BĂDIȚĂ s. m. (Pop.) Diminutiv al lui bade; bădie, bădică, bădișor, bădițel. [Var.: biță s. m.] – Bade + suf.-iță.

bădiță sm [At: HEM 2866 / V: -iț / Pl: ~ți / E: bade + -iță] 1-14 (Șhp) Bădică (1- 14).

bădiță s.m. (pop.; fam.; mai ales la vocat.) I 1 Dim. al lui bade; (pop.) bădică. Dumneata, bădiță Haralambie, vii la noi ca din întîmplare (SADOV.). 2 Termen de dezmierdare adresat de femei bărbatului iubit. Măi bădiță, omule, Sămăna-ți-aș numele Prin toate grădinile (POP.). ◆ Iubit, ibovnic. II Termen de respect cu care cineva se adresează unui frate mai mare; nene. Soră-mea Catrina zice atunci cu mirare: I-auzi, bădiță! (CR.). • pl. -i. și bíță, bădiț s.m. /bade + -iță.

BĂDIȚĂ s. m. (Pop.) Diminutiv al lui bade; bădie, bădică, bădișor, bădițel. [Var.: biță s. m.] – Bade + suf.-iță.

BĂDIȚĂ s. m. (Familiar, Mold., Bucov., Transilv.) I. Diminutiv al lui bade. 1. v. bade (1). Iar dumneata, bădiță Haralambie, vii la noi ca din întîmplare. SADOVEANU, N. F. 176. Ș-apoi să fi văzut pe neobositul părinte, cum umbla prin sat din casă în casă, împreună cu bădița Vasile a Ilioaiei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn, frumos și voinic. CREANGĂ, A. 2. Copiliță, stăi să beu, Răcori-te-ar dumnezeu! – Ba, bădiță, ba, nu vreu, Că mă tem de dragul meu! ALECSANDRI, P. P. 5. 2. v. bade (2). Măi bădiță, omule, Sîmăna-ți-aș numele Prin toate grădinele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 94. ♦ Iubit, ibovnic, drăguț. Cîte cară cu povară. Toate suie și coboară, Numai carul bădiții Șede-n dealul Bistriții. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 127. II. Termen de respect cu care cineva se adresează unui frate mai mare; nene. Scoase două cărți poștale. Erau scrisori de la Ana Roșea, sora lui «bădița Neonil», cum îl numea ea în cărțile poștale. SADOVEANU, P. M. 38. Și ajungînd în sat, se duce drept la frate-său, ca să-i ducă bucurie. – Bine v-am găsit, bădiță! – Bine-ai venit, frate Dănilă! CREANGĂ, P. 44. Soră-mea Catrina zice atunci cu mirare: l-auzi, bădiță! Doamne, cum sînt unii de năpăstuiesc omul chiar pe sfînta dreptate! CREANGĂ, A. 59. – Formă gramaticală: pl. (neobișnuit, I 2) bădiți (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 277). – Variantă: bădiț (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 278) s. m.

BĂDIȚĂ s. m. (Pop.) 1. Diminutiv al lui bade. 2. Termen de respect cu care cineva se adresează unui frate mai mare; nene.

BĂDIȚĂ m. (diminutiv de la bade) 1) Termen de adresare, la țară, pentru un frate mai mare. 2) Termen dezmierdător (de adresare) pentru bărbatul iubit. /bade + suf. ~iță

bădiță m. nume ce țăranca îl dă iubitului ei [V. bade].

bădiț sm vz bădiță

băța sms vz bădiță

biță² sm vz bădiță

biță¹ i [At: CHEST. V, 76/45 / E: nct] (Pop) Cuvânt cu care se strigă după oi.

bădíț s.m. v. bădiță.

biță s.m. v. bădiță.

BĂDIȚ, BĂDIȚĂ sm. dim. BADE.

BIȚĂ sm. Mold. = BĂDIȚĂ: să trăești, ~ Ioane (SAD.).

BĂDIȚ s. m. v. bădiță.

BIȚĂ s. m. (Reg.) Bădiță. – Prescurtare din bădiță.

bădíța V. bădica.

bădiță (reg.) s. m., g.-d. art. bădiței/lui bădița

bădiță (pop.) s. m., art. bădița, g.-d. art. lui bădița/bădiței

bădiță s. m., g.-d. art. lui bădița/bădiței

BĂDIȚĂ s. (pop.) bădică, bădișor, (reg.) bădicuță, bădieș, bădilucă, bădițel, bădițică, bădiuc, bădiuliță, bădiuluț.

BĂDIȚĂ s. (pop.) bădică, bădișor, (reg.) bădicuță, bădieș, bădilucă, bădițel, bădițică, bădiuc, bădiuliță, bădiuluț.

biță, bițe, (biliță, bdiliță), adj. – (ref. la oi) Cu lâna albă, fără nicio pată de altă culoare (Georgeoni, 1936; Precup, 1926; Latiș, 1993). – Posibil der. din albiță (< alb) sau din biț „suviță de lână”.

biță, (biliță, bdiliță), adj. – (ref. la oi) Cu lâna albă, fără nicio pată de altă culoare (Georgeoni 1936; Precup 1926; Latiș 1993). – Posibil din albiță.

biță, biți s. n. agent de circulație.