care țăranii îl dădeau celor care umblau îmbrăcați în haine orășenești. – Cf. germ. Schuhflicker „cârpaci”.

CIOFLINGÁR, cioflingari, s. m. (Pop. și fam.) Om de nimic, secătură, vagabond. ♦ Epitet ironic pe care țăranii îl dădeau celor care umblau îmbrăcați în haine orășenești. – Cf. germ. Schuhflicker „cârpaci”.

CIOFLINGÁR, cioflingari, s. m. Om de nimic, secătură; vagabond. Nu te las, cioflingarule, pîn’nu ne plimbăm... num-așa nițeluș, de colea pînă colea, doar de mi s-o face și mie somn. CARAGIALE, O. III 55.

CIOFLINGÁR ~i m. 1) Persoană care nu are preocupări serioase; om de nimic; pierde-vară; târâie-brâu. 2) înv. peior. Țăran care purta haine (sărăcăcioase) orășenești; pantalonar. /cf. germ. Schuhflicker

ciofli(n)gar m. vagabond, secătură: un cioflingariu de al de tine CR.; îl văzu viind ca un cioflingar ISP. [Cf. Bihor (Mureș) ciuflicar, pâriș, clevetitor = nemț. SCHUHFLICKER, cârpaciu].

cĭofligár m. (var. din ciflicar, clăcaș din satele bulgăreștĭ. Cp. cu vecin, cĭocoĭ, covrigar, mitocan). Mold. Iron. Orășean răŭ îmbrăcat (cum ar fi un meseriaș, un funcționăraș), țăran îmbrăcat orășenește: țăranuluĭ îĭ plac boĭeriĭ, dar nu și cĭofligariĭ! – În Mold. nord. și -car, în Munt. -ingar, în Bucov. cĭoflincar. V. bașcaliŭ și îngherocat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cioflingár (pop., fam.) (cio-flin-) s. m., pl. cioflingári

cioflingár s. m. (sil. -flin-), pl. cioflingári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIOFLINGÁR s. v. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură.

cioflingar s. v. DERBEDEU. LEPĂDĂTURĂ. LICHEA. NETREBNIC. PUȘLAMA. SCÎRNĂVIE. SECĂTURĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cioflingár (cioflingári), s. m. – Om de nimic, secătură, vagabond. – Var. cioflecar, ciofle(n)gar. Origine incertă. Este considerat de obicei der. de la germ. Schuhflicker „pantofar” (Borcea 181; Tiktin; Iordan, RF, II, 272; cf. DAR), pentru care nu există dificultăți; la fel de bine însă ar putea fi vorba de un der. de la cioflec, sau de la ciof, var. de la ciuf, a cărui der. este mai dificilă fonetic dar se potrivește mai bine sensului. După Graur 139, din. țig. čoχengere „pantofar”. Oricum, nu poate fi valabilă explicația semantismului propusă de Graur, că pantofarii obișnuiau să poarte haine mai mult sau mai puțin occidentale. Dacă etimonul este exact, este vorba de o legătură care apare adesea, între noțiunea de „pantofar” și cea de „înșelător”, cf. potlogar, papugiu, a încălța, a potcovi, etc.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cioflingar, cioflingari s. m. (peior.) orășean.

Intrare: cioflingar
cioflingar substantiv masculin
  • silabație: -flin-
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cioflingar
  • cioflingarul
  • cioflingaru‑
plural
  • cioflingari
  • cioflingarii
genitiv-dativ singular
  • cioflingar
  • cioflingarului
plural
  • cioflingari
  • cioflingarilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)