19 definiții pentru brânci (ghiont) brâncă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

brânci sm vz brâncă1

BRẤNCI2 s. m. v. brâncă2.

BRẤNCI2 s. m. v. brâncă2.

BRÂNCI2, brânci, s. m. Împinsătură, ghiont. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. [Pl. și: (n.) brânciuri] – Din brâncă2.

brâncă1 sf [At: CANTEMIR, IST. 153 / V: ~nci sm, ~ngă / Pl: ~nci / E: lat branca] 1 (Reg) Parte de jos a picioarelor animalelor Cf labă. 2 (Bot; îc) ~ca-porcului, ~-porcească Buberic (Scrophularia nodosa). 3 (Bot; Buc; îae) Cinsteț. 4 (Bot; îc) ~-ursului, ~-pământului Crucea-pământului (Heracleum Sphondylium). 5 (Bot; îae) Pedicuță (Lycopodium clavatum). 6 (Bot; îc) ~-mâței Crucea-pământului (Atennaria dioica). 7 (Pex; reg) Mână. 8 (Pex; reg) Pumn (ca unitate de măsură). 9 (Îlav) Pe ~nci (sau în patru ~ci) În patru labe. 10 (Pfm; îe) A cădea (sau a da) în (sau pe) ~nci A cădea (cu fața) la pământ (istovit de oboseală sau în semn de închinare). 11 (Ave; îf ~nci) Direct. 12 (Îlv) A da ~ci A împinge. 13 (Fig; îal) A îndemna. 14 (Pan; reg) Arătător al orologiului. 15 (Înv) Mănușă de fier care servea ca instrument de tortură. 16 (Reg) Săgeată (ca un mic stâlp) la intrarea caselor Si: bold. 17 Parte a războiului. 18 (Pfm; îe) A munci (sau a lucra) pe (sau în) ~nci A munci până la istovire. 19 (Pfm; îe) A-i da inima ~nci A simți un imbold pentru (a face) ceva.

BRẤNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg.; în limba literară numai în loc. și expr.) Mână (1). ◊ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ◊ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe) brânci = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuri.Var.: brấnci s. m.] – Lat. branca.

BRẤNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg., În limba literară numai în loc. și expr.) mână ◊ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ◊ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe brânci) = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuriVar.: brânci s. m.] – Lat. branca.

BRÎ́NCĂ2, brînci, s. f. 1. (Regional) Mînă. Domnul Romii cu fulgerul în brîncă Lega și dezlega după voie. BUDAI-DELEANU, Ț. 150. ◊ (În limba literară numai în expr.) A merge (sau a fugi, a se urca, a se tîrî etc.) pe (sau, mai rar, în) brînci =(în opoziție cu a merge etc. în picioare) a merge (sau a se urca etc.) pe mîini și pe picioare, pe burtă, de-a bușilea. Urc toți munții pe brînci. TULBURE, V. R. 19. M-am lungit pe brînci lîngă foc. GALACTION, O. I 66. Ca niște uriași culcați pe brînci stau în neclintire, de jur împrejur, dealuri nesfîrșite. VLAHUȚĂ, O. A. 153. Și-au prăpădit papucii, fugind mai mult pe brînci decît în picioare. CREANGĂ, A. 79. A cădea (sau a da) în (sau pe) brînci = a) a cădea în mîini, a se sprijini în cădere cu mîinile de pămînt. El vrea să se ridice și cade-n brînci din nou. IOSIF, PATR. 71; b) fig. a cădea la pămînt (istovit de oboseală). Ne prădau logofeții, cîinoșii vătafi ai puterii, Dam în brînci sub biciul de plumb al poruncii. TOMA, C. V. 389. Mîna puternică a călărețului, care pe dată scurta frtiele, nu lăsa dobitocul obosit să cadă în brînci. CONTEMPORANUL, III 921. Muncești pînă cazi pe brînci. PANN, P. V. I 135. A munci (sau a lucra) pe brînci = a munci pînă la istovire. N-ai putea spune că se lucra pe brînci. PAS, Z. I 294. Patruzeci și opt de ani a muncit pe brînci. SAHIA, N. 94. 2. (La pl.; de obicei construit cu verbul «a da») împinsătură, izbitură (repede și neașteptată); ghiont. Din brînci și din bătăi n-o slăbește. GHEREA, ST. CR. I 186. Ce te izbești de oameni...? și-i dete brînci de-l aruncă cît colo. SLAVICI, O. I 327. Cînd cu brînci groaznice, cînd cu dinte Apărîndu-să, sugrumă și ucide. BUDAI-DELEANU, Ț. 171. ◊ Expr. A-i da inima brînci = a se simți împins către ceva, a simți un imbold pentru (a face) ceva. Inima îi dete brînci, și ea nu se putu opri, ci îl sărută. ISPIRESCU, L. 47. 3. (Regional) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. V. gheară. Să ne scăpăm stăpînul din brîncile lupului. RETEGANUL, P. III 41. Să fiu cîne-n patru brînci! BIBICESCU, P. P. 388. ◊ Compuse: brînca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia Scopolii); b) cinsteț (Salvia glutinosa); brînca-ursului = a) crucea-pămîntului; b) pedicuță (Lycopodium cluvatum). – Variantă: (2) brînci (ISPIRESCU, L. 108) s. m.

BRÎNCI1 s. m. v. brîncă2.

BRÂNCĂ2 ~ci f. pop. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. * Pe (sau în) ~ci târându-se pe mâini și pe picioare. A cădea în (sau pe) ~ci a) a cădea sprijinindu-se cu mâinile pe pământ; b) a nu mai putea (de oboseală); a fi mort (de oboseală). 2) mai ales la pl. Izbitură bruscă cu mâinile; îmbrâncitură. * A da ~ci a îmbrânci. A-i da inima ~ci a-l îndemna (pe cineva) inima (să facă ceva). /<lat. branca

brâncă f. 1. labă și în special laba dinainte a dobitoacelor, ghiară; pe brânci, pe mâini și pe picioare (ca animalele); în brânci, în genuchi: deodată Stambulul cade ’n brânci AL.; 2. (ironic) mână, la om; 3. Mold. brânciu; 4. plantă marină din care se scoate sodă; brânca porcului, buberic; brânca ursului, pălămidă. [Lat. BRANCA, labă de fiară mai ales la nume de plante (ex. branca ursi)].

brânciu m. 1. lovitură cu mâna, ca să se depărteze sau să cază (în brânci): mi-a dat un brânciu; 2. fig. îndemn: inima îi dete brânci. [Singular refăcut din pl. brânci: v. brâncă, labă].

1) brî́ncă f., pl. ĭ (lat. pop. branca, labă; it. branca, labă, ramură; fr. branche). Vechĭ. 1) Palmă: îșĭ răzimă capul în brîncă (Del.). Azĭ. 2) Împingere violentă cu mînile: ĭ-a dat o brîncă încît a căzut. Fig. A da brîncĭ, a îmbrîncĭ, a împinge, a îndemna: inima-ĭ dădea brîncĭ să plece. În brîncĭ saŭ pe brîncĭ, în patru labe, spijinindu-te în mîni și’n picioare: a cădea în brîncĭ, a te tîrî în brîncĭ. (Pop. și un brîncĭ, pl. inuzitat urĭ: ĭ-a făcut un brîncĭ să plece). 3) Vechĭ (Dos. ș.a.). Gheară de fer de torturat oameniĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

brânci (împinsătură) s. m., pl. brânci

brânci (împinsătură) s. m., pl. brânci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BRÂNCI s. v. îmbrâncitură.

BRÎNCI s. ghiont, izbitură, îmbrînceală, îmbrîncitură, împinsătură, (reg.) ghiold, ștos, (Mold.) bleandă, dupac, (Ban.) poancă, (prin Olt. și Munt.) potîrnog. (I-a dat un ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

brîncă (-ci), s. f.1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se folosește de preferință la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Pușcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciș, adv. (cu fața în jos, pe burtă); brîncuță, s. f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s. f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulțime); îmbrîncătură, s. f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s. f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-i da inima brânci expr. a avea poftă să..., a fi predispus să...

Intrare: brânci (ghiont)
brânci1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M73)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brânci
  • brânciul
  • brânciu‑
plural
  • brânci
  • brâncii
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brânciului
plural
  • brânci
  • brâncilor
vocativ singular
plural
brânci2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N60)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brânci
  • brânciul
  • brânciu‑
plural
  • brânciuri
  • brânciurile
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brânciului
plural
  • brânciuri
  • brânciurilor
vocativ singular
plural
brâncă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâncă
  • brânca
plural
  • brânci
  • brâncile
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brâncii
plural
  • brânci
  • brâncilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

brânci (ghiont) brâncă

  • 1. popular (la) plural (În forma brânci; de obicei construit cu verbul «a da») Izbitură bruscă cu mâinile.
    exemple
    • Din brînci și din bătăi n-o slăbește. GHEREA, ST. CR. I 186.
      surse: DLRLC
    • Ce te izbești de oameni...? și-i dete brînci de-l aruncă cît colo. SLAVICI, O. I 327.
      surse: DLRLC
    • Cînd cu brînci groaznice, cînd cu dinte Apărîndu-să, sugrumă și ucide. BUDAI-DELEANU, Ț. 171.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A da brânci = îmbrânci
      surse: NODEX
    • 1.2. expresie A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • Inima îi dete brînci, și ea nu se putu opri, ci îl sărută. ISPIRESCU, L. 47.
        surse: DLRLC

etimologie: