22 de definiții pentru călăuză călăuz

călăúză sf [At: PALIA (1581) 208 / P: ~lă-u~ / V: ~úz / Pl: ~ze E: tc kylavuz, ngr ϰαλομζις] 1 Conducător. 2 Persoană care însoțește pe cineva pentru a-i arăta drumul și pentru a-i da indicațiile și explicațiile necesare.

CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză.

CĂLĂÚZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și spre a-i da indicațiile sau explicațiile necesare; ghid. 2. Persoană care îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător. 3. Îndreptar, ghid. [Var.: călăúz s. m.] – Din tc. kılavuz, ngr. kalaúzis.

CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză.

CĂLĂÚZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și spre a-i da indicațiile sau explicațiile necesare; ghid. 2. Persoană care îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător. 3. Îndreptar, ghid. [Var.: călăúz s. m.] – Din tc. kılavuz, ngr. kalaúzis.

CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză.

CĂLĂÚZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și a-i da explicațiile necesare; ghid. Luați-mă și pre mine călăuză, cunosc bine pre sus, spre padină. DUMITRIU, V. L. 69. Titu deveni călăuza lui Belciug în București. REBREANU, R. I 283. V-ați lăudat... Că ne-ți da o călăuză bună, Să ne ducă pe calea care-o fi bună. TEODORESCU, P. P. 180. La satul care se vede, călăuză nu trebuie. ◊ (Titlu dat unor cărți care cuprind îndrumări practice) Călăuza tipografului. Călăuza bibliotecarului. 2. Persoană, p. ext. organ, teorie, doctrină, învățătură etc. care orientează sau îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător ideologic. Comuniștii din toate țările vor studia cu nesaț documentele Congresului [al XIX-lea al P.C.U.S.], găsind în comoara inepuizabilă a experienței partidului lui Lenin și Stalin o călăuză sigură pentru propria lor activitate. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 8. Agitatorii trebuie să pună în lumină însemnătatea legăturii strînse între partid și masele largi de oameni ai muncii: să arate maselor că, avînd în frunte o călăuză încercată ca partidul, poporul poate să învingă orice greutăți, să înfăptuiască cu succes țelurile pe care și le-a pus înainte. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709. – Variantă: călăúz (SADOVEANU, D. P. 177) s. m.

CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză.

CĂLĂÚZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și a-i da explicațiile necesare; ghid. 2. Persoană, p. ext., organ, teorie, învățătură etc. care îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător. [Var.: călăúz s. m.] – Tc. kılavuz.

călăúză s. f., g.-d. art. călăúzei; pl. călăúze

călăúză s. f., g.-d. art. călăúzei; pl. călăúze

CĂLĂÚZ s. v. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, șef.

CĂLĂÚZĂ s. 1. v. ghid. 2. v. îndrumător. 3. îndrumător, povățuitor, sfătuitor, sfetnic, (livr.) mentor, (înv. și fam.) dascăl, (înv.) povață, tocmitor. (X îi servește drept ~.)

călăúză (-ze), s. f. – Ghid. – Var. călăuz, s. m. Mr., megl. călăuz. Tc. kila(v)uz (Șeineanu, II, 76; Meyer 167; Lokotsch 1276); cf. ngr., alb. kaljaus(ë),, bg., sb., pol. kalauz, mag. kaláusz. Este unul din puținele cuvinte care aparțin f. prin formă și m. prin sens, cum sînt: calfă, catană, sentinelă.Der. călăuzi, vb. (a conduce, a îndruma); călăuzitor, adj. (care călăuzește).

CĂLĂÚZĂ1 ~e f. 1) Persoană care conduce un grup de turiști sau de vizitatori, dând explicațiile necesare; ghid. 2) fig. Îndrumător (persoană, învățătură, teorie etc.) în viață sau într-un domeniu de activitate. [G.-D. călăuzei; Sil. -lă-u-] /<turc. kilavuz, ngr. kalaúzis

CĂLĂÚZĂ2 ~e f. fig. Lucrare în care se dau îndrumări într-un domeniu; îndreptar; îndrumar; ghid. [Sil. -lă-u-] /<turc. kilavuz, ngr. kalaúzis

călăuz (călăuză) m. 1. cel ce conduce pe altul spre a-i arăta drumul: râul cel de stele e călăuzul tainic AL.; 2. fig. cel ce povățuiește pe altul în vieață, în afaceri. [Turc. KALAUZ].

călăúz (est) m., pl. și călăúză (vest) f., pl. e (turc. kelauz, kulauz, kulaghuz; sîrb. ung. pol. kalauz). Conductor, ghid, acela care te conduce pin locurĭ neumblate de tine.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

călăúz s. v. CAP. CĂPETENIE. COMANDANT. CONDUCĂTOR. MAI-MARE. ȘEF.

CĂLĂÚZĂ s. 1. ghid, îndreptar, îndrumar, îndrumător, (livr.) vademécum, (înv.) práveț. (O ~ editată pentru turiști.) 2. ghid, îndrumător, (livr.) ciceróne. (X este ~ într-un muzeu). 3. îndrumător, povățuitor, sfătuitor, sfetnic, (livr.) méntor, (înv. și fam.) dáscăl, (înv.) pováță, tocmitór. (X îi servește drept ~.)

O, VITAE PHILOSOPHIA DUX! (lat.) o, filozofie, călăuza vieții! – Cicero, „Tusculanae disputationes”, V, 2. În concepția anticilor, filozofia reprezenta suma cunoștințelor despre Univers și chintesența înțelepciunii omenești.

TU DUCA, TU SIGNORE E TU MAESTRO (it.) tu, călăuză, stăpân și maestru al meu – Dante, „Infernul”, II, 140. Epitetele adresate de Dante lui Vergiliu. Expresia unui sentiment de venerație și de încredere totală într-o persoană considerată drept îndrumător spiritual.

Intrare: călăuză
călăuză substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular călău călăuza
plural călăuze călăuzele
genitiv-dativ singular călăuze călăuzei
plural călăuze călăuzelor
vocativ singular
plural
călăuz
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular călăuz călăuzul
plural călăuzi călăuzii
genitiv-dativ singular călăuz călăuzului
plural călăuzi călăuzilor
vocativ singular
plural