cioflingar (cioflingari), s. m. – Om de nimic, secătură, vagabond. – Var. cioflecar, ciofle(n)gar. Origine incertă. Este considerat de obicei der. de la germ. Schuhflicker „pantofar” (Borcea 181; Tiktin; Iordan, RF, II, 272; cf. DAR), pentru care nu există dificultăți; la fel de bine însă ar putea fi vorba de un der. de la cioflec, sau de la ciof, var. de la ciuf, a cărui der. este mai dificilă fonetic dar se potrivește mai bine sensului. După Graur 139, din. țig. čoχengere „pantofar”. Oricum, nu poate fi valabilă explicația semantismului propusă de Graur, că pantofarii obișnuiau să poarte haine mai mult sau mai puțin occidentale. Dacă etimonul este exact, este vorba de o legătură care apare adesea, între noțiunea de „pantofar” și cea de „înșelător”, cf. potlogar, papugiu, a încălța, a potcovi, etc.